Internetics 2011: iLeo- agentia anului. Smile Media, premiata cu argint pentru MedLive.ro
Agentia iLeo, care a castigat 6 trofee, a fost desemnata Agentia anului in cadrul celei de-a 11-a editii a premiilor Internetics, dedicate industriei online din Romania. In cadrul galei de marti seara, au mai fost premiate 15 agentii, inclusiv Smile Media (pentru MedLive.ro), Hyperactive, McCann Erickson, Kinecto, in timp ce Petrom a obtinut trofeul Webvertiserul Anului, desemnat prin vot secret de catre membrii Asociatiei IAB Romania.
Agentia Smile Media, agentie de branded content care are in portofoliu site-ul HotNews.ro si platformele sale de nisa, a castigat Argint la categoria „Site-uri, microsite-uri si bloguri de promovare” si premiul la sectiunea Sanatate din aceeasi categorie.
- Vezi in documentul atasat lista completa a castigatorilor Internetics 2011
La categoria Site-uri, microsite-uri si bloguri de promovare au fost acordate trei premii:
- Agentia iLeo a castigat trofeul de aur (lucrarea „Redescopera Romania” pentru Petrom)
- Agentia Smile Media a castigat trofeul de argint (lucrarea „MedLive.ro- In direct cu medicii” pentru Medlife)
- Agentia Hyperactive a luat trofeul de bronz (lucrarea „Povestea Kinder Surprise” pentru Kinder Surprise- Ferrero Romania)
La categoria Campanii interactive, McCann Erickson a castigat aur (lucrarea „American ROM” pentru Kandia Dulce- ROM Autentic), iLeo a luat argint (lucrarea „Redescopera Romania” pentru Petrom), iar agentia Kinecto a castigat bronz (lucrarea „Tu cum vezi lumea in 2015?” pentru Groupama- Asigurarea cu investitie 5 Plus Groupama).
Premiul Special de Webdesign a fost obtinut de lucrarea „Povestea Kinder Surprise”, semnata de Hyperactive pentru Kinder Surprise- Ferrero Romania.