Sari direct la conținut

Jose Manuel Barroso: Zona euro se confrunta cu o adevarata criza sistemica

HotNews.ro

Zona euro se confrunta cu o criza sistemica si este nevoie de un angajament mai puternic din partea tuturor tarilor din regiune pentru a o rezolva, a declarat miercuri Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, citat de Reuters.

„Intr-adevar, ne confruntam in acest moment cu o adevarata criza sistemica, care necesita un angajament mai puternic din partea tuturor si care ar putea necesita masuri suplimentare, foarte importante”, a spus Barroso in Parlamentul European.

Oficialul european a mai spus ca este nevoie de o integrare economica mai profunda a celor 17 state din zona euro, insa fara a dezavantaja celelalte zece membre ale Uniunii Europene.

El a mai precizat ca noi masuri pentru inasprirea supravegherii bugetelor statelor din zona euro si a obiectivelor economice ar putea intra in vigoare cel mai devreme luna viitoare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro