Cat de eficienta si normala este cerinta autoritatilor ca furnizorii de internet sa blocheze continutul declarat ilegal? Juristul Bogdan Manolea si Gheorghe Serban, Director Executiv ANISP, au discutat online cu cititorii
Pe masura ce Internetul devine din ce in ce mai prezent in zilele noastre, guvernele vor sa reglementeze internetul astfel incat diverse tipuri de continut sa nu mai apara. Solutia cea mai simpla pare a fi cea de a cere furnizorilor de servicii Internet sa blocheze accesul la site-urile respective. In Romania exista deja mai multe legi care obliga furnizorii de Internet sa blocheze continutul declarat ilegal nu de o instanta de judecata, ci de o autoritate a statului, precum legea privind combaterea pornografiei sau cea a jocurilor de noroc. Este insa aceasta o solutie eficienta si legala? Juristul Bogdan Manolea si Gheorghe Serban, directorul executiv al ANISP (Asociatia Nationala de Furnizori de Internet) au discutat online despre problemele specifice si implicatiile reglementarii internetului.
Exemple de legi care obliga furnizorii de internet sa blocheze site-urile cu continut declarat ilegal:
„(art. 7) Persoanele care realizeaza site-uri cu caracter pornografic sunt obligate sa le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai dupa ce s-a platit o taxa pe minut de utilizare, stabilita de realizatorul site-ului si declarata la organele fiscale” se in Legea nr.196 din 13 mai 2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei”.
In cazul nerespectarii acestei prevederi, dupa primirea de sesizari si verificarea continutului, autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) poate solicita furnizorilor de servicii pentru internet blocarea accesului la site-ul in cauza.
Pentru imbunatatirea acestei legi, autoritatile au initiat in acest an un nou proiect de lege care a fost deja respins in Senat si nu a fost inca adoptat nici in Camera Deputatilor.
- Hotarirea de Guvern nr. 823/2011 privind normele de aplicare ale legii jocurilor de noroc, care permit blocarea, prin intermediul furnizorilor de Internet, a site-urilor care nu respecta prevederile legale in materie de „organizare si exploatare a jocurilor de noroc”.
Mai multe ONG-uri au protestat fata de aceasta initiativa in vara acestui an.Iata ce se prevede:
„Art. 73^3. – Atributiile si obligatiile operatorului de monitorizare si raportare sunt:
a) identificarea website-urilor prin intermediul carora sunt accesate jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanta de urgenta, care nu detin licenta de organizare si autorizatie de exploatare potrivit legislatiei romane;
b) identificarea website-urilor care, in cadrul unor activitati de marketing, reclama, publicitate sau alte activitati cu caracter promotional, ofera legaturi catre jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanta de urgenta sau activitati si servicii conexe acestora, care nu sunt autorizate potrivit legislatiei romane;
c) comunicarea imediata a informatiilor cu privire la activitatile neautorizate identificate conform lit. a) si b) catre comisie si catre furnizorii de internet, pentru a le permite acestora blocarea accesului catre aceste website-uri;
- Proiectul de Lege privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive – ajuns deja la promulgare.
Blocarea continutului pe internet este una dintre temele care se vor dezbate la Conferinta INET Bucuresti, organizata de Internet Society (ISOC) in data de 9 noiembrie 2011, la Hotel Intercontinental. Dezbaterea va mai cuprinde teme precum accesul la informatie, securitate si libertatea de exprimare in mediul online.
Participa: reprezentanti ai autoritatilor publice din Romania, ai Comisiei Europene, ai societatii civile, jurnalisti si bloggeri din Romania si strainatate (vezi aici agenda conferintei). Publicul interesat este invitat la dezbatere, accesul fiind gratuit in baza unei inregistrari prealabile.