Sari direct la conținut

B​​anca Centrală Europeană creşte pentru a șaptea oară dobânzile, dar cu un ritm mai redus- de 25 puncte de bază

HotNews.ro
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, Foto: Daniel Roland / AFP / Profimedia Images
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, Foto: Daniel Roland / AFP / Profimedia Images

Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a decis joi ”să crească principalele trei dobânzi ale BCE cu 25 de puncte de bază”, anunţă Banca într-un comunicat.

BCE semnalează astfel intrarea în etapa finală a ciclului de majorare a dobânzilor, după ce începând din iulie anul trecut, instituția a demarat cel mai agresiv ciclu de înăsprire a politicii monetare.

Deși economia zonei euro confirmă presiunile la adresa inflației, avansul slab al cererii de credite fac mult mai atentă BCE înainte de a crește dobânzile astfel încât să nu sufoce creșterea economică.

Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecință, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor crește la 3,75%, 4,00% și, respectiv, 3,25% începând cu data de 10 mai 2023.

Decizia de joi a BCE vine după doar o zi de la creșterea similară a dobânzilor de către FED. În urma ședinței de azi, BCE a declarat că „perspectivele inflației rămân prea mari pentru prea mult timp”, dar s-a limitat să repete că va continua să adopte o „abordare în funcție de datele economice” a deciziilor viitoare de politică.

Inflația din zona euro rămâne cu mult peste ținta de 2% a BCE, după ce a crescut la 7% în aprilie, față de 6,9% în martie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro