Sari direct la conținut

Sibex: Cotatiile derivatelor au revenit pe plus dupa stirile pozitive din piata muncii din SUA

HotNews.ro

In ultima sedinta din aceasta saptamana, participantii de pe piata Sibex au avut parte de revenirea pe plus a cotatiilor atat pe segmentul financiar cat si pentru derivatele pe Dow Jones. Acesta revenire a avut loc pe fondul influentei evolutiei pietelor externe, dupa ce in prealabil, cotatiile celor doua instrumente evoluasera pe scadere in prima jumatate a sedintei.

Tot pe plus se afla si aurul, dupa cateva sedinte dominate de corectii, precum si cotatia futures a derivatelor pe actiunile Fondul Proprietatea, pe termen scurt. Cresterile nu au antrenat dupa sine un entuziasm ridicat, dupa scaderile din zilele precedente, manifestate o buna bucata de timp si vineri, investitorii fiind inca destul de circumspecti. Astfel, la ora 17.30, numarul contractelor era de aproape 2900 cu o valoare de 18,5 milioane lei.

Pe segmentul financiar, preturile DESIF5 pe scadenta iunie au evoluat pe minus pana in jurul orei 15.00, moment cand au trecut pe plus. Elementul care a contribuit la inversarea directiei a fost reprezentat de stirea privind cresterea angajarilor din SUA. Termenul iunie mentionat a atras cea mai mare parte din volumul total al DESIF5 care, la ora 17,30 se situa la peste circa 1400 de contracte. La ora mentionata cotatia DESIF5 iunie se aprecia cu 1,43%. Pentru scadenta septembrie pretul DESIF5 crestea cu 1,26% iar pentru decembrie cu 1,22%. La aceeasi ora, cotatia DESIF5 martie 2012 avansa cu 1,01 %. Simbolul DESIF5 a fost cel mai tranzactionat de-a lungul saptamanii.

Cotatiile futures ale DJ de la Sibex au deschis ziua pe minus. Pe scadenta scurta (iunie) pretul futures al Dow Jones s-a mentinut pana in jurul orei 15.00 dupa care au reintrat pe plus ca efect al stirilor pozitive din piata muncii din SUA. Angajatorii americani au adaugat peste 200.000 de noi locuri de munca in Aprilie, pentru a treia luna la rand. Departamentul Muncii a raportat, vineri, ca economia a adaugat 244.000 de locuri de munca in ultima luna. Angajatorii privati au creat 268.000 de locuri de munca, raspandite in sectoare diverse cum ar fi retail-ul, fabricile, companiile financiare, de educatie si de ingrijire a sanatatii si chiar firmele de constructii. La ora 17.30, pe piata Sibex, cotatia DEDJIA_RON iunie crestea cu 59 puncte in timp ce pe scadenta septembrie cotatia avansa cu 87 puncte. Pentru finalul anului curent cotatia indicelui american castiga 87 puncte. Volumul derivatului pe indicele Dow Jones pentru sedinta de vineri era de peste 1000 de contracte.

S-au inregistrat tranzactii si pe derivatele Fondul Proprietatea observandu-se mentinerea uni nivel destul de bun al lichiditatii pe termen scurt. Numarul contractelor pe scadenta iunie era 173 conform datelor de la ora 17.30. Cotatia DEFPR iunie crestea cu 2,31%.

Pe segmentul derivatelor valutare s-a detectat o scadere a volumului pe paritatea EURO/USD_RON. Cei care au tranzactionat au mizat pe scaderea euro fata de dolar cu 0,98%.

Pe piata aurului, uncia se aprecia cu 6,4 dolari pentru scadenta iunie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro