VIDEO Obama: Democratii si republicanii au ajuns la un acord privind majorarea plafonului de indatorare
Presedintele Barack Obama a anuntat duminica ca liderii democrati si republicani au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului SUA si pentru evitarea intrarii in incapacitate de plata. Acordul permite o reducere a cheltuielilor de 1,000 de miliarde de dolari in urmatorii 10 ani, sustine presedintele Barack Obama.
Potrivit Reuters, este vorba de un plan intocmit de ambele partide pentru ridicare a plafonului de indatorare al SUA, care va fi prezentat democratilor si republicanilor in cursul zilei de luni, a declarat senatorul democrat Harry Reid.
„Liderii din ambele partide si din ambele camere vor prezenta acordul in reuniunile de maine”, a spus Reid.
Presedintele a spus intr-o declaratie la Casa Alba ca proiectul de lege trebuie sa fie aprobat „in zilele urmatoare” de catre Camera Reprezentantilor si de catre Senat, insa reducerile de cheltuieli nu se vor aplica atat de repede incat sa impovareze deja fragila economie americana.
Intr-o scurta declaratie, Obama a spus ca va veni cu un plan detaliat in urmatoarele cateva luni, pentru o abordare transparenta a reducerii deficitului.”Exista o multime de modalitati de a iesi din aceasta incurcatura, insa ramanem fara timp”, a averizat presedintele american.
Presedintele Camerei Reprezentantilor, John Boehner isi propune ca un vot asupra noului plan sa se dea „cat mai curand posibil”.
La ce acord au ajuns liderii americani
Cresterea plafonului datoriei: AFP citeaza un oficial american care a participat la negocierile de duminica si care sustine ca plafonul datoriei va fi ridicat cu cel putin 2100 miliarde pentru a „elimina incertitudinea” plasata asupra economiei Statelor Unite.
Reducerea cheltuielilor: Ridicarea nivelului datoriei publice va fi insotita de reduceri bugetare in doua etape. Prima transa ar reduce cu aproximativ 1.000 de miliarde cheltuielile bugetare in urmatorii 10 de ani. Apoi, o comisie speciala formata in egala masura din republicani si democratii va face recomandari pentru reducerea cheltuielilor cu 1,500 miliarde tot 10 ani. Aceasta a doua etapa ar include reduceri in multe sectoare, inclusiv in programe sociale si militare. Comisia va aborda, de asemenea, o reforma fiscala pentru a incerca sa genereze venituri.suplimentare.
Mecansim obligatoriu de reduceri: Comitetul ar trebui sa isi finalizeze activitatea pana pe 23 noiembrie. Congresul va suspune votului recomandarile comisiei pe 23 decembrie. In cazul in care comisia nu va conveni asupra a cel putin 1,200 de miliarde dolari in economii sau Congresul respinge constatarile sale, reduceri automate de cheltuieli intra in vigoare in incepand din 2013.
Declaratiile presedintelui american Barack Obama
- Acest compromis permite reducerea deficitului de care avem nevoie si da fiecarui partid in parte un stimulent puternic pentru a concepe un plan echilibrat, inainte de sfarsitul anului.
- Cel mai important, aceasta ne va permite, sa punem capat crizei impusa de Washington in toata America. El ne asigura, de asemenea, ca nu ne vom confrunta cu o astfel de criza in urmatoarele sase luni, sau opt luni, sau 12 luni. Si va incepe sa ridice norul de incertitudine care atarna asupra economia noastra.
- Am fost preocupat de impactul pe care le-a avut asupra increderii consumatorilor si al economiei in ansamblu in ultima luna.
- Cu toate acestea, in cele din urma, liderii ambelor parti au gasit drumul lor spre compromis. Si vreau sa le multumesc pentru asta.
- Noi nu am terminat inca. Vreau sa indemn membrii ambelor partide sa faca ceea ce este corect si sa sprijine acest acord prin votul din urmatoarele cateva zile.
- Aceasta ne va permite sa evitam intrarea in incapacitate de plata, sa ne platim facturile. si sa reducem deficitul intr-un mod responsabil. Si aceasta ne va permite sa ne intoarcem la chestiuni serioase, cum ar fi crearea de noi locuri de munca, cresterea salariilor.
SUA, amenintata in continuare cu scaderea ratingului
In timp ce liderii politici au intrat pe ultima suta de metri pentru a pune la punct un acord pentru majorarea plafonului de indatorare, agentiile de evaluare financiara ameninta cu retrogradarea ratingul SUA.
„O scadere a ratingului are o multime de dezavantaje, dar acestea sunt minore in comparatie cu cresterea plafonului datoriei la timp, deci cred ca accentul este corect in acest moment”, a declarat Mark Zandi, economist-sef la Moody Analytics, o companie sora a agentiei de rating. Tot el adauga ca cel mai important lucru in prezent este cresterea plafonului datoriei, deoarece acesta ar fi minimul de care e nevoie pentru a se asigura ca recuperarea ramane, in fapt, o recuperare.
Oficiali britanici si japonezi avertizau duminica asupra riscului de dezastru financiar, daca Washingtonul nu reuseste sa majoreze plafonul datoriei SUA. Deoarece Congresul a negociat dur pentru a inlatura riscul unui default fara precedent al SUA, un eventual esec ar putea afecta economiile de pe tot globul. Pietele financiare se confrunta cu riscul unei instabilitati majore, avand in vedere rolul cheie al dolarului in economia mondiala.
Pe masura ce bursele asiatice deschid o noua saptamana de tranzactii, investitorii au sesizat semnele de progres in cadrul negocierilor din SUA, dolarul american intarindu-si pozitia fata de yenul japonez, dupa scaderea majora inregistrata vineri.
Pe de alta parte, cu numai doua zile inainte de termenul limita pana la care SUA trebuie sa majoreze plafonul datoriei publice, pentru a evita incapacitatea de plata, Trezoreria americana dispunede doar 54 de miliarde de dolari, in conditiile in care acum opt zile avea peste 100 de miliarde, potrivit Business Insider. „Poate ca aceasta veste ii va trezi pe idiotii iresponsabili de la Washington”, scriu jurnalistii publicatiei americane.