France Telecom: Nu planuim sa vindem operatiunile Orange din Romania in momentul de fata. Grupul vrea sa-si intareasca pozitia pe piata din Europa
In momentul de fata grupul France Telecom-Orange nu planuieste sa isi vanda operatiunile din Romania, a transmis miercuri biroul de presa al grupului francez prin intermediul Orange Romania, in urma informatiilor din media privind o posibila iesire de pe piata din Romania. Evaluarea strategica a portofoliului detinut de catre grup se face periodic, a mai fost mentionata si la prezentarea rezultatelor pe 2010, „in cel mai rau caz, in urma acestei evaluari s-ar putea lua decizia de a vinde operatiuni”, insa pana acum „nu s-a luat nicio decizie de a vinde sau de a ne consolida operatiunile de pe nicio piata europeana si nici nu avem un astfel de proiect in curs de implementare”, se mai arata in pozitia oficiala a France Telecom.
Redam mai jos pozitia oficiala a grupului France Telecom:
- „In momentul de fata grupul France Telecom-Orange nu planuieste sa isi vanda operatiunile din Romania. Evaluarea strategica a portofoliului detinut de catre grup nu este o operatiune noua si a mai fost mentionata de catre Stephane Richard, CEO France Telecom – Orange, in luna februarie, la prezentarea rezultatelor financiare pe 2010. Acesta a declarat ca grupul va face o analiza a portofoliului activelor pentru a-si optimiza performanta operationala si a aduce un plus de valoare in fiecare tara. Conducerea grupului are responsabilitatea de a face astfel de evaluari periodic, dar nu la intervale clar stabilite.
- In cel mai rau caz, in urma acestei evaluari s-ar putea lua decizia de a vinde operatiuni, insa, in acelasi timp, evaluarea ar putea sta la baza unor proiecte de consolidare (cum ar fi, de exemplu, joint-venture in Marea Britanie, propunerea de fuziune din Elvetia sau proiectele de folosire in comun a retelei in Polonia/Austria). Cu toate acestea, in momentul de fata nu s-a luat nicio decizie de a vinde sau de a ne consolida operatiunile de pe nicio piata europeana si nici nu avem un astfel de proiect in curs de implementare.
- Per total, rezultatele financiare din anul 2010 ale tarilor europene confirma existenta unei performante operationale solide. Conducerea grupului France Telecom – Orange isi pastreaza increderea ca acesta va continua sa isi intareasca pozitia pe piata din Europa in anii urmatori si va continua sa investeasca in fiecare tara. Acest lucru poate fi usor observat din planul Conquest 2015 – strategia grupului pana in 2015 pentru Europa.”
Precizarea grupului francez vine in urma declaratiilor facute marti de Gervais Pellissier, directorul financiar al grupului francez, citat de Bloomberg, conform carora France Telecom ar putea sa-si vanda cateva din operatiunile mai mici din anumite tari europene, in conditiile reducerii veniturilor pe continent. France Telecom a demarat in acest sens o evaluare privind oportunitatile de consolidare sau posibila vanzare a operatiunilor, analiza ce vizeaza toate tarile europene in care activeaza, exceptie facand Franta, Polonia si Spania, a spus Pellissier.
In articol se mai mentiona faptul ca directorul executiv al France Telecom, Stephane Richard, evalueaza perspectivele afacerilor demarate in tari care includ Austria, Belgia si Romania, pe masura ce cresterea veniturilor din Africa si Orientul Mijlociu continua sa fie solida.
Datele prezentate marti de France Telecom, proprietarul Orange Romania, arata ca numarul total de clienti al grupului francez a depasit 215,9 milioane utilizatori la sfarsitul lunii martie 2011, in crestere cu 7% fata de aceeasi perioada din 2010, gratie unei cresteri de 25% in Africa si Orientul Mijlociu. Orange este brandul sub care France Telecom furnizeazã servicii de comunicaţii mobile, Internet şi televiziune.
In primele trei luni ale acestui an, veniturile Orange in Romania au scazut cu 6,3% pana la 222 milioane de euro. Numarul clientilor Orange in Romania a ajuns la peste 10,3 milioane utilizatori, in scadere cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cifra reprezinta o scadere si fata de numarul de clienti de la sfarsitul lui 2010, cand Orange avea 10,5 milioane clienti.