Indicele SIF-urilor a castigat 4% in sedinta BVB de miercuri
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe crestere sedinta de tranzactionare de miercuri, cu pana la 4%, cel mai mare avans fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii finaciare.
BET-C, indicele compozit al pietei locale, a urcat cu 2,72%, la 2.879,62 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a castigat 3,10%, la 4.730,67 puncte.
Valoarea indicelui BET-FI, al societatilor de investitii financiare, a ajuns la valoarea de 18.068,40 puncte, dupa ce a crescut cu 4,06%.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii tranzactionate, s-a apreciat cu 3,32%, la 425,65 puncte, iar BET-NG, care masoara evolutia companiilor energetice si de utilitati, a avansat cu 3,22%, pana la valoarea de 670,80 puncte.
Valoarea tranzactiilor de pe piata actiunilor a fost modesta, de 19,74 milioane de lei, adica 4,66 milioane de euro.