FOTOGALERIE Al Bano si razbunarea lui Ceausescu

„Vedi Al Bano e poi mori” – asa s-ar putea rezuma concertul sustinut de Al Bano la Sala Palatului, luna aceasta. Un spectacol de peste doua ore si jumatate, in care celebrul artist italian a vorbit in limba romana, a oferit mostre de scat singing, a cantat fara microfon, a oferit un bis interminabil, a dat autografe si s-a lasat „pupat cu patima” de romance. Un spectacol cu mici incidente, pe care Al Bano a stiut sa le gestioneze cu umor: „Ce e, razbunarea lui Ceausescu?”.

In jurul orei 20:15, Al Bano urca pe scena, precedat de chitarist si de cele trei backing vocals, pentru o piesa introductiva. Apoi scoate o foaie pe care i-au fost scrise cateva propozitii in limba romana, amintind de gestul de acum cativa ani, cand Mick Jagger facea acelasi lucru pe stadionul Lia Manoliu.

„Primul meu concert la Bucuresti a fost aici, in aceasta sala. Am avut mari emotii atunci, la fel si acum. Muzica este un bun medicament si in aceasta seara, datorita muzicii, ne va fi tuturor mai bine”, spune si… canta artistul intr-o romana simpatica, apoi coboara in public.

„Stii ce sunt ingerii? Sunt creaturi ca tine”, ii spune Al Bano unui copil din primele randuri, prezentandu-si urmatoarea piesa (Angeli).

Insa protestele din multime nu ii dau pace si inainteaza printre scaune, pentru a afla sursa nemultumirilor. Cativa indivizi din stanga salii se arata enervati de „macaraua” folosita de o televiziune pentru a filma concertul, iar protestul lor risca sa ofere o nota de ridicol serii. Dar Al Bano stie sa detensioneze situatia, dialogheaza cu publicul si ii convinge cu dibacie pe angajatii televiziunii respective sa inceteze cu pendularea imensului lor dispozitiv. Apoi pune mana pe revista unei angajate a postului tv si citeste de pe ea „profilul femeii perfecte”. Publicul rade, in timp ce Al Bano isi dojeneste spectatoarea pentru faptul ca a introdus reviste erotice la concertul lui. Si se indreapta spre scena, pentru a continua cu melodia Matinata, nu inainte de a fi luat in brate de o doamna care nu se sfieste sa il pupe strasnic.

Abia se termina piesa si protestele se aud din nou in public. „Tu sei una meraviglia!”, zice o doamna catre microfonul intins de Al Bano, in timp ce din spate cateva voci din spatele ei isi explica energic motivul nemultumirii: sunetul prost de la primele piese.

„Jur ca in 45 de ani, e prima data cand mi se intampla asta. Ce e, razbunarea lui Ceausescu?” glumeste Al Bano si incepe sa cante fara microfon, puternic, impresionand publicul prin capacitatile vocale si prin maiestria de a sti sa depaseasca situatiile tensionate.

„Bravo!” exclama spectatorii, entuziasmati, iar Al Bano da tonul: „Incepem de la inceput. Volumul tare, da?” si canta Bianca Di Luna (un cantec de dragoste, pentru ca „noi suntem aici pentru a oferi fericire si muzica buna”).

Urmeaza Nostalgia Canaglia si La Canzone Di Maria (aceasta din urma dedicata Mariei si, in general, femeilor, pentru ca „barbatul fara femeie ar fi precum copacul fara fructe”).

Inainte de Tu Per Sempre, artistul cere oprirea fumului folosit pe scena, caci „fumul ucide; eu vreau sa traiesc”. „Iesim, va dam o sticla de vin si apoi ne intoarcem cand nu mai e fum”, propune glumet Al Bano si se leaga de lacrimile unei spectatoare: „Doamna plange din cauza mea sau din cauza fumului?”

Piesa Volare va „innebuni” intreaga sala si lumea incepe sa cante refrenul alaturi de Al Bano, nu inainte ca italianul sa se arate recunoscator fata de creatorul celebrei melodii: Domenico Modugno, „omul care mi-a influentat tineretea. Locuia la 2 km de mine. Si cand l-am vazut castigand San Remo, am stiut ca voi face aceasta meserie”.

Apare pe scena apoi Paula Seling, „grande voce, bella presenza”, pe care Al Bano o caracterizeaza cu „cei doi b”: „bella e brava”. Canta impreuna Sempre, Sempre si Ci Sara, intre ele existand si o mica intarziere din cauza unei mici probleme la clape: „Toate-n seara asta… Dincolo e in regula?”, intreaba Al Bano catre zona de unde venisera primele proteste ale serii si constata cu umor ca macaraua se afla in repaus, suspendata, pentru a nu mai deranja pe nimeni – „Girafa si-a intins gatul”. „In Bucuresti trebuia sa se intampla asta? Nu se putea intampla in Roma?” se intreaba retoric italianul.

Urmeaza Funiculi Funicula, „o piesa care a facut inconjurul lumii fara pasaport”, o piesa din Napoli, de pe vremea cand orasul era capitala Regatului celor doua Sicilii, o piesa despre introducerea funicularului [n.r. mijloc de transport aerian format din cabluri suspendate pe stalpi, pe care circula cabinele cu pasageri si carucioarele cu materiale] in viata orasului.

Dupa Santa Lucia si un solo de tobe, Al Bano a iesit de pe scena pentru a-si schimba costumul, lasandu-l pe unul dintre membrii trupei sale (John Norville) sa cante No Woman, No Cry. Si a revenit pentru a canta House Of The Rising Sun (doar refrenul fiind in limba engleza) si pentru a da nastere, alaturi de Jo Lawry, unui dialog vocal presarat cu „scat singing„.

Au mai fost interpretate Amanda E Libera (piesa prezentata de Al Bano la San Remo 2011, „povestea unei tinere din Africa de Nord”), Liberta (cu Paula Seling), Felicita (duet cu Paula, presarat cu vocalize si care a ridicat sala in picioare) si Sharazan (la care a participat si publicul, la indemnul lui Al Bano: „cantati, ca va face bine!”).

Concertul de peste doua ore si jumatate a mai avut parte si de un bis lung, format din piese precum Ave Maria, Nel Sole si Il Mio Concerto Per Te. „Plec cu corpul, dar nu cu mintea. Port cu mine o incarcatura de emotie speciala”, a spus artistul la final, ramanand alaturi de zecile de fani care aveau sa il mai tina minute bune pe scena, pentru a da autografe si a primi buchete de flori.