Sari direct la conținut

Televiziuni de fapt divers: Cum a acaparat nunta lui Cristi Borcea programele de stiri

HotNews.ro
Nunta lui Borcea, tratata pe larg la stiri, Foto: Colaj foto
Nunta lui Borcea, tratata pe larg la stiri, Foto: Colaj foto

Masini de lux, covor rosu, sobor de opt preoti, lenjerie intima la vedere, tort mai mare ca mireasa: faptul divers a detinut suprematia, ieri, la stirile TV. O nunta filmata, cat s-a putut, din elicopter sau dupa gratiile gardurilor a fost considerata de televiziuni cel mai important eveniment al zilei de duminica, iar luni, dupa „marea petrecere”, cu sprijinul „dezvaluirilor” din presa tabloida, a revendicat in continuare ore bune de transmisie pe posturile de profil. Audientele au fost pe masura.

Realitatea TV a revendicat, luni, prima pozitie in randul televiziunilor din punct de vedere al audientelor inregistrate de stiri in cursul zilei de duminica, ziua nuntii lui Cristi Borcea cu o doamna.

Drept urmare, nunta cu pricina, in cadrul careia Gigi Becali a fost nas, a avut parte de relatari pe larg in cadrul buletinelor de stiri de luni. Telespectatorii postului au putut afla, in mai multe materiale separate incadrate in prima parte a jurnalelor de luni, informatii esentiale transmise, de altfel, de toate posturile:

  • ca Gigi Becali a dansat mai mult decat mirele
  • ca mireasa si-a aratat desuurile
  • ca tortul a fost mai mare ca mireasa
  • ca a existat un „soi de opulenta”, dar cu o „oarecare eleganta”
  • ca Borcea a cheltuit 1.400 de euro pe minut
  • ca ginerele si nasul au fost personajele principale

Toate acestea, inainte ca doi prezentatori ai postului sa discute telefonic zeci de minute, luni dupa amiaza, cu „Gigi Becali, europarlamentar”, in calitatea lui de nas care canta si danseaza la nunta fastuoasa a unui alt mare afacerist din lumea fotbalului.

Lucruri similare, cu sau fara „exclusivitati” gen discutii lejere cu Gigi Becali, au putut afla telespectatorii si de la Antena 3. La acest post, accentul a fost pus mai mult pe diferentele de mentalitate si de avere intre nuntasi si oamenii de rand care au vazut evenimentul la TV. „Sunt oare mai presus de lege?”, intreba prezentatoarea Maria Coman, referindu-se la privilegiile participantilor la nunta. „Mila-i mila, nunta-i nunta”, titra, luni dupa-amiaza, postul de stiri, in timp ce invitati in platou vorbeau, fara sa nominalizeze, despre dosarele penale, ramase nerezolvate, ale unor participanti la eveniment.

  • Pentru toate posturile, mai multe inregistrari din timpul petrecerii de duminica seara, postate online de tabloidul Click!, au reprezentat o mana cereasca. Nunta a fost nelipsita cel putin in principalele buletine la mai toate televiziunile comerciale, figurand printre primele stiri din cadrul jurnalelor, in cursul zilei de luni. Stirile Pro TV au pus accent mai mult pe prestatia lui Gigi Becali, tratand evenimentul cu o nota de ironie, in timp ce B1 TV s-a limitat sa relateze factual ce s-a intamplat duminica – o relatare pe larg, de altfel.

Realitatea TV, insa, a marsat pe filmarile din elicopter de la complexul unde a avut loc petrecerea. Luni, postul anunta ca este „lider absolut la stiri”, dar „nunta excentricului Cristi Borcea” figura, in stirea referitoare la rezultatele de audienta ale postului, la capatul unui sir de subiecte abordate la randul lor pe parcursul zilei: „Anuntul ministrului Muncii privind subventia pentru incalzire, imaginile cu uraganul care a facut ravagii in SUA, codul rosu la Marea Neagra, dar si nunta excentricului Cristi Borcea, au fost urmarite de cei mai multi romani la Realitatea TV.”

Potrivit datelor de audienta prelucrate de Realitatea TV, acest post a fost urmarit, duminica, de 318.000 de telespectatori in medie pe minut, la nivel national (in timp ce Antena 3 a avut cu 133.000 mai putin, in medie pe minut). In orele de masima audienta, potrivit acelorasi date, Realitatea TV a fost urmarita de 592.000 de telespectatori in medie pe minut. La nivel urban, postul informeaza ca a fost urmarit in medie pe minut de 211.000 de telespectatori, (121.000 in cazul Antena 3), iar in prime time circa 400.000 de telespectatori de la oras au urmarit in medie pe minut Realitatea TV, ar Antena 3 – de 178.000. Realitatea TV afirma ca a depasit Antena 1 la orele de maxima audienta si s-a clasat „la mica distanta de Pro TV”, in timp ce Antena 3 s-a clasat pe locul 6.

  • Datele anuntate de Realitatea arata ca varful audientei acestui post a fost atins in emisiunea „Ultima ora”, realizata de Catalin Striblea si Corina Dragotescu si urmarita de peste un milion de telespectatori. Emisiunea a fost dedicata, in mare parte, aceluiasi eveniment: nunta din Otopeni. La discutii au participat personaje care n-au fost invitate la petrecere, precum Sebastian Papaiani sau Bogdan Chirieac.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro