Guvernele Romaniei si Bulgariei isi unesc fortele: Cer in comun tarilor europene sa fie linistite in privinta aderarii la Schengen si au decis infiintarea "unui brand al Dunarii"
„Astazi (12 octombrie) este o zi istorica in relatia dintre Romania si Bulgaria”, a declarat premierul Emil Boc la finalul sedintei comune a Guvernului roman si Guvernului bulgar, sedinta in cadrul careia au fost semnate sapte documente (acorduri, declaratii comune, memorandumuri). Emil Boc a anuntat ca s-a stabilit ca in fiecare an de acum inainte va avea loc cate o astfel de sedinta. Cele doua Guverne au stabilit printre altele infiintarea unui „brand al Dunarii”. Au mai discutat si despre aderarea la spatiul Schengen. „Tarile europene ar trebui sa fie linistite in privinta modului in care Romania si Bulgaria apara granitele comune ale UE. Chiar fac un apel ca si celelalte tari din zona Schengen sa isi apere granitele asa de bine cum o facem noi”, a spus premierul bulgar Boiko Borisov. Vezi in text ce decizii au luat in comun Romania si Bulgaria.
Suntem pregatiti pentru aderarea la Schengen, iar acest lucru a fost confirmat de Consiliul European si Parlamentul European. Cerem o solutie corecta, bazata pe propriile noastre merite, pe respectarea regulilor si nu pe schimbarea acestora in timpul jocului”, a declarat, la randul sau, Emil Boc.
Romania si Bulgaria au semnat 7 documente
- Declaratia comuna pentru instituirea Consiliului de Cooperare la nivel inlat intre Republica Bulgaria si Romania. Acest document implica organizarea anuala a unei sedinte comune de Guvern
- Declaratia comuna intre Ministerul Mediului din Romania si Ministerul Mediului din Bulgaria privind cooperarea in domeniu protectiei mediului si dezvoltarii durabile.
- Memorandumul intre Ministerul Economiei din Romania si Ministerul Economiei din Bulgaria privind actiunile pregatitoare pentru amenajari hidroelectrice pe Dunare
- Acord intre Ministerul Administratiei si Internelor din Romania si Ministerul Afacerilor Interne din Bulgaria privind cooperarea in domeniul invatamantului, instruirii si calificarii politistilor
- Declaratie comuna a Ministrului Muncii din Romania si Ministerul Muncii din Bulgaria
- Programul comun (Ministerele Muncii) de lucru bianual in domeniul muncii si afacerilor sociale in vederea promovarii incluziunii sociale a romilor.
- Acrod intre cele doua Guverne privind operatiile transfrontaliere de politie aeriana
„Tot ce am discutat astazi s-a inregistrat si va fi proba in urmatoarea sedinta comuna de guverne a pragmatismului din relatia noastra bilaterala”, a declarat Emil Boc.
Premierii celor doua tari au afirmat ca exista un potential comun de cooperare economica si care trebuie valorificat mai departe. Volumul schimburilor comerciale intre cele doua tari a crescut de 5 ori in ultimii doi ani, iar Romania a devenit astfel al doilea partener comercial al Bulgariei din cadrul UE.
Cei doi premieri au enumerat si proiectele comune
- Finalizarea podului Calafat-Vidin
- Construirea de noi poduri peste Dunare la Calarasi-Silistra si Bechet-Oreahovo
- Construirea de noi hidrocentrale pe Dunare
- Finalizarea interconectorului de gaz Giurgiu-Ruse.
- Proiectul Nabucco.
- Strategia Dunarii si proiectele din cadrul acesteia. „Din aceasta perspectiva coordonam impreuna axa cultura si turism, un segment extrem de important al Strategiei Dunarii”, a spus Boc.
- „Subliniem interesul pentru infiintarea unui brand al Dunarii pentru intreaga regiune si a unor noi rute culturale si de dezvoltare”, a afirmat Boc.
- In plan european cele doua state au puncte de vedere comune in privinta Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) pe justitie, Politica Agricola Comuna, Politica de Coeziune, regiunea Marii Negre.