Belgia va prelua controlul asupra Dexia Banque Belgique pentru 4 miliarde de euro
Belgia va prelua total controlul asupra Dexia Banque Belgique, entitatea belgiana a bancii, pentru patru miliarde de euro, a declarat luni prim-ministrul belgian Yves Leterme, dupa o sedinta de cabinet de la Bruxelles, informeaza AFP. Pretul este considerat unul „rezonabil”, potrivit ministrului de finante belgian, Didier Reynders.
Consiliul de administratie al bancii franco-belgiene Dexia a anuntat ca accepta oferta de preluare a Dexia Bank Belgium, o filiala a serviciilor bancare din Belgia, masura care e in „interesul social” al grupului Dexia, se arata intr-un comunicat publicat luni.
„Prin acest acord, dorinta guvernului belgian nu este sa detina pe termen nelimitat controlul asupra bancii sau sa-l obtina mai rapid, ci sa asigurare continuitatea,” a declarat Reynders in timpul unei conferinte de presa.
„Suntem multumiti ca vom putea elibera Dexia Banque Belgique de toate poverile si riscurile care pot aparea in cadrul holdingului Dexia SA”, a spus Leterme, precizand ca aceasta masura „va garanta” prezenta bancii pe teritoriul belgian.
Belgia va garanta finantarea viitoarei banci in proportie de 60,5%- 54 de miliarde de euro. Garantia celor trei state (Franta, Belgia si Luxemburg) in cadrul Dexia este in valoare de 90 de miliarde de euro, fata de cele 150 miliarde, valoare din 2008. Dexia a primit in timpul crizei financiare din 2008 un pachet de sprijin de sase miliarde de euro din partea guvernelor francez si belgian.
„Statele au convenit sa imparta aceasta garantie in proportii similare cu cele din 2008, 60,5% pentru Belgia, 36,5% pentru Franta si 3% pentru Luxemburg,”, a precizat Reynders. Potrivit informatiilor vehiculate de presa, Parisul a vrut ca Belgia sa ofere garantii pentru finantarea structurii.
Moody’s a avertizat vineri ca ar putea retrograda ratingul Belgiei din cauza cheltuielilor pentru sustinerea financiara a grupului franco-belgian Dexia, si a perspectivei unor costuri financiare mai mari si a cresterii economice lente.