Sari direct la conținut

Ministerul Finantelor a atras 226,49 milioane lei prin certificate de trezorerie, sub valoarea programata

HotNews.ro

Ministerul Finatelor Publice (MFP) a atras joi 226,49 milioane de lei printr-o emisiune de titluri de stat de tip benchmark, cu scadenta la 11 iunie 2021, pentru care plateste o dobanda medie de 7,59% pe an, potrivit datelor BNR. Valoarea anuntata a licitatiei era de 400 milioane de lei, iar bancile au depus cereri de cumparare de 566,53 milioane de lei.

Aceasta este o redeschidere a licitatiei din 30 mai 2011.

Ministerul Finantelor intentioneaza sa atraga 4 miliarde de lei in luna august si 13-15 miliarde de lei in cel de-al treilea trimestru pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.

Anul trecut, Ministerul Finantelor Publice a atras de pe piata mai putini bani decat a intentionat si a respins o serie de licitatii deoarece nu a acceptat sa plateasca o dobanda mai mare de 7% pe an.

Autoritatile romane si-au propus pentru acest an o tinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro