Sari direct la conținut

Ministrii Agriculturii din tarile G20 au adoptat un plan de actiune impotriva cresterii preturilor la alimente

HotNews.ro

Ministrii Agriculturii din statele membre G20 au ajuns joi, la Paris, la un acord privind un plan de actiune impotriva instabilitatii preturilor la produsele agricole, potrivit Mediafax care citeaza AFP.

„Azi e o zi mare, an ajuns la un acord istoric”, a declarat Bruno Le Maire, ministrul francez al Agriculturii, a carui tara prezideaza G20.

El a mai aratat ca acest acord este ambitios, „fara jumatati de masura”, desi organizatia neguvernamentala ONE a calificat acest acord drept „minimal”.

Le Maire a facut referire la „Forumul de Reactie Rapida”, constituit din inalti oficiali ai G20, care are rolul de a „reactiona rapid pentru prevenirea sau atenuarea crizelor mondiale ale preturilor alimentelor”, conform textului adoptat joi. Un veritabil „Consiliu de Securitate Agricola”, acest Forum trebuie sa evite repetarea unei cresteri a preturilor graului, precum cea produsa anul trecut dupa ce Rusia a suspendat exporturile, in urma secetei care a afectat aceasta tara, a mai spus ministrul francez al Agriculturii.

Franta a propus un plan fundamentat pe cinci piloni, respectiv reinvestitii in agricultura, pentru productii mai mari si mai bune, imbunatatirea transparentei pe piete, ameliorarea coordonarii la nivel international pentru prevenirea si rezolvarea crizelor si dezvoltarea unor instrumente de gestionare a riscurilor legate de instabilitatea preturilor agricole. Al cincilea element este reglementarea pietelor derivatelor care au la baza materii prime agricole.

Ministrii au decis totodata cresterea productiei agricole mondiale, spre exemplu prin imbunatatirea productivitatii, in cazul graului.

„Pentru a hrani o populatie mondiala care va depasi noua miliarde de locuitori in 2050, productia agricola trebuie sa creasca cu 70%”, se arata in declaratia finala a reuniunii.

In privinta transparentei referitoare la stocurile agricole, fata de care India si China sunt reticente considerand acest tip de date de interes strategic, G20 va infiinta un sistem de informatii pe piete, numit AMIS.

Aceasta baza de date are rolul sa incurajeze tarile sa isi impartaseasca informatiile, fara sa includa masuri coercitive.

„Ministrii au semnat acest acord si nu exita motive sa ne indoim de angajamentul lor”, a declarat directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Agricultura si Alimente (FAO), Jacques Diouf.

Miercuri seara, presedintele francez Nicolas Sarkozy a pledat pentru reglementarea mai buna a pietelor agricole.

Acordul adoptat joi incurajeaza puternic ministrii de Finante din G20 sa ia masurile potrivite pentru imbunatatirea reglementarilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro