Sari direct la conținut

Procedura de selectie a consultantului juridic pentru emisiunea de titluri de stat in dolari pe pietele externe a fost suspendata

HotNews.ro

Procedura de selectie a serviciilor de asistenta juridica pentru Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu revizuit (Medium Term Note – MTN) a fost suspendata din cauza unei contestatii facute de un cabinet de avocatura, se arata intr-o informare a Ministerului Finantelor. Procedura va fi suspendata pana la solutionarea dosarului de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.

„Prin Decizia nr. 446S/C8/4907 din data de 21.09.2011 pronuntata de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, a fost admisa cererea de suspendare a procedurii de selectie depusa de Cabinet Individual de Avocat Craciun Lucian”, se mai spune in document.

Procedura de selectie a serviciilor de asistenta juridica pentru Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu revizuit a fost initiata in data de 31 august prin publicarea invitatiei de participare pe site-ul MFP.

Bogdan Dragoi, secretar de stat in cadrul MFP, a declarat in data de 17 iunie ca Ministerul Finantelor a decis upgradarea programului MTN pentru a putea emite bonduri si in dolari, ca urmare a interesului investitorilor.

Programul de emisiuni MTN pe piata internationala pe o perioada de trei ani a fost aprobata de Guvern la mijlocul anului trecut, plafonul maxim fiind de sapte miliarde de euro. In prima emisiune a programului, care a avut loc in 9 iunie, Ministerul Finantelor a atras 1,5 miliarde de euro din vanzarea de obligatiuni pe cinci ani, la un randament de 5,298%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro