Presa in Diagonala: Barack Obama saluta proclamarea eliberarii Libiei; Liderii Uniunii Europene cer demisia presedintelui sirian Assad; Hillary Clinton avertizeaza Iranul privind retragerea trupelor SUA din Irak; Nicolas Sarkozy catre David Cameron: Ai pierdut o ocazie buna sa taci
Alegeri prezidentiale in Bulgaria: Rosen Plevneliev 41,4%, Ivaylo Kalfin 26,8%. Alegerile prezidentiale din Bulgaria l-au desemnat ca favorit pe fostul ministru Rosen Plevneliev din GERB, partidul actualului premier Boyko Borisov. Plevneliev nu a reusit sa isi adjudece mandatul din primul tur de scrutin castingand numai 41,4% din totalul voturilor exprimate. Saptamana viitoare va avea loc al doilea tur de scrutin intre Plevneliev si al doilea clasat, liderul opozitiei, sociaistul Ivaylo Kalfin – fost ministru de externe care a reusit sa obtina 26,8% din voturi. Al treilea candidat important, fostul comisar european Meglena Kuneva a obtinut 15,5% din voturi. Prezenta la vot a fost scazuta, numai 47% dintre cetatenii cu drept de vot mergand la urne. In primelele alegeri libere post-comunism, in 1992 prezenta la vot a fost de 76%. Daca Plevneliev castiga mandatul prezidential saptamana viitoare, actualul partid de guvernare va capata un suport sporit. Astfel GERB va putea sa mearga mai departe cu programul de reforma economica si cu cu cel de aderare la spatiul Schengen, scrie Novinite.
Barack Obama saluta proclamarea eliberarii Libiei. Barack Obama a salutat eliberarea Libiei si a dat asigurari ca SUA va colabora cu Consiliul National de Tranzitie pentru asigurarea alegerilor libere si corecte pentru o tranzitie stabila catre democratie. Obama a felicitat poporul libian care duminica si-a proclamat eliberarea obtinuta dupa 42 de ani de dictatura si 8 luni de conflicte sangeroase.Totodata, presedintele american a cerut CNT sa isi respecte angajamentele luate privind drepturile omului si sa lanseze un proces de reconciliere nationala, sa dezarmeze populatia civila formand o armata nationala, anunta AFP.
Liderii Uniunii Europene cer demisia presedintelui sirian Assad. Liderii Uniunii Europene au lansat duminica un apel in care ii solicita presedintelui sirian sa paraseasca puterea dupa mai multe luni de proteste si actiuni violente. Liderii Europeni intalniti la Bruxelles intr-o sedinta extraordinara au declarat ca sunt gata sa impuna sanctiuni severe daca Siria nu inceteaza represiunea impotriva civililor. Presedintele SUA Barack Obama declarase joi ca pentru presedintele sirian Bashar al-Assad a sosit timpul sa renunte la functia suprema si sa lase calea libera poporului sau. Si Hillary Clinton a facut o declaratie similara. Pe 4 octombrie Rusia si China si-au folosit dreptul de veto pentru a impiedica emiterea rezolutiei ONU care cerea lui Assad incetarea imediata a violentelor din Siria si il avertiza totodata ca nerespectarea rezolutiei va atrage adoptarea de masuri specifice, informeaza Ria Novosti.
Libia se va conduce de acum inainte dupa legea islamica Sharia. Consiliului National de Tranzitie din Libia a proclamat duminica eliberarea de sub regimul Gaddafi. Presedintele CNT Mustafa Abdeljalil s-a adresat catorva zeci de mii de libieni in Benghazi, declarand inca odata ca Libia se va conduce de acum inainte dupa legea islamica Sharia. In consecinta, toate legile in vigoare care nu sunt compatibile cu Sharia sunt declarate nule. Abdeljalil a dat si cateva exemple. Regimul Gaddafi interzisese poligamia si accepta divortul. De acum inainte poligamia nu va mai fi interzisa, in schimb, potrivit legii Sharia, libieni nu vor mai putea divorta. Totodata s-a anuntat intentia de a infiinta cat mai curand banci islamice care potrivit aceleasi legi nu au voie sa ceara dobanzi. Liderul CNT i-a indemnat pe libieni sa se supuna legilor si sa nu incerce actiuni pe cont propriu in afara acestora. Oamenii au fost indemnati sa renunte la ura si sa se uneasca pentru reconstructia tarii. Mustafa Abdeljalil a adresat un mesaj si tarilor arabe inca framantate de conflicte, Siria si Yemen, carora le-a urat sa reuseasca sa obtina ceea ce isi doresc si sa invinga, scrie AFP.
Hillary Clinton avertizeaza Iranul privind retragerea trupelor SUA din Irak. Secretarul de stat american Hillary Clinton a avertizat duminica Iranul ca retragerea trupelor americane din Irak nu trebuie privita ca o oportunitate de largire a sferei iraniene de influenta. Mahmoud Ahmadinejad declarase saptamana trecuta intr-un interviu ca nu intentioneaza sa creasca implicarea Iranului in Irak si ca retragerea nu va aduce nicio schimbare a relatiilor dintre cele doua tari. Totusi presedintele iranian a adaugat ca Irakul este o tara suverana si independenra si ca guvernul sau este cel care ia decizii, anunta CNN.
Nicolas Sarkozy catre David Cameron: Ai pierdut o ocazie buna sa taci. David Cameron a inceput saptamana cu luptele politice interne si a incheiat-o intr-un conflict cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, intr-o discutie privind rolul Marii Britanii in rezolvarea crizei din zona euro. La incheierea summit-ului UE-27, presedintele francez Nicolas Sarkozy si-a exprimat furia fata de criticile constante si prelegerile ministrilor din Marea Britanie. „Ai pierdut o ocazie buna sa taci. Suntem dezgustati de criticile voastre. Ati spus ca nu va intereseaza zona euro si acum interveniti in sedintele noastre”, i-a reprosat Sarkozy lui David Cameron, informeaza The Guardian.