Sari direct la conținut

Jean-Claude Juncker: Misiunea UE, BCE si FMI va sosi la Atena miercuri sau joi

HotNews.ro

Misiunea formata din reprezentantii UE, BCE si FMI va sosi miercuri sau joi la Atena pentru a evalua progresele inregistrate in implementarea masurilor convenite cu autoritatile europene, a declarat marti Jean-Claude Juncker citat de AFP.

„Am inteles ca troica va reveni maine sau poimaine la Atena”, a spus liderul ministrilor de finante ai zonei euro.

La randul sau, Evangelos Venizelos, ministrul elen de finante, a declarat pentru Reuters ca o echipa de inspectori va ajunge in Atena in aceasta saptamana si Grecia va primi transa de 8 miliarde de euro de care are nevoie pentru a evita intrarea in incapacitate de plata.

Oficialul a mai aratat ca premierul George Papandreou va trimite o scrisoare catre UE, FMI si BCE in care va arata care au fost masurile de austeritate implementate de guvern. Troica a cerut garantii scrise pentru a se asigura ca Atena va recupera intarzierile in programul de consolidare fiscala si va atinge obiectivele stabilite in acordul incheiat cu cele trei institutii, prin care va primi finantare in valoare totala de 110 miliarde de euro.

Venizelos s-a aratat increzator ca Grecia va primi la timp transa de opt miliarde de euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro