Business Report: Va trebui sa cheltuim cat mai repede in 2012 fondurile europene. Sa nu ajungem in situatia in care sa nu mai existe bani la bugetul UE; Razvan Murgeanu: "Creditul – furnizor ne scapa de firmele cu trei angajati"; O tara care devine dependenta de nemti daca moare euro; Cum s-a izolat Australia de criza din restul lumii
O tara care devine dependenta de nemti daca moare euro. Exista o tara europena care in momentul de fata isi face niste scenarii diferite de restul lumii europene. Asta pentru ca daca euro dispare, ramane fara moneda, daca vorbim din punct de vedere tehnic. Este vorba despre Muntenegru, care foloseste moneda euro desi nu este nici macar membru al Uniunii Europene si cu atat mai putin al zonei euro. In Muntenegru, care inainte de aparitia euro folosea ca moneda marca germana, oficialii bancii centrale analizeaza eventuale masuri pentru cazul in care euro dispare. Statul balcnic a adoptat unilateral euro, pe care il foloseste fara a face parte din uniunea monetara. „Muntenegru ar avea o gama larga de posibilitati, de la folosirea altei monede straine la introducerea unei monede proprii”, a declarat economistul sef al bancii centrale, Nikola Fabris, insa lucrurile nu sunt chiar atat de simple pe cat par. O problema cu ultima varianta ar fi ca Muntenegru nu are capacitatea de a tipari bani, scrie Capital.ro.
Iulian Iancu: Pretul electricitatii va creste cu 4,5-6%. Pretul energiei electrice va creste, la consumatori, cu 4,5-6%, din ianuarie 2012, estimeaza Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputatilor. Domnia sa sustine ca aceasta crestere va proveni doar din inlocuirea de catre Hidroelectrica a sursei de producere a electricitatii, ca urmare a secetei: „Vom avea sigur o crestere de pret la electricitate, intrucat jumatate din productia Hidroelectrica a trebuit sa fie inlocuita cu productia pe gaze si carbune, care costa de trei ori mai mult. Estimez aceasta crestere, astazi, la 4,5-6%, fara sa iau in calcul alte elemente, cum ar fi productia de energie din surse regenerabile”. Potrivit domniei sale, debitul Dunarii se apropie de minimul istoric: „Acum suntem undeva la 1.800 de metri cubi pe secunda. Daca vom ajunge la 1.400 de mc/secunda, va fi afectata apa de racire la Centrala de la Cernavoda si va exista riscul inchiderii unuia dintre reactoare”, anunta Bursa.ro.
Va trebui sa cheltuim cat mai repede in 2012 fondurile europene.Sa nu ajungem in situatia in care sa nu mai existe bani la bugetul UE. Romania lupta pentru un tratat UE 27 si vrea sa evite fragmentarea Uniunii Europene. Fondurile europene sunt in continuare la dispozitia tarii noastre, dar exista pericolul ca la sfarsitul anului viitor sa nu mai existe bani la bugetul Uniunii Europene pentru cererile de rambursare depuse prea tarziu. Detaliile au fost oferite de Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, intr-un interviu pentru Romania libera. Ministerul Afacerilor Europene este cel mai „tanar” minister. De ce a fost infiintat atat de tarziu? Leonard Orban: Este o intrebare pe care nu mie trebuie sa mi-o adresati. Este bine ca a fost infiintat, chiar daca in ceasul al doisprezecelea. Dar in mod cert isi va aduce contributia in ceea ce priveste imbunatatirea ratei de absorbtie a fondurilor europene. Si nu numai a ratei de absorbtie, ci si a calitatii cheltuirii banilor comunitari. Integral in Romania Libera.
Razvan Murgeanu: „Creditul – furnizor ne scapa de firmele cu trei angajati”. Secretarul de stat in Ministerul Dezvoltarii, Razvan Murgeanu, spune ca Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii e un mijloc ideal prin care se pot face investitii. Programul prin care drumurile judetene sunt reabilitate si noi crese sunt construite prin credit furnizor a prins contur. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltarii, Razvan Murgeanu, explica, intr-un interviu acordat „Evenimentului Zilei”, cum pana si primarii din opozitie sunt multumiti de demararea Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), dar si cat de ipocrit este liderul PSD, Victor Ponta, scrie EVZ.
Cum s-a izolat Australia de criza din restul lumii. Economia australiana a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv. Prin industria miniera si exporturi, statul s-a delimitat de criza care bantuie celelalte continente. Australia a inregistrat o crestere economica de 1% in cel de-al treilea trimestru din 2011 fata de trimestru anterior, potrivit Biroului Oficial de Statistica al Australiei. In intervalul aprilie-iunie, avansul economiei australiene a fost de 1,4%. Rezultatele au fost „exceptionale, avand in vedere turbulentele macroeconomice, criza din Europa si incetinirea ritmului de crestere la nivel mondial”, a declarat Wayne Swan, secretarul Trezoreriei din Australia. Imediat dupa publicarea datelor, dolarul australian s-a apreciat in raport cu moneda americana. Evolutia economiei australiene este pusa de analisti si guvernanti deopotriva pe seama unui adevarat boom al industriei miniere, considerata principalul „motor” de crestere, anunta Adevarul.
Ford Focus – Masina Anului 2012 pentru internautii romani. Ford Focus a fost desemnata „Masina Anului 2012 in Romania” in urma votului acordat de utilizatorii din mediul online pe site-ul Auto.ro. Ford Focus a castigat detasat cu un procentaj de 30% din totalul voturilor, in timp ce Range Rover Evoque a obtinut un procentaj de 20% si BMW Seria 1 un procentaj de 19%, clasandu-se pe urmatoarele doua pozitii la o diferenta minora. Castigatoarea titlului, Ford Focus, una dintre cele mai premiate masini, cea care a revolutionat segmentul compact in urma cu 13 ani, se remarca prin tehnologiile inteligente si inovatoare, dotarile de nivel superior, atentia deosebita acordata detaliilor, precum si nivelul ridicat de siguranta. Ford Focus a fost Masina Anului in Europa in anul 1999. „Ne bucuram sa primim aceasta distinctie. Noul Focus, primul model global al Ford reprezinta un reper pentru compania noastra, obinand punctajul maxim de 5 stele EuroNCAP pentru siguranta. In plus, „masina inteligenta”, dupa cum a fost denumita de presa din Romania datorita tehnologiilor avansate pe care le ofera, este si prima masina ce a obinut 4 premii de siguranta EuroNCAP Advanced”, a declarat Henrik Nenzen, Director General Ford Romania, informeaza Fin.ro.
BCE reduce dobanda, euro se depreciaza. Banca Centrala Europeana (BCE) a redus, ieri, dobanda de politica monetara pentru a doua luna consecutiv, masura fiind anticipata de analisti. BCE a taiat dobanda de la 1,25% la 1% – nivel minim record la care s-a mai aflat in perioada mai 2009 – aprilie 2011, in timpul crizei financiare. In urma deciziei BCE de a reduce dobanda, moneda unica europeana a urmat un curs descendent. La ora 10.33, pe piata din SUA, euro avea un curs de 1,3312 dolari, mai mic cu 0,8% fata de ziua anterioara. Declinul monedei unice a avut la baza si faptul ca presedintele BCE, Mario Draghi, a inlaturat sperantele privind o interventie masiva a institutiei pe piata obligatiunilor suverane (prin achizitii). Tot ieri, BCE a revizuit in scadere semnificativa estimarile privind cresterea economica a zonei euro in 2012. BCE anticipeaza ca uniunea monetara va inregistra un avans economic mediu de 0,3% anul viitor, in timp ce previziunea anterioara era de 1,3%. Modificarea a avut la baza „incertitudinile puternice legate de criza datoriilor”, conform spuselor presedintelui BCE, Mario Draghi, scrie Bursa.ro.
De ce vinde Gazprom scump in Romania. Gigantul rus risca sa fie sanctionat pentru ca foloseste pretul gazelor ca parghie politica. Comisia Europeana desfasoara o investigatie auspra activitatilor Gazprom si partenerii sai existand suspiciuni privind impartirea pietei de gaze naturale si practicarea unor preturi excesive si neconcurentiale. Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu a afirmat joi ca exista „unele aspecte care ne privesc” desi in acest moment ancheta declansata de UE privind activitatile Gazprom nu acopera si Romania. Oficialul a adaugat ca nu poate oferi informatii suplimentare, insa a lasat sa se inteleaga ca ar putea fi vorba de un pret exagerat al gazelor din import. „Pentru ca piata romaneasca a gazelor sa fie concurentiala (asa cum solicita UE, n.r.), trebuie sa rezolvam doua lucruri: n-avem suficienta interconectare iar pretul nostru este sub pretul de import. Intrebarea e care e pretul corect; CE suspecteaza ca cel de import e mare si neconcurential”, a declarat Bogdan Chiritoiu, anunta Romania Libera.