Sari direct la conținut

Rectorul Universitatii de Medicina din Iasi, Vasile Astarastoae, cercetat de DNA, a primit distinctia de cetatean de onoare al orasului * Voi candida pentru un nou mandat de rector

HotNews.ro

Profesorul Vasile Astarastoae, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” Iasi, a primit, vineri seara, distinctia de cetatean de onoare al orasului, relateza Agerpres.

Distinctia a fost acordata dupa ce numele rectorului a aparut intr-un dosar DNA privind acte de coruptie si deturnare de fonduri europene alocate pentru implementarea unei platforme eLearning, in urma caruia doi dintre directorii UMF au fost retinuti. In acelasi dosar mai sunt anchetate 16 persoane fizice si juridice, printre care profesorul Astarastoae si fiica sa, Daniela.

„Astarastoae e un lider de necontestat, e un om integru si onest, chiar daca e un om dificil. M-am atins de el, intr-un mod contondent, in mai multe randuri. Insa m-am convins ca vrea binele orasului”, a declarat primarul municipiului Gheorghe Nichita, in fata catorva sute de participanti la eveniment, citat de Mediafax.

Afectat de scandal, rectorul UMF Iasi a anuntat public ca nu se va retrage din toate functiile desi in urma cu catva timp se gandea ca dupa pensionare sa se ocupe de o cariera parlamentara.

Rectorul a declarat ca va candida pentru un nou mandat de rector, dar si la sefia Colegiului Medicilor din Romania, urmand sa revina si in politica.

„Am luat decizia de a ma retrage din toate functiile si, de ce nu, sa emigrez cu familia. Dar acolo unde a scuipat DNA-ul au pupat primarul si iesenii prin aceasta distinctie. Ma intorc si ies la lupta. Voi candida la functia de rector al UMF pentru ca nu voi lasa sa se politizeze aceasta functie. Voi candida din nou si la functia de presedinte al Colegiului Medicilor”, a spus Astarastoae.

„In ultima saptamana am fost scuipat de la persoane care nu ma asteptam, persoane carora le-am facut mult bine au aruncat cu noroi si laturi asupra mea. Mi-au fost aduse acuzatii pe nedrept. Am vazut cum familia mea este dezonorata si colegii mei sunt dati la o parte. Cand am fost internat in spital am primit sute de telefoane sau SMS-uri de sustinere de la oameni inimosi. Tot atunci mi-am dat seama ca am fost de vina ca nu am luat in calcul amenintarile din ultimii doi ani, cand mi s-a spus sa nu mai fiu atat de vocal”, a spus Vasile Astarastoae in ropotele de aplauze a celor cateva sute de invitati la „Seara Valorilor”.

Rectorul a fost invitat miercuri la DNA, pentru audieri. Nu a mai ajuns intrucat pe fondul unor probleme mai vechi, starea sa de sanatate s-a deteriorat, el fiind nevoit sa se interneze in spital. A fost externat joi, la cerere.

Directorul Centrului de Comunicare al Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi, Adrian Ciureanu, si directorul administrativ al institutiei, Daniela Drugus, au fost retinuti in aceasta saptamana de procurorii DNA, alaturi de Corvin Pughin, directorul firmei Maguay, care a realizat platforma de e-learning a universitatii de medicina, printr-un proiect cu fonduri europene in valoare de peste 6 milioane de lei. Ei au fost eliberati, dupa ce Curtea de Apel Iasi a decis sa amane pentru martea viitoarea pronuntarea asupra emiterii mandatelor de arestare, potrivit Mediafax.

Compania de IT Maguayneaga informatiile aparute in presa cum ca licitatia ar fi fost trucata, dar si pe cele cum ca ar fi oferit mita. Compania mai spune ca nu se teme de rezultatul anchetei, ci de consecintele pe care durata acesteia le-ar putea avea asupra activitatii companiei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro