Seful Resurselor Umane din ANAF si-a inaintat demisia. Apropiati ai conducerii spun ca Stambelu nu era de acord cu modul in care institutia urmeaza sa se reorganizeze
Gheorghe Stambelu, directorul Directiei Umane din ANAF i-a inaintat demisia vineri dupa amiaza presedintelui institutiei, Sorin Blejnar, din motive profesionale. „Eu sunt de fapt detasat de la Vama, iar pe 1 iulie imi expira aceasta detasare care nu poate fi mai mare de 6 luni intr-un an. Domnul Blejnar nu a semnat-o. Momentan (marti la ora 9- n.red) sunt la biroul meu de la Autoritatea Vamilor dar nu pot semna nimic pana nu obtin acordul sefului ANAF”, a declarat pentru HotNews, Stambelu. Potrivit unor surse apropiate institutiei, motivele demisiei ar fi legate de reorganizarea ANAF, Stambelu nefiind de acord cu propunerile oficiale.
Gheorghe Stambelu cumula functiile de sef resurse umane la Directia Vamilor (unde este titular din 2005) si prin detasare, conducerea Resurselor Umane din cadrul ANAF.
Pentru ca demisia lui Stambelu sa isi poata produce efectele, Blejnar trebuie sa semneze un Ordin de incetare a detasarii, insa acesta refuza. „Eu i-am comunicat domnului Presedinte ca nu mai sunt de acord sa fiu detasat si astept sa se ia cat mai degraba o decizie”, a mai precizat Stambelu.
Surse din conducerea institutiei au confirmat pentru HotNews plecarea iminenta a sefului resurselor umane, declarand ca Stambelu a fost deranjat de oameni din linia a doua care nu au participat la nicio reorganizare de companie si care acum isi impuneau punctele de vedere. „Sunt oameni fara mare experienta ale caror opinii contau mai mult in ochii conducerii decat cele ale lui Stambelu, iar acesta s-a simtit oarecum lezat. Asemenea reorganizari se fac dupa niste proceduri si reguli, nu la plezneala. Urmarea e ca mai multi comisari din Garda Financiara au anuntat ca vor sa dea institutia in judecata pentru a fi reangajati”, au mai spus sursele citate.