Renasterea Occidentului

Ganditorii europeni incep sa se dezmeticeasca dupa socul de la 11 septembrie 2001 si sa se dumireasca in legatura cu erorile comise de propria civilizatie in raport cu musulmanii imigrati in Occident si cu lumea islamica.

Cum sta Europa la capitolul crestinism, traditie, respect fata de propriile valori? Sub titlul „Renasterea Occidentului” ziarul conservator Die Presse, care apare la Viena, a publicat un instructiv eseu despre raportul dintre lumea islamica si Apus, semnat de Peter Stiegnitz, un autor austriac nascut in Ungaria.

Cu o intarziere de un deceniu, ganditorii europeni incep, incetul cu incetul, sa se dezmeticeasca dupa socul de la 11 septembrie 2001 si sa se dumireasca in legatura cu erorile comise de propria civilizatie in raport cu musulmanii imigrati in Occident si cu lumea islamica in genere. Aceste erori tin, potrivit lui Peter Stignitz, de lipsa de respect pentru propriile valori.

Cum se manifesta ea?

Simplu: „Un dascal elvetian crede ca si-ar jigni elevii musulmani daca le-ar permite celorlalti sa vina la scoala arborand pe tricouri crucea de pe drapelul confederatiei elvetiene. O societate aeriana britanica le interzice angajatilor ei sa-si atarne cruciulite mici la gat, in schimb le permite indienilor sa-si poarte turbanele. Cea mai mare organizatie islamica din Suedia revendica introducerea de legi de stat speciale pentru musulmani. In Belgia, spre deosebire de credinciosii altor religii, musulmanii obtin cetatenia dupa doar trei ani de sedere in tara. Iata numai cateva exemple caracteristice, documentand obedienta care marcheaza mentalitatea europeana, mentalitatea unei lumi lipsite de respect de sine si fata de sine”, scrie textual autorul eseului publicat de ziarul austriac Die Presse.

Autorul se ocupa si de mult invocatul dialog cu islamul, „propus de mai marii politici si spirituali occidentali” oarecum in lipsa de altceva, in masura in care, „in fata pericolului reprezentat de un islamism tot mai extremist alternativele par a fi ori abandonarea totala a culturii apusene ori explozia de ura rasista”.

Originile Apusului

Dar ce este oare Occidentul? Initial acest concept viza doar Europa „care se situeaza in vest, in directia in care apune soarele, scrie Peter Stiegnitz, care-l evoca pe fostul presedinte al Germaniei Federale, Theodor Heuss. „Conform lui Heuss, Occidentul, spre deosebire de Orient”, s-ar fi intemeiat pe trei dealuri: pe Acropole, pe Capitoliu si pe Golgota. Conceptia moderna le adauga acestora Muntele Sion si muntii de cadavre ai revolutiei franceze, astfel incat iudaismul si iluminismul completeaza sursele care alimenteaza Apusul, mai scrie, pe drept cuvant, autorul.

Autor, care admite ca Apusul nu este un monolit, ci „se hraneste din varii izvoare, din care doua sunt culturile egipteana si mesopotamiana. In acest context se constata si una din diferentele majore dintre Occident si Orientul islamic. Fiindca acesta din urma ignora complet toate culturile asiatice precum budismul si hinduismul. Islamul se delimiteaza net de culturile asa-zisilor necredinciosi”.

Coborand spre origini autorul evoca marile personalitati si simboluri ale unui Occident unificat, primul fiind Carol cel Mare. La 800, imparatul francon a insistat sa devina cezar roman. Al doilea simbol major, in acest context, ar fi fost, potrivit autorului, „Sfanta Imparatie Romana a Natiunii Germane”, dupa cum s-a numit in Evul Mediu teritoriul alcatuit dintr-o multitudine de landuri nu doar germane, ci, in fapt, „multietnice, un tinut prea putin sfant, roman, sau german”. Aceasta entitate, scrie autorul, care „era o configuratie stranie, intrucat n-avea capitala, iar seful ei era ales de sapte principi regionali si confirmat de Parlamentul Reichului, a intrupat ideea de Apus chiar si dupa ce s-a prabusit sub loviturile imperialismului iluminist al lui Napoleon”.

Occidentul in epoca moderna

Traditia occidentala nu e totuna cu iluminismul, asa cum cred multi. Peter Steignitz descrie diferentele majore dintre cele doua sfere, sub raportul consecintelor lor. „Spre deosebire de miscarea burgheza a iluminismului, care a favorizat aparitia statelor nationale si a dictaturilor, traditia iudeo-crestina prefera ideea imperiala a constructiei supra-statale, pe care, chiar daca n-o celebram, o avem azi intrupata sub forma Uniunii Europene”.

Or, modul in care politicienii nostri laici-liberali l-au evacuat pe Dumnezeu din cetate, „eliminand din constitutia europeana religia si mai cu seama crestinismul constituie o incalcare stupida si nedreapta a traditiilor noastre”, reliefeaza scriitorul austriac.

„In urma acestei goliri de continut a traditiei stam in fata Islamului cu mainile goale, ca niste copii care s-au dezis de proprii lor parinti. In umbra unui ‘Razboi al Civilizatiilor’ care reizbucneste periodic descoperim formula decisiva care descrie diferenta dintre Orient si Occident: in timp ce Occidentul cultiva emanciparea fara de traditie, Orientul se cantoneaza intr-o traditie lipsita de emancipare”.

Ambele moduri si reversul lor sunt, potrivit autorului, periculoase. „Stiinta fara credinta a Occidentului este o nerozie, asa cum credinta fara stiinta a Orientului reprezinta o amenintare”.

Vindicta pentru Adam si Eva

I-a izgonit Dumnezeu din Paradis pe primii oameni, dupa ce s-au infruptat din fructul oprit? Ei bine, „noi”, scrie autorul, „i-am razbunat pe Adam si pe Eva alungandu-l pe Dumnezeu din biata noastra lume, devreme ce am declarat Uniunea Europeana drept un spatiu fara de Apus si fara de Religie”.

Mai exista oare vreun leac impotriva golului sufletesc pe care l-a iscat aceasta evacuare? Reteta, potrivit lui Peter Stiegnitz, ar reprezenta-o „redescoperirea traditiei apusene”.

Sursele traditiei apusene

In acest scop, autorul plonjeaza inca odata catre inceputurile spiritualitatii occidentale si detaliaza pietrele de temelie ale culturii europene. „Cunoscute sunt cele 5 izvoare ale Occidentului: filosofia greaca, politica romana, religia evreiasca, extinderea crestina a religiei si iluminismul”.

Filosofia greaca a produs intre altele „ideea dualismului (Socrate, Platon, Aristotel si Plotin) si cea a absolutului (arhetipul platonician). Tot ea a dat deschiderea spre umanism a lui Protagoras, pentru care omul era masura tuturor lucrurilor, precum si invatatura lui Aristotel (in care ratiunea figureaza ca virtute) mai releva autorul.

Autorul afirma ca „Roma, la randul ei, a creat, prin violenta si politica, nu doar primul imperiu european ci si baza artei si economiei”.

De la filozofie si politica la religie

Alimentata de surse egiptene, religia evreiasca, a devenit pilon al civilizatiei europene „prin integrarea conceptelor de Dumnezeu, istorie si credinta”, peste care s-ar fi plasat, conform autorului, „legea lui Moise, a lui Isus si Pavel”.

Abia in diaspora, in speta in exilul babilonean al poporului lui Israel, religia ar fi devenit liantul national evreiesc, e de parere Peter Stiegnitz. De origine evreiasca, mai releva autorul, este si un alt element „natural si inseparabil al vietii occidentale si al intregii evolutii apusene, si-anume stiinta, cercetarea si practica publicarii, care au izvorat toate din studiul Talmudului si redactarea comentariilor sale”.

Ce rol joaca insa religia crestina? „Crestinismul”, scrie autorul, „nu este o religie apuseana originala, ci doar continuarea si deschiderea universala a religiei evreiesti. Adevaratul intemeietor al crestinismului n-a fost rabinul Iesua, ci un evreu asimilat de romani, pe nume Saul din Tarsus, care s-a rebotezat, devenind Pavel, apostolul neamurilor, si a re-etichetat in chip grandios invatatura lui Isus, transportand-o in lume. In absenta crestinismului paulinian n-am putea vorbi azi de Apus”.

Capitolul iluminist

La toate acestea se adauga civilizatia iluminismului, o „progenitura protestanta a lipsei de obedienta (evanghelica) fata de Papa”, dupa cum afirma autorul austriac. El trimite in context „nu atat la orele suplimentare de munca ale calailor revolutiei franceze” cat la carti si tipografi, precum si la Immanuel Kant si sfatul sau, adresat omului, caruia filosof german din Konigsberg i-a cerut „sa se foloseasca de ratiune spre a se izbavi de vina propriei debilitati si imaturitati mintale”.

Vorbind despre „nepotii lui Martin Luther, care au continuat traditia evreiasca, gratie gandirii lor libere, la adapost de coercitia bisericii, s-a pregatit terenul democratiei, laicismului si prosperitatii actuale”, mai aflam din eseul lui Stiegnitz. Potrivit caruia, marea civilizatie iluminista „a inflorit pe spinarea suferintelor franceze si a ideilor de referinta ale culturii germane”.

Invatati … securitate

Trimitand la „invatati istoria, d-le reporter”, o faimoasa vorba a fostului cancelar austriac Bruno Kreisky, cerand unui gazetar sa se informeze cu privire la trecut, autorul evoca necesitatea cunoasterii propriilor radacini si pozitii culturale daca dorim, in Apus, sa ne bucuram de siguranta.

„Invatati… securitate”, ne recomanda el. Citim in continuare: „Un prieten musulman m-a intrebat la un moment dat cum de e posibil sa vrem sa ni se ia in serios religia si cultura, daca noi insine refuzam sa le luam in serios? Avea dreptate. Intr-adevar, cum sa le cerem imigrantilor sa accepte cultura noastra apuseana, daca noi insine n-o cunoastem?”

„Noi”, a adaugat prietenul musulman al autorului, „ne straduim sa respectam legile Coranului”. Respectul nu e insa o strada cu sens unic. Am dori si noi sa va respectam cultura, dar nu o vedem, nu mai pare a fi prezenta, iar libertatea voastra sociala si sexuala izvorata din iluminism, ni se pare a fi prea putin”.

Greseala apuseana

Oamenii, mai sustine autorul, „au nevoie nu doar de libertate, ci si de puncte de sprijin, de traditie si de ordine. Eroarea noastra obisnuita, de a declara iluminismul drept unica sursa a traditiei noastre” e incompatibila cu invatatura lui Freud. „Psihanaliza ne avertizeaza fata de idealul de autonomie al iluminismului, care degenereaza intr-o cultura psihologica a narcisimului, dupa cum scria Eli Zaretsky in „Secolul lui Freud”. Or, necesarul dialog dintre Occident si Orient conditioneaza nu doar propria forta, a participantilor la dialog, o forta extrasa din traditie, ci si cunoasterea mutuala.

In context, autorul afirma ca, „spre deosebire de dragostea evreiasca fata de traditie, de universalismul catolic si de lumescul protestant, traditia islamica este controversata. Fiindca Mohamed n-a extins cuvantul divin asupra tuturor domeniilor, traditia musulmana, suna, e plurivoca”. Pe de alta parte, evacuarea sau golirea de continut a traditiei „provoaca o nesiguranta generala, deteriorand mai grav decat orice pozitia ocupata de o tabara sau alta in orice dialog”.

Pe scurt: nu vom da de cap problemelor contemporane, releva pe drept cuvant Peter Stiegnitz, decat daca Apusul isi va reaminti de istorie. Or, „pe moment, situatia politica mondiala in raportul dintre Orient si Occident e alta: oamenii fara istorie (din Apus) nu inteleg prezentul si n-au viitor, iar oamenii fara viitor (din Rasarit) se tin cu dintii de istorie si isi inchipuie ca ar fi prezentul”.

Desi tezele autorului austriac nu sunt cu totul noi, utilitatea reluarii unor astfel de dezbateri si a reevaluarii argumentelor lor este incontestabila.