Ancheta de conjunctura a INS: Managerii estimeaza o crestere moderata a constructiilor, serviciilor si a industriei prelucratoare in urmatoarele luni
Activitatea din industria prelucratoare, constructii si servicii va creste in perioada martie – mai, iar in comertul cu amanuntul se contureaza o relativa stabilitate, potrivit opiniilor managerilor unor societati comerciale intervievati de Institutul National de Statistica (INS). De asemenea, acestia estimeaza ca in perioada urmatoare numarul de salariati se va stabiliza in toate sectoarele economice.
In industria prelucratoare managerii estimeaza cresterea productiei
Managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni o crestere a volumului productiei (sold conjunctural +23%). In ceea ce priveste numarul de salariati se estimeaza relativa stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucratoare. Pentru unele dintre activitati, respectiv metalurgie, fabricarea altor mijloace de transport precum si fabricarea substantelor si a produselor chimice, se va inregistra o tendinta de scadere mult mai accentuata decat pe total (solduri conjuncturale -28%, -18% si respectiv -17%).
Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere a acestora in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +18%).
Activitatea in constructii se mentine pe crestere
In constructii, in urmatoarele trei luni, se va inregistra o crestere a volumului productiei (sold conjunctural +18%) si o majorare moderata a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural +9%). Managerii estimeaza relativa stabilitate si a numarului de salariati (sold conjunctural +3%), aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile mijlocii, cu 50-249 salariati.
In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza o crestere a acestora (sold conjunctural +18%).
Afacerile din comert se vor stabiliza in urmatoarele trei luni
In martie, managerii din sectorul comertului cu amanuntul au estimat o relativa stabilitate a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (sold conjunctural +2%). Volumul total al vanzarilor de marfuri va avea tendinta o tendinta de crestere (sold conjunctural +4%), in vreme ce volumul comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri se va stabiliza (sold conjunctural +4%).
Managerii prognozeaza pentru urmatoarele trei luni o stabilitate a numarului de salariati din acest sector (sold conjunctural +1%), dar si o crestere a preturilor de vanzare cu amanuntul (sold conjunctural +40%).
Sectorul serviciilor revine pe crestere
Conform estimarilor din luna martie, cifra de afaceri din servicii va cunoaste un usor avans (sold conjunctural +7%). Numarul de salariati se va stabiliza si in acest sector (sold conjunctural -1%).
Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de crestere moderata (sold conjunctural +14%).
Aceste rezultate au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.151 agenti economici), constructiilor (1.671), comertului cu amanuntul (2.110) si serviciilor (2.546). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de +/-5% la nivel total sector.