Sari direct la conținut

Reactii la cele 7 intrebari din referendumul pentru Legea Capitalei: Sunt prost formulate, penibile, construite partinitor si sugereaza un raspuns / Elena Udrea: Sunt clare si simple

HotNews.ro
Elena Udrea, Vasile Dancu si Mirel Palada, Foto: Colaj foto
Elena Udrea, Vasile Dancu si Mirel Palada, Foto: Colaj foto

Cele sapte intrebari pentru referendumul privind Legea Capitalei stabilite miercuri de catre Consilierii Generali ai Bucurestiului au generat o adevarata dezbatere. In timp ce liderul PDL Bucuresti, Elena Udrea, considera ca „Intrebarile sunt clare si simple” si ca ar fi fost „o mare greseala daca reduceam referendumul la o singura intrebare„, pozitia sociologilor este diametral opusa. Vasile Dancu, presedintele IRES, a declarat pentru HotNews.ro ca intrebarile sunt „prost formulate„, „penibile” si „sugereaza un raspuns„. De aceeasi parere este si directorul CCSB, Mirel Palada, care a precizat ca intrebarile din referendum „sunt construite partinitor din punct de vedere al finalitatii obtinerii informatiilor. Se obtin raspunsurile pe care le doresc prin formularea respectiva”.

Vasile Dancu, presedinte IRES: Unele intrebari sunt de genul „Mananci calule ovaz?„. Sunt intrebari care sugereaza un raspuns

Contactat de HotNews.ro, sociologul clujean, Vasile Dancu, Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), a declarat ca intrebarile votate de consilierii capitalei pentru referendumul din 19 iunie sunt „prost formulate” si „penibile„.

Intrebarile nu standardizeaza raspunsurile. Unele intrebari sunt de genul „Mananci calule ovaz?”. Sunt intrebari care sugereaza un raspuns. Intrebarile 2 si 3 arata ca cel care le-a facut nu a invatat logica de mic. Se vor obtine raspunsuri contradictorii. Vor fi multi care vor spune DA la punctele 2 si 3. Aici trebuia sa fie, daca vroiau, o intrebare cu doua variante de raspuns, ori intr-un fel, ori intr-altul. In general, in tarile europene, se face o pretestare a intrebarilor dintr-un referandum si abia apoi se pun pe documentul oficial”, a declarat Vasile Dancu.

Sociologul clujean a mentionat si ca unii termeni sunt prea vagi sau sunt folositi gresit. „Ce inseamna „alaturi”? Se refera la „impreuna”, la o „pondere”, la ce? Intrebari de genul „Sunteti multumiti de curatenie?” nu au nici o relevanta. De ce tip de „dezvoltare a capitalei” vorbim? Este o intrebare vaga. Termenii trebuie definiti cum trebuie, este ceea ce numim operationalizarea conceptului„, a precizat Dancu.

Presedintele IRES a mai declarat ca referendumul nu poate fi considerat unul legitim si ca din forma propusa pentru referendum „nu traspare posibilitatea luarii unei decizii privind Legea Capitalei„: „Daca este sa vorbim despre legitimitate, acest referendum nu este legitim. Un referendum are doua scopuri, ori ajuta administratia sa aleaga intre doua sau mai multe alternative, ori cere avizul populatiei pentru o decizie univoca la un proiect. Avem in fata un chestionar imperfect. Are multe hibe. In primul rand sunt prea multe intrebari. Un om nu poate gestiona atatea intrebari. Chiar daca sunt intrebari inchise, problematica este difuza. Nu transpare posibilitatea luarii unei decizii privind Legea Capitalei„.

Sociologul clujean a mai spus ca un referendum nu trebuie sa contina mai mult de 2 intrebari pentru ca „nu se poate gestiona cognitiv pe o problema atat de vasta” si ca cei care vor raspunde nu vor retine esenta pentru care au fost chemati la urne. „Acest referendum ar fi fost normal sa aiba maxim doua intrebari. Celelalte intrebari sunt pentru experti, ei sa spuna, pe baza unor studii seriose, ce directii sa ia Bucurestiul. Intrebarea legitima in acest referendum trebuie sa adreseze problema cui dam puterea de decizie. Va garantez ca la acest referendum, unii vor veni doar cu unitatea arhitecturala sau curatenia in cap. Nimeni n-o sa prinda esenta pentru care au fost chemati la urne„.

Mirel Palada, director CCSB: Este ca in bancul cu intrebarea „Vrei apa plata sau apa cu bule?” Raspunsul este DA

Mirel Palada, directorul institutului de sondaje CCSB, a declarat pentru HotNews.ro ca intrebarile din referendum „sunt construite partinitor din punct de vedere al finalitatii obtinerii informatiilor. Se obtin raspunsurile pe care le doresc prin formularea respectiva. Ele din punct de vedere logic sunt structurate de o maniera perfectibila. Se poate si o acoperire mai riguroasa si mai putin suprapusa a raspunsurilor„.

Cred, dar sunt la nivelul de ipoteza, ca dansii aveau la cunostinta atitudinea generala a bucurestenilor, stiau ca daca ar fi frazat-o de maniera explicita „Vreti asa sau vreti asa?”, ar fi obtinut un rezultat negativ. In consecinta au incercat sa le formuleze de asemenea maniera si structurate de asemena maniera si sa lase loc interpretarilor. Este ca in bancul cu intrebarea „Vrei apa plata sau apa cu bule?” Raspunsul este DA„, a mai precizat sociologul Mirel Palada.

Intrebarile nu pot spune ca sunt confuze„, a continuat sociologul. „Poti sa raspunzi cu da si nu punctual. In general, insa, impresia care o genereza intradevar este de discutat. Depinde care este finalitatea acestui referendum. Nu stim care va fi concluzia consiliului general si al primarului dupa acest referendum„.

Cred ca indiferent de rezultatul obtinut la acest referendum pe baza acestor intrebari care oricum sunt ambigue, deciziile care vor fi luate de consiliu vor putea sa fie legitimate prin intermediul raspunsurilor obtinute de la diverse subseturi de intrebari. Considerati ca Bucurestiul este administrat bine? Nu, nu e administrat bine, dar de ce? Aici nu mai stim din cauza cui. Din cauza primarului general, al primarilor de sector, al consilierilor?… Aceasta ambiguitate de motivatie lasa loc dansilor (n.r. consilierilor) o autonomie de decizie. Oamenii sunt nemultumiti, hai sa facem ceva. Ce facem? Facem ce vrem noi. Din punctul asta de vedere este o structurare cum le convine„, a mai declarat pentru HotNews.ro, directorul CCSB.

Pe de alta parte, Mirel Palada s-a aratat de parere ca „nu putem sa vorbim de o lipsa de validitate a deciziei pentru ca asta este rezultatul democratiei” si ca „atata timp cat consiliul a adoptat aceasta forma si reprezinta majoritatea obtinuta prin vot, inseamna ca asta este opinia in momentul de fata a celor care conduc Bucurestiul si trebuie luata in consecinta. Nu e prima data cand democratia isi arata atat calitatile, cat si defectele. Avem de-a face cu unul din efectele democratiei. Bucurestenii au votat in urma cu cativa ani pe cei care in perioada urmatoare au de luat deciziile„.

Urmeaza ca dansii (n.r bucurestenii) sa spuna fie prin vot, fie prin referendum daca sunt de acord cu maniera in care s-a administrat, dar pentru asta trebuie sa fie formulata intrebarea de asemenea natura. Dar decizia felului in care este formulata intrebarea pica tot la consilieri si uite asa am intrat intr-un cerc vicios„, a conchis directorul CCSB, Mirel Palada.

IPP: Consiliul General al Municipiului Bucuresti, in care PDL detine majoritatea, a adoptat pentru referendum 7 intrebari, unele dintre ele cu raspuns previzibil

Institutul pentru politici publice (IPP) a acuzat joi, intr-un comunicat de presa ca, practic, PDL organizeaza un sondaj de opinie pe bani publici sub pretextul unui referendum pentru reorganizarea Capitalei.

Desi legea referendumului vorbeste despre o singura problema per scrutin la care cetatenii trebuie sa raspunda prin DA sau NU, hotararea adoptata ieri seara in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, in care PDL detine majoritatea, include 7 intrebari, unele dintre ele cu raspuns previzibil. Intrebarile propuse de PDL induc raspunsurile si creeaza o stare de spirit favorabila ideii de desfiintare a actualelor sectoare si de crestere a prerogativelor Primarului General„, se arata in comuniatul de presa transmis de IPP.

Elena Udrea: Intrebarile sunt clare si simple. Am fi facut o mare greseala daca reduceam referendumul la o singura intrebare

Liderul organizatiei PDL Bucuresti, ministrul Turismului si Dezvoltarii Elena Udrea a salutat joi aprobarea referendumului privind Legea Capitalei si a declarat, pe blogul personal, ca „am introdus sapte intrebari, pentru ca lucrurile sa fie extrem de clare pentru toata lumea„. Udrea a precizat ca bucuresteanului i se ofera posibilitatea de a alege in mod real. „Intrebarile sunt clare si simple. Acopera in mare masura tema principala a Legii Capitalei„, a declarat Udrea care a atras atentia ca „am fi facut o mare greseala daca reduceam referendumul la o singura intrebare„.

Consilierii generali ai Municipiului Bucuresti au votat, miercuri seara, cu 29 de voturi pentru, proiectul privind desfasurarea referendumului privind Legea Capitalei care prevede ca primarii de sector vor fi alesi de catre consilierii generali din randul acestora, nu de catre cetateni prin vot direct. Astfel, puterile lor ar urma sa fie limitate iar consiliile locale ale primariilor de sector vor fi desfiintate. Capitala va avea buget unitar si servicii publice unitare. Referendumul se va desfasura pe 19 iunie, iar bucurestenii vor trebui sa raspunda la 7 intrebari propuse de PDL si votate de CGMB.

Primarul general, Sorin Oprescu, propusese o singura intrebare: „Sunteti de acord cu centralizarea administrativa prin transferul de atributii de la primariile de sector catre CGMB?”, insa propunerea sa nu a fost adoptata.

In schimb a fost adoptata propunerea PDL de a adresa bucurestenilor la referendum un numar de 7 intrebari. Mai jos redam cele 7 intrebari propuse de consilierii PDL-PRM-PNG:

  • 1. Sunteti multumit de modul in care s-a dezvoltat Capitala?
  • 2. Va doriti o Capitala cu 6 sectoare si o administratie?
  • 3. Va doriti o Capitala cu 6 sectoare si 7 administratii?
  • 4. Sunteti multumiti de curatenia in Capitala?
  • 5. Va doriti o arhitectura unitara pentru Bucuresti?
  • 6. Sunteti de acord cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?
  • 7. Sunteti de acord ca Bucurestiul sa fie condus de primarul general si CGMB?

Legea Capitalei prevede organizarea administrativa a Capitalei, iar principala propunere se refera la o singura administratie pentru Bucuresti, cu pastrarea celor sase sectoare.

Mai precis, primarii de sector ar urma sa fie alesi de catre consilierii generali din randul acestora, nu de catre cetateni prin vot direct. Puterile lor ar urma sa fie limitate iar consiliile locale ale primariilor de sector vor fi desfiintate. Capitala va avea buget unitar si servicii publice unitare.

Potrivit Mediafax, presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, declara, in 5 aprilie, dupa o dezbatere privind Legea Capitalei, ca aceasta propunere legislativa ar putea intra in vigoare incepand cu alegerile din 2012, negand ca prin aceasta vor fi desfiintate sectoarele.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro