Sari direct la conținut

Raiffeisen Bank: Perspective favorabile pe termen mediu si lung pentru sectorul bancar din Europa Centrala si de Est

HotNews.ro

Chiar daca ritmul de crestere a volumului de credite din Europa Centrala si de Est (ECE) nu va fi acelasi ca in ultimii zece ani, perspectivele pe termen mediu si lung pentru sectorul bancar raman extrem de favorabile in cel putin sase piete din regiune, inclusiv Romania, se arata intr-un raport publicat de Raiffeisen Bank. Acestea reprezinta circa 80% din activele sectorului bancar din regiune.

Perspectivele de crestere pe termen mediu si lung ale sectorului bancar raman extrem de favorabile in Rusia, Polonia, Cehia, Romania, Slovacia si Albania. Aceste sase tari, care reprezinta impreuna 80% din totalul activelor bancare din Europa Centrala si de Est, au sanse mari sa continue sa creasca rapid, in care cresterea nominala a activelor si creditelor sa o depaseasca pe aceea a PIB-ului, se spune in raport.

In termeni absoluti, Rusia si Polonia – reprezentand impreuna 60% din activele sectorului bancar din ECE – vor oferi cele mai mari oportunitati de crestere din Europa Centrala si de Est. Aceasta reflecta atat dimensiunea absoluta a celor doua piete, cat si ratele de crestere nominala a volumelor de credite si active estimate a fi de doua cifre in intervalul 2011-2015.

In Europa Centrala, piata bancara ceha poate oferi oportunitati atractive, data fiind rata de crestere nominala de doua cifre a volumelor de credite si active in intervalul 2011-2015. Pare probabil ca si sectorul bancar slovac sa cunoasca o evolutie sanatoasa, cu rate mari de crestere, chiar daca de o singura cifra in intervalul 2011-2015.

Cu posibila exceptie a Albaniei, este improbabil ca in intervalul de timp analizat sectoarele bancare din Europa de Sud-Est sa cunoasca rate mari de crestere nominala a volumelor de credite si active. Cu toate acestea, piata bancara din Romania are toate sansele sa fie cea mai atractiva din sud-estul Europei, datorita atat faptului ca este cea mai mare din Europa de Sud-Est cat si a cresterii aparent sustenabile (i.e. rata de crestere nominala a creditelor si activelor de circa 8-11 procente de la an la an in EUR, in perioada 2011-2015).

Disponibilitatea mai limitata a finantarilor externe pentru pietele bancare din ECE indica faptul ca depozitele isi vor pastra caracterul atractiv din ultimii ani. Drept urmare, cresterea sustenabila a volumului de credite in ECE va fi mai strans legata de cresterea volumului de depozite. Mai mult, anumite economii est si central europene pot trece printr-o perioada prelungita de crestere lenta a volumului de credite.

Raportul bancii austriece mai arata ca in 2010 si in prima jumatate a lui 2011 nu a avut loc nicio schimbare majora in clasamentul primelor cinci banci (in functie de active) cu sediul in Uniunea Europeana si prezente in Europa Centrala si de Est. Unicredit a continuat sa ocupe primul loc, urmata de Erste, RBI, SocGen si KBC.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro