Dupa Romtelecom, si Posta Romana si-a lansat o platforma de comert electronic
Posta Romana a intrat pe piata locala de comert electronic lansand incepand cu data de 15 aprilie platforma de comert electronic PostMarket. Potrivit unui anunt facut joi de compania de stat, pe aceasta platforma sunt comercializate bunuri de larg consum si carti, in baza unor parteneriate incheiate cu firma D-Mail Direct si Editura Nemira. Posta isi propune sa devina un jucator important pe aceasta piata, prin pacticarea unor preturi de furnizor, fara a percepe nici un fel de adaos comercial sau taxa de listare la produsele din magazinul virtual. Saptamana trecuta si Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa, a lansat ClickShop, un magazin virtual care are la baza o platforma dezvoltata de Deutsche Telekom.
- „Prin PostM@rket, dorim sa punem bazele unui important magazin virtual din Romania (…). Preturile practicate in acest domeniu sunt preturi de furnizor, C.N. Posta Romana nepracticand nici un fel de adaos comercial, nici un fel de taxa de listare pe site pentru furnizori, spre deosebire de alte magazine virtuale care practica un adaos comercial. Reteaua teritoriala a Companiei constituie un atu important fata de ceilalti jucatori de pe piata serviciilor postale, fapt ce ne permite sa efectuam distribuirea prin oficiile postale din toata tara”, se mentioneaza pe site-ul magazinului online al Postei Romane.
Ce castiga Posta? Bani din livrarea produselor.
- „Preturile afisate pe site sunt preturile de furnizor (TVA inclus), la care se adauga taxele de livrare prin posta. C.N. Posta Romana nu urmareste un adaos comercial, ci numai cresterea traficului de colete”, se mai mentioneaza.
Furnizorii care vor sa vanda prin magazinul virtual al Postei au la dispozitie un modul de administrare on-line, accesibil prin intermediul unei pagini web pe baza de user-name si parola. Incarcarea initiala a bazei de date se face de catre Posta Romana, in baza exportului de date pus la dispozitie de catre furnizor, modificarile ulterioare fiind realizate de furnizor cu ajutorul modulului de administrare.
Livrarea comenzilor se va putea face la orice oficiu postal din tara sau prin preluare de catre Posta Romana, contra cost, de la depozitul furnizorului”, se mai explica pe site-ul magazinului virtual.
Nu au fost furnizate informatii privind valoarea investitiei, iar oficialii Postei Romane contactati de HotNews.ro nu au putut da mai multe detalii pana la ora publicarii acestui articol.
Anuntul companiei de stat Posta Romana vine la doar cateva zile dupa ce Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa din tara, la care statul roman detine 46% din actiuni, a anuntat lansarea Clickshop.ro, magazin virtual pe modelul unei platforme similare dezvoltate in Germania de Deutsche Telekom.
Magazinul Romtelecom ofera o gama larga de produse de la electronice si produse IT, la echipamente pentru casa si gradina sau articole sportive si de lifestyle, apartinand unor branduri internationale de marca, cu mai multe produse decat cele deja cunoscute pe piata romaneasca, livrate direct din Germania.