Noua Lege a Concurentei scade semnificativ nivelul sanctiunilor aplicate de Consiliul Concurentei la incalcarea competitiei in piata
Nivelul sanctiunilor aplicate de Consiliul Concurentei (CC) scade prin noua Lege a Concurentei care a intrat in vigoare joi, 14 iulie. Mai exact, firmele amendate pentru comportament anticoncurential si care anterior puteau castiga in instanta suspendarea deciziei autoritatii doar cu conditia platii unei cautiuni de 30% din amenda stabilita, asa cum s-a intamplat cu Orange si Vodafone in acest an, vor trebui sa plateasca in prezent o cautiune cuprinsa intre 0% si 20% in functie de decizia judecatorului. Intrebat de HotNews.ro despre acest aspect, Bogdan Chiritoiu, presedintele CC, si-a exprimat regretul ca in urma negocierilor din Parlament nu s-a ajuns ca legea sa prevada un nivel minim al cautiunii, peste 0% asa cum se intampla in cazul amenzilor autoritatii.
O noua Lege a Concurentei a intrat in vigoare joi, dupa publicarea sa in Monitorul Oficial, dupa ce saptamana trecuta a fost promulgata de presedintele Traian Basescu. Legea fusese aprobata de Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, la sfarsitul lunii iunie. Astfel, prin Legea nr. 149/2011 a fost aprobata cu unele amendamente Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.75/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei (nr.21/1996).
Curtea Constitutionala a cerut sa nu existe un nivel fix al cautiunii platite in cazul suspendarii unei decizii CC, sustine Chiritoiu
Noua lege a introdus prevederea conform careia o decizie a autoritatii de concurenta poate fi suspendata de Curtea de Apel Bucuresti doar cu conditia platii unei cautiuni de pana la 20% (plecand de la 0%) din amenda stabilita, potrivit reglementarilor privind creantele bugetare.
Anterior, in OUG 75/2010, nivelul acestei cautiuni era fixat la nivelul de 30% din totalul amenzii primite. Bogdan Chiritoiu sustine ca
- „Mi-as fi dorit sa fie un nivel minim asa cum noi la amenzi avem un nivel minim. Inteleg ca ne obliga Curtea Constitutionala sa nu fie un cuantum fix, sa ramana la latitudinea instantei. Asta este pozitia Curtii Constitutionale. Noi prin Ordonanta am zis sa fie nivelul la 30% dar Curtea spune ca trebuie sa existe o marja in care judecatorul sa poata sa analizeze si sa decida de la caz la caz. As fi preferat sa existe un minim si un maxim. In acelasi timp in discutiile din Parlament a existat o varianta in care au redus nivelul la intre 0 si 10% si atunci compromisul la care am ajuns a fost sa mergem pe regula din codul fiscal in care pentru creantele catre ANAF exista aceasta formulare de pana la 20%”, a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Chiritoiu, presednitele autoritatii de Concurenta.
Orange si Vodafone au avut de platit circa 19 milioane de euro in acest an pentru a obtine temporar suspendarea unei decizii a CC
Amintim ca in luna mai din acest an, Orange si Vodafone au castigat procese la Curtea de Apel Bucuresti prin care au cerut suspendarea executarii deciziei Consiliului Concurentei din luna februarie din acest an de a amenda cele doua companii cu 63,1 milioane euro pentru abuz de pozitie dominanta. Prevederile din OUG 75/2010 mentionau ca instanta poate lua o astfel de decizie, doar cu conditia platii de catre firme a unei cautiuni, in cuantum de 30% din amenda stabilita prin decizia atacata.
Aceasta inseamna ca cei doi operatori au avut de platit impreuna circa 19 milioane de euro, bani care se vireaza catre bugetul de stat. In functie de decizia finala din acest proces, cele doua companii vor trebui sa plateasca restul amenzilor primite in cazul in care pierd sau vor primi inapoi acesti bani in cazul in care castiga in fata Consiliului Concurentei.
Amenzi mai mici si pentru autoritatile si institutiile administratiei publice centrale si locale: Sub 20.000 de lei fata de pana la 40.000 de lei in prezent
Un nivel mai mic al sanctiunilor pe care le poate aplica Consiliul Concurentei in urma noii Legi este si in cazul autoritatilor publice.
Conform noilor reglementari, Consiliul Concurentei poate sanctiona cu amenda intre 1.000 lei si 20.000 lei autoritatile publice centrale si locale pentru nefurnizarea informatiilor si documentelor solicitate sau furnizarea de informatii inexacte ori incomplete. Anterior, insa, acestea puteau primi o amenda cuprinsa intre 5.000 de lei si 40.000 de lei.
Alte modificari din noua Lege a Concurentei:
- autoritatea de concurenta poate accepta din partea companiilor investigate angajamente privind adoptarea unor masuri care elimina practica anticoncurentiala. Aceste angajamente reprezinta o modalitate rapida de a remedia situatia pe o piata. In situatia in care companiile nu respecta angajamentele asumate, Consiliul Concurentei poate redeschide investigatia si poate aplica sanctiuni de pana la 10% din cifra de afaceri.
- O alta noutate o reprezinta introducerea unor prevederi potrivit carora daca o intreprindere recunoaste, in mod expres, savarsirea unei fapte anticoncurentiale, iar acolo unde este cazul propune remedii care conduc la inlaturarea faptei, aceasta va fi retinuta ca si circumstanta atenuanta speciala sub forma colaborarii si va determina o diminuare a amenzii cu un procent cuprins intre 10% – 30% din nivelul de baza. Aceasta prevedere de reducere a amenzii este diferita de prezentarea voluntara de probe care face obiectul ‘politicii de clementa’.
- In privinta concentrarilor economice, s-a prevazut posibilitatea notificarii intentiei de a realiza o concentrare economica (prin preluarea unei companii sau fuziune). Anterior, autoritatea de concurenta trebuia notificata dupa semnarea actului de realizare a operatiunii. In acelasi timp, au fost clarificate conditiile si cadrul procedural in care se pot adopta masuri interimare sau accepta angajamente si in cazul concentrarilor economice. Totodata a fost simplificata modalitatea procedurii de calcul a taxei de autorizare, aceasta urmand a fi stabilita intre 10.000 si 25.000 euro. Potrivit legislatiei anterioare, taxa de autorizare reprezenta 0,1% din cifra de afaceri realizata pe piata pe care avea loc concentrarea economica.
- Au fost introduse modificari referitoare la testul de compatibilitate a concentrarilor economice cu un mediu concurential normal, trecandu-se de la ‘testul de dominanta’, la testul SIEC (substantial impediment of effective competition test). Noile norme pun accent pe efectele concentrarii economice asupra mediului concurential, crearea sau consolidarea unei pozitii dominante nereprezentand, automat si obligatoriu, forme de restrangere a concurentei.
- au fost aduse modificari care creaza cadrul legal necesar in vederea efectuarii de catre Consiliul Concurentei, pe teritoriul national, a inspectiilor solicitate de Comisia Europeana sau de alte autoritati nationale de concurenta partenere.
- Totodata, autoritatea de concurenta va asigura si aplicarea Legii privind combaterea concurentei neloiale (nr. 11/1991) prin preluarea prerogativelor de resort de la Ministerul Finantelor.
O decizie in cazul investigatiei pe piata carburantilor va fi data in acest an/Nu sunt la fel de sigur de acelasi lucru in cazul investigatiei pe banci, spune seful CC
Intrebat despre evolutia unor investigatii vechi de ani de zile, respectiv investigatia pe piata carburantilor si cea pe banci, presedintele Consiliului Concurentei a spus ca spera ca rapoartele de investigatie sa fie finalizate in ambele situatii in aceasta vara. Urmeaza insa cateva luni in care acest raport primeste observatii de la Comisia Europeana si de la firmele anchetate, abia apoi urmand audierile si decizia finala.
Chiritoiu a declarat pentru HotNews.ro ca in mod cert o decizie la investigatia pe piata carburantilor va fi luata in acest an. „In cazul investigatiei pe banci nu pot fi atat de sigur”, a mai spus acesta.