Ultimele cifre BRAT: Click, Jurnalul si Adevarul – cele mai mari scaderi ale vanzarilor in trimestrul al treilea. Tabloidele, Romania libera si GSP au vandut cel mai mult
HotNews.ro
Romania libera isi intareste pozitia de lider pe piata ziarelor de referinta si, desi inregistreaza o scadere usoara a vanzarilor, se distanteaza in trimestrul al treilea de urmatorul clasat, Adevarul, ale carui vanzari medii pe aparitie au scazut considerabil, potrivit ultimelor cifre de vanzari publicate de BRAT. Tot in trimestrul al treilea din 2011, Jurnalul National a vandut cu aproape 10.000 de exemplare mai putin decat in trimestrul precedent, Gazeta Sporturilor a urcat pe locul patru in clasamentul vanzarilor, iar Click si Libertatea raman cele mai vandute ziare.
- Click ramane ziarul cu cele mai mari vanzari medii pe aparitie, desi vanzarile au scazut mai rapid comparativ cu rivalul Libertatea.
- Vanzarile ziarului Romania libera, ziar care in trimestrul al doilea a depasit usor Adevarul din punct de vedere al vanzarilor medii pe aparitie, au scazut usor, de la aproape 41.000 in T2 la 39.000 in T3 2011, ramanand la un nivel comparativ cu cel din T3 2010. Vanzarile Romania libera sunt bazate pe abonamente si sustinute si de vanzari in bloc.
- Pe de alta parte, Adevarul a vandut cu aproape 7.000 de exemplare mai putin decat in trimestrul al doilea si de aproape trei ori mai putin comparativ cu iulie-septembrie 2010. Adevarul ajunge, astfel, pe locul sase in clasamentul general al vanzarilor medii pe aparitie ale ziarelor centrale.
- Vanzarile Jurnalului National au scazut cu inca 10.000 in trimestrul al treilea, de la circa 31.000 de exemplare vandute in medie pe aparitie in trimestrul precedent la doar 21.000 de exemplare. Vanzarile acestui ziar au scazut la mai putin de jumatate comparativ cu trimestrul al treilea din 2010.
- Gazeta Sporturilor inregistreaza un plus de aproape 2.000 de exemplare vandute in T3 2011, comparativ cu trimestrul precedent, o crestere similara avand si Pro Sport.
- Cancan, Evenimentul Zilei si Ziarul Financiar raman la un nivel al vanzarilor similar celui din trimestrul precedent.
- Catavencii, publicatie infiintata in cadrul trustului Adevarul Holding de fosta echipa de la Academia Catavencu, nu are date de vanzari pentru primele trei luni ale existentei sale. Academia Catavencu, brand preluat la inceputul verii de Medien Holding (grup ce detine si Romania libera) dupa falimentul Catavencu SA, a scazut de la 17.000 de exemplare vandute in medie pe aparitie in trimestrul al doilea la 15.000 in trimestrul al treilea. A treia publicatie de satira de pe piata, Kamikaze, a avut vanzari medii de circa 5.000 de exemplare in T2 si T3.
- Saptamana Financiara, publicatie a carei aparitie in versiune tiparita a fost suspendata recent, a avut in iulie-septembrie vanzari medii pe aparitie de 12.000 de exemplare, cu circa 6.000 mai putin decat in trimestrul precedent si cu circa 5.000 mai putin decat in T3 2010.
Publicatie – Vanzari medii pe editie T3 ’11 – Vanzari medii pe editie T2 ’11 – Vanzari medii pe edite T3 ’10
- Click! – 166.763 – 180.281 – 193.222
- Libertatea – 98.582 – 103.104 – 126.475
- Romania libera – 39.010 – 40.817 – 40.308
- Gazeta Sporturilor – 37.008 – 35.141 – 44.524
- Cancan – 36.731 – 37.249 – 55.519
- Adevarul – 33.706 – 40.555 – 91.006
- Pro Sport – 29.226 – 27.012 – 39.03
- Jurnalul National – 21.295 – 31.167 – 46.074
- Evenimentul Zilei – 15.269 – 15.851 – 20.003
- Ziarul Financiar – 9.983 – 10.219 – 12.223
- Saptamana Finanicara – 12.041 – 18.292 – 17.402
- Capital – 10.471 – 10.136 – 12.250
- BIZ – 5.805 – 6.947 – 5.805
- Business Magazin – 6.707 – 6.360 – 8.494
- Forbes Romania – 5.336 – 4.700 – 6.104
- Money Express – 3.625 – 3.383 – 5.086
- Academia Catavencu – 15.973 – 17.068 – 22.111
- Dilema Veche – 6.555 – 8.786 – 12.239
- Kamikaze – 5.024 – 5.379 – 6.551