Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Seful Casei Nationale de Asigurari de Sanatate dezvaluie metodele prin care se fura banii asiguratilor; Cum a fost furat filmul 3D care prezinta Catedrala Mantuirii Neamului; "Hectarul lui Ilici", pe mana fostilor prim-secretari; Primul recensamant euro

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

Romanii pleaca din Italia, goniti de criza. Accentuarea problemelor din Peninsula va trimite acasa o buna parte din conationalii nostri, care nu isi vor mai gasi usor locuri de munca. Multi dintre emigrantii romani in Italia se gandesc deja sa paraseasca tara care le-a oferit pana acum un trai decent. Scaderea ratingului tarii de catre agentia Moody’s, zilele trecute, nu este decat consemnarea faptului ca tara trece printr-o criza profunda. Profesorul Marian Mocanu, presedintele Ligii Romanilor din Italia, care locuieste de peste 20 de ani in Peninsula, spune ca economia tarii slabeste pe zi ce trece. „Fabricile din Nord se inchid, iar tot mai multi romani se gandesc sa plece acasa”. „Pentru barbati, cel putin, traiul in Italia a devenit tot mai greu. Inainte de criza, chiar daca ramaneau fara loc de munca, stateau sase – opt luni in somaj, dar aveau siguranta ca se vor angaja apoi, ceea ce nu se intampla acum. Asa ca multi se gandesc sa plece”, a spus Mocanu, pentru EVZ.

Cum a fost furat filmul 3D care prezinta Catedrala Mantuirii Neamului. Un filmulet „furat” din arhiva firmei de arhitectura ce executa proiectul Catedralei Mantuirii Neamului era cat pe ce sa nasca un conflict intre Patriarhie si respectiva societate bacauana. Clipul prezenta o simulare a viitorului ansamblu arhitectural ce se ridica pe Dealul Arseleanului, la doi pasi de Parlament. Un tur virtual in care privitorul putea vizita intregul complex religios, estimat la 200 de milioane de euro, si intins pe cinci hectare, respectiv catedrala, plus cele patru case ale Sfintilor Apostoli Andrei, Petru, Pavel si Luca, fiecare cu functiunea ei. Ochiul dornic sa inteleaga cat mai multe din maretul edificiu, prezentat sub forma de macheta, putea vedea in simulare si un heliport, care insa n-a fost prevazut pe planseta initiala. Licenta artistica venita de la constructor sau detaliu cerut de BOR? Contactat de gandul, seful biroului de presa al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica afirma ca filmuletul care circula pe YouTube cu respectivul tur virtual al catedralei nu este cel real. „Nu acesta este clipul oficial. Patriarhia va prezenta un film oficial la sfarsitul acestei luni”, a declarat Stoica, anunta Gandul.

Mircea Albulescu, actor: „Singuratatea este un lucru ingrozitor”. Mircea Albulescu a implinit marti varsta de 77 de ani. Maestrul se considera un om iubit, desi de cativa ani traieste singur. In apartamentul sau din Romana, unde locuieste singur, Mircea Albulescu se simte fericit. Primeste telefoane din cinci in cinci minute de la oamenii dragi care-i ureaza „La multi ani!”, vorbeste repede si cu pasiune despre teatru si viata si nu uita sa faca cate-o gluma cand se intristeaza. „Adevarul”: Ati sarbatorit 77 de ani. Cum e viata la varsta aceasta? Mircea Albulescu: Anii mei au trecut la fel cum au trecut si ai dumitale si ai fiecaruia dintre noi care citeste aceste randuri. Trecerea este aceeasi pentru toata lumea, unii spun ca ar fi mai repede, altii ca mai incet, dar viteza este in raport cu un punct fix, si atunci, din moment ce toti ne miscam inseamna ca toti avem aceeasi viteza pana la urma. Depinde unde vrem sa ajungem si depinde unde putem sa ajungem. Iata ca eu am ajuns astazi, ca tot romanul, sa-mi castig independenta. Pentru ca noi romanii ne-am castigat independenta o data la 1877, cu luptele care s-au dat atunci, dupa care, dupa 100 de ani, in 1977, am sarbatorit dobandirea independentei, iar eu astazi, avand cifra de 77, la randul meu, imi castig independenta. Integral in Adevarul.

„Hectarul lui Ilici”, pe mana fostilor prim-secretari. Dupa doi ani in care le-a tinut la sertar, Primaria Galati face publice numele fostilor activisti si securisti care, in calitate de revolutionari, au primit terenuri (un hectar fiecare), locuinte si spatii comerciale in baza „Legii Recunostintei”. Chiar daca in oras nu au fost confruntari armate, multi galateni si-au sacrificat sau riscat viata la revolutia din decembrie 1989. Peste 60 de tineri din Galati au format Detasamentul Dunarea, care s-a deplasat in Capitala in noaptea de 22 spre 23 decembrie si au luptat alaturi de bucuresteni. Noua galateni au murit impuscati la Televiziune, CC si MApN, iar alti 15 au fost raniti. Multi au obtinut certificat de revolutionar pentru ca au facut parte din CPUN-urile locale sau din detasamentele garzilor patriotice. Majoritatea celor care au facut parte din acele structuri nici macar nu detin certificat, considerand ca au facut ceea ce trebuia. In schimb, au navalit printre revolutionarii autentici impostorii, fosti colaboratori ai Securitatii, activisti PCR, ofiteri sau oameni de afaceri controversati, precum Catalin Chelu, scrie Romania Libera.

Omul care vrea sa alunge maxi-taxi-urile din oras: „Sunt pentru carat marfa”. O mare parte din viata lui Catalin Ghita graviteaza in jurul transportului in comun: e innebunit dupa trolee, modereaza forumul TramClub, e inginer la departamentul de aprovizionari al CFR si in timpul liber iese la fotografiat vehicule asa cum un pescar se duce in weekend sa-si arunce undita la balta. Are si un inamic: maxi-taxi-urile, pe care se lupta din rasputeri sa le scoata de pe strazile Buzaului, orasul in care locuieste acum. Cand vine vorba de dube este neinduplecat: daca veti intalni pe Internet replica „eu nu ma injosesc sa calatoresc cu maxi-taxi”, ar trebui sa va fie clar ca el a scris-o. Necazul care i-a umbrit copilaria a fost ca in Medgidia nu existau trolee. Le vazuse doar in Constanta cand se dusese in vizita la o matusa. In mintea copilului, mai sus de trolee nu se putea ajunge: i se pareau mai greu de condus deoarece soferii erau obligati sa tina cont si de fire. Si acum ii plac la fel de mult si le-ar vrea peste tot prin tara, anunta Great News.

Seful Casei Nationale de Asigurari de Sanatate dezvaluie metodele prin care se fura banii asiguratilor. Presedintele Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, Lucian Duta, vorbeste intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru „Evenimentul Zilei”, despre mecanismele ingenioase de furt din sistem de sanatate si despre anchetele in care sunt implicati medicii care au fost „prinsi”. EVZ: Ce masuri ati luat impotriva medicilor pe care i-ati prins furand? Care este frauda totala si ce se poate recupera? Lucian Duta: „Pe unii i-am actionat in justitie si chiar ne-am recuperat prejudiciile. Eu cred, groso modo, ca nivelul de pierderi care ar putea fi recuperat este de cel putin 300 de milioane de euro pe an, foarte putin din ce se fura”, a declarat pentru EVZ presedintele CNAS.

Guvernul negociaza majorarea participatiei la Rosia Montana, concomitent cu cresterea redeventelor. Guvernul negociaza majorarea cotei de participatie a statului la Rosia Montana Gold Corporation, societate mixta in care este reprezentat prin compania Mininvest Deva, precum si cresterea redeventelor pentru exploatarile de aur, a declarat presedintele ANRM, Alexandru Patrutiu. Intrebat in ce stadiu se afla negocierile privind modificarea conditiilor de exploatare la Rosia Montana, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) a precizat ca discutiile sunt derulate de Ministerul Economiei in ceea ce priveste acordul de asociere, respectiv de ANRM pentru majorarea redeventelor la exploatarea zacamintelor aurifere. „Ministerul Economiei poarta negocieri pentru majorarea cotei de 19,3% a Minvest Deva in cadrul societatii Rosia Montana Gold Corporation, iar ANRM discuta in prezent cresterea redeventelor la aur cu cei care detin licente de exploatare si explorare”, a spus Patrutiu, scrie Gandul.

Primul recensamant euro. Romania aplica pentru prima data standardele Eurostat in recensamantul populatiei. Ca atare, intrebarile vor fi mai multe pentru ca domenii ca migratia, sanatatea, educatia si munca nu vor mai fi tratate expeditiv, asa cum s-a intamplat pana acum. O alta statistica importanta va fi cea referitoare la numarul de cetateni de alta etnie, cum sunt tiganii si maghiarii. Mai multe intrebari pentru populatie, o noua metodologie de organizare si colectarea primelor date statistice despre migratia temporara sunt principalele noutati la recensamantul care urmeaza sa inceapa peste mai putin de trei saptamani. Anul acesta lucrurile vor fi diferite fata de anii trecuti, pentru ca e prima data cand se vor respecta criteriile europene, iar informatiile vor fi folosite la stabilirea politicilor la nivel de UE, anunta Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro