Sari direct la conținut

Sibex: Investitorii au incheiat circa 3.200 de contracte, cu o valoare de 9,5 milioane lei

HotNews.ro

La Sibex, in ultima sedinta a lunii martie segmentul financiar, cel al indicilor respectiv al derivatelor valutare au atras cele mai multe tranzactii astfel ca, la ora 17:30, pe toate simbolurile, numarul contractelor se situa la circa 3.200, cu o valoare de 9,5 milioane de lei. Raportat la intreaga luna, numarul contractelor incheiate la Sibex s-a ridicat la circa 133.000, iar valoarea totala a tranzactiilor a fost de aproximativ 565 milioane de lei.

In ceea ce priveste sedinta de joi, derivatul SIF5 a continuat sa fie cel mai lichid, cu 2.600 contracte realizate pana la ora 17:30. In primele ore ale sedintei cotatia DESIF5 a evoluat mixt, predominand totusi o tendinta de crestere, pentru ca apoi, dupa pranz, pe fondul influentei burselor europene care au intrat pe scadere, si cotatiile DESIF5 sa intre pe teritoriu negativ.

Pietele bursiere din Europa si-au oprit tendinta ascendenta, investitorii asteptand raportul cheie privind somajul din SUA iar euro a continuat sa fie sustinut de asteptarile din ce in ce mai mari privind ridicarea dobanzilor de catre Banca Centrala Europeana in sedinta de saptamana viitoare, pentru combaterea depasirii tintelor de inflatie. In acest context, pe piata Sibex, la ora 17:30, DESIF5 iunie pierdea 1,47% iar cotatiile pentru septembrie si decembrie scadeau cu 2,99 si 3,19%. O scadere de peste 2% se observa si pe prima scadenta trimestriala din 2011. DESIF5 a fost cel mai tranzactionat simbol in martie cu peste 87.000 de contracte.

Pe segmentul indici, directia dominanta a fost una pozitiva, fara variatii mari, in pofida faptului ca indicii burselor europene au scazut iar cotatia futures a indicelui DJIA inregistra o usoara variatie negativa, dupa publicarea in SUA a unor noi date din economie. Numarul anualizat al cererilor noi de ajutor de somaj a atins saptamana trecuta un nivel de 388.000, peste estimarea de 379.000 realizata de specialisti. Nivelul publicat anterior a fost de 394.000 de cereri de ajutor de somaj. Pe piata Sibex, la ora 17:30 indicele DJIA inregistra o apreciere de 28 puncte pe scadenta iunie, in timp ce pe scadenta septembrie cotatia avansa cu 15 puncte. La aceeasi ora indicele american se deprecia cu 10 puncte pe scadenta decembrie. In martie numarul contractelor DEDJIA_RON a fost de aproape 34.000.

Anuntul Bancii Nationale a Romaniei de a pastra dobanda de politica monetara la nivelul existent a dus la deprecierea monedei nationale fata de Euro pe piata interbancara. Aceasta depreciere s-a oglindit usor si pe piata derivatelor de la Sibiu, unde investitorii au tranzactionat in crestere contractul futures ce urmareste evolutia perechii valutare EUR/RON. Pentru scadenta iunie euro se apreciau cu doar 0,08% echivalentul a 0,31 bani iar pentru scadenta septembrie 2011, cresterea cotatiei era 0,5%, sau 2,07 bani. In martie participantii de pe piata Sibex au incheiat peste 6.000 de contracte EURO/RON, ruland echivalentul a 6 milioane de euro.

Pe piata spot, ultima sedinta din martie a adus tranzactii pe ambii emitenti listati, volumul cel mai mare fiind inregistrat pe titlurile Sibex. Participantii au rulat 76.575 de actiuni ale bursei sibiene, cotatia apreciindu-se cu un ban, pana la 1,55lei/actiune. Pe ATS-ul administrat de Sibex s-au tranzactionat 12.645 de actiuni Prodplast Imobiliare, inregistrandu-se o scadere cu 6 bani a pretului de cotare, estimat la 5,4 lei/titlu. Martie a fost cea mai buna luna din primul trimestru al anului pe piata spot Sibex, cu un total de 3,55 milioane de actiuni PPLI respectiv cu aproape 670.000 de actiuni Sibex, tranzactionate de investitori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro