Sari direct la conținut

Ce putem vedea weekendul acesta prin tara / O simfonie dedicata lui Lenin si initieri in mersul iarna pe munte

HotNews.ro
cu saniuta pe partie, Foto: Agerpres
cu saniuta pe partie, Foto: Agerpres

Discutia „Cioran si Germania – O iubire foarte vinovata?”, Tabara de schi de tura din Muntii Rodnei, Cupa Comexim de schi alpin din Straja, snowkite la Sinaia, o expozitie cu specii de plante exotice (azalee si camelii, conifere dirijate in stil bonsai, peperomii, begonii, fitonii, marante, crotoni, euforbii) si o expozitie cu plante carnivore – sunt cateva dintre cele mai interesante activitati pentru care puteti opta in acest weekend prin Romania.

Starea stratului de zapada – joi

  • Balea Lac – 140 cm
  • Sinaia 1500 – 50 cm
  • Predeal – 37 cm
  • Vatra Dornei – 11 cm
  • Straja – 42 cm
  • Arieseni – 35 cm

Vezi aici starea stratului de zapada in mai multe zone din tara.

Timisorenii sunt invitati sa-l dezbata pe Cioran joi, 10 martie, la ora 18.00, in Foaierul Salii 2 a Teatrului National Timisoara (Parcul Civic, Timisoara). Discutia poarta titlul „Cioran si Germania – O iubire foarte vinovata?”. Detalii aici.

Tot joi, 10 martie, iesenii sunt invitati la spectacolul „Creionari ale sexului frumos”, ce va avea loc in cafeneaua Maideyi, intre orele 16:00 – 18:00. Eveniment organizat cu ocazia implinirii unui secol de emancipare feminina.

In perioada 11 – 13 martie se desfasoara in Muntii Rodneio Tabara de schi de tura si initiere in mersul iarna pe munte (folosirea pioletului si coltarilor, avalanse, dormit in cort etc.). Detalii aici.

Turistii sunt asteptati in acest weekend (sambata, 12 martie), in statiunea montana Straja, pentru a participa la cea mai mare intrecere de schi alpin din zona, Cupa Comexim. Ajunsa la editia a XVIII-a, competitia va avea loc pe mai multe categorii de varsta, putand participa persoanele cu varste cuprinse intre 3 si 70 de ani. Concursul va avea loc pe partia Constantinescu, locul de plecare fiind la cota 1.740 de metri, in timp ce sosirea are loc la cota 1.380, langa cabana Montana. Detalii aici.

In weekendul 12 – 13 martie, iubitorii de snowkite pot alege sa isi petreaca timpul liber la Sinaia, cota 2000. „Vom pleca de la Cota 2000 spre Valea Dorului impreuna cu echipa de la kitemania. Daca nu va bate vantul, cel putin putem schia si in acest caz, ziua de kite va fi reportata! Acolo ne asteapta primele lectii „Snowkite your winter”.” Detalii aici.

Parov Stelar concerteaza in Timisoara in cadrul primei editii Scottish Pub Fest. Concertul va avea loc vineri, 11 martie, cu incepere de la ora 20:30, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara (CRAFT). In deschiderea serii, vor urca pe scena timisorenii de la Cover Band si bucurestenii de la Publika. Detalii aici.

Tot vineri, 11 martie, o simfonie dedicata lui Lenin va putea fi ascultata la Filarmonica „Banatul”. Cu incepere de la ora 19:00 vor putea fi ascultate doua concerte pentru vioara ale lui Sergei Prokofiev, in interpretarea violonistului Alexandru Tomescu. Detalii aici.

Vineri, 11 martie, la ora 18:00, la Centrul Cultura German (str. Bocsa, nr. 2), are loc expozitia fotografica „pe Dunare in jos”, care prezinta pozele unor copii de 10 ani din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania, Bulgaria si Ucraina, care au fotografiat Dunarea in propria lor tara.

Luni, 14 martie, un spectacol regizat de Radu Beligan il readuce pe Florin Piersic la Timisoara, alaturi de Medeea Marinescu. Piesa „Straini in noapte” de Eric Assous poate fi vazuta la Sala Operei din Timisoara, incepand cu ora 19:00. Detalii aici.

Tot pe 14 martie, de la ora 20:00, toti amatorii de comedie din Timisoara sunt asteptati in Porky’s Pub (in complexul studentesc) pentru un one man show cu Teo (Claudiu Teohari). Detalii aici.

Pana pe 20 martie, iesenii pot vizita „Mesaje cu flori”, o expozitie cu specii de plante exotice. Sera expozitionala (Gradina Botanica) reprezinta locul de intalnire pentru specii de plante care provin din padurile tropicale si subtropicale ale Asiei si Americii de Sud sau din savanele si deserturile Africii si Americii Centrale. In cadrul expozitiei sunt prezentate diverse specii si soiuri din colectiile de azalee si camelii, conifere dirijate in stil bonsai, precum si peperomii, begonii, fitonii, marante, crotoni, euforbii, cactusi. Program de vizitare: zilnic intre 9 si 16. Detalii aici.

http://iasifun.ziaruldeiasi.ro/expozitia-cu-specii-de-plante-exotice-mesaje-cu-flori/13671/

In perioada 11 – 13 martie, Gold Plaza (Baia Mare) gazduieste expozitia cu vanzare „Gold Wedding”. Detalii si program aici.

In perioada 8 – 12 martie, Teatrul National Marin Sorescu va gazdui a X-a editie a Targului Gaudeamus Craiova: lansari si prezentari de carte, dezbateri, mese rotunde si concursuri. Programul de vizitare: miercuri – vineri: 10:00 – 18:00; sambata: 10:00 – 14:00. Intrarea este libera. Detalii aici.

In aceasta perioada, trupa byron se afla intr-un turneu national de promovare a noului album, intitulat Perfect. Program:

  • 18 martie – Suceava, Vox
  • 19 martie – Iasi, Hand
  • 25 martie – Focsani, TMC
  • 26 martie – Galati, Zod!ar
  • 7 aprilie – Sibiu, Oldies Pub
  • 8 aprilie – Pitesti, Hush
  • 15 aprilie – Timisoara, 700 Coffee & Lounge
  • 22 aprilie – Bucuresti, Wings Club
  • 6 mai – Bacau, The Stage

Detalii gasiti aici.

Pana in luna aprilie, formatia indie Les Elephantes Bizarres se afla intr-un mini-turneu in Romania. Program turneu:

  • 11 martie – Calarasi – Society Gallery Club
  • 12 martie – Cluj – Club Boiler
  • 19 martie – Brasov – Deane’s Irish Pub
  • 24 martie – Bucuresti – Club Expirat
  • 25 martie – Timisoara – Scottish Pub
  • 26 martie – Sibiu – Cotton Club
  • 14 aprilie – Bucuresti – Silver Church

Formatia Trupa Veche va concerta luna aceasta prin tara.

  • 10 martie – Iasi – Clubul Presei
  • 11 martie – Botosani – Dallas Pub
  • 12 martie – Pascani – La Castani Pub

Pana pe 13 martie, in spatiul expozitional Millennium II din Baia Mare poate fi vizitata o expozitie de plante carnivore. Cea de-a XIX-a editie a Expo Cactus va reuni cele mai frumoase exemplare de cactusi si plante suculente. Vor expune in jur de 15 colectionari din Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Zalau. Expozitia se poate vizita intre orele 10:00 si 17:00. Intrarea este gratuita. Detalii aici.

Pana la mijlocul lunii mai poate fi vizitata expozitia „Mon boudoir” de la Muzeul National Peles, ce „recompune universul feminin al reginelor Romaniei, prin intermediul pieselor din patrimoniul regal: obiecte uzuale, servicii de toaleta, flacoane de parfum, cutii de fard, bijuterii, piese de mobilier s.a., purtand semnatura unor artisti si manufacturi vestite: Emil Galle, Julius Hoffmann, Louis Comfort Tiffany, August Bembe etc.

Nu vor lipsi din expozitie: afisul publicitar (aparut cu succes in perioada Belle Epoque, prin intermediul carora artistii isi promovau noile firme de parfumerie, casele de moda in voga, piesele de teatru pariziene), pudriere celebre, flacoane si vasciore pentru crema, coliere din sticla millefiori lucrate in atelierele italiene Murano, ace de par din argint filigranat cu pietre semipretioase, perii de par cu manere din argint, flacoane de parfum din cristal, serviciul de toaleta din alama avand ca decoratie crucea gamata din email a reginei Maria, piese de mobilier comandate in perioada anilor 1900. Detalii aici.

Pana pe data de 30 martie, Muzeul Dunarii de Jos din Calarasi va gazdui expozitia Mexic – Traditii si obiceiuri: „statuete de ceramica si strachini, tesaturi viu colorate, podoabe si obiecte de imbracaminte, cosuri impletite si cufere pictate, jucarii si masti, sticlarie, statuete cioplite in lemn, picturi pe hartie amate – seva pamantului, sageti cu pene, dar si… Zeul Ploii”.

Vezi aici o lista completa cu evenimentele din Baia Mare.

Vezi de asemenea liste cu evenimentele din Timisoara, Iasi si Cluj.

Evenimente programate pentru saptamanile viitoare

In aceasta perioada se pot face inscrierile pentru Hercules Maraton (21 mai – Valea Cernei – proba de maraton si semi-maraton), Maratonul de la Cluj (10 aprilie) si EcoMarathon (7 mai – Moieciu). De asemenea, prima editie a Maratonului Apuseni va avea loc pe 25 iunie. Inscrierile incep pe 1 martie. Detalii aici.

Pana pe 14 martie se pot face inscrierile pentru un Curs Formator autorizat CNFPA, ce se va desfasura in perioada 21 – 24 martie, in Craiova. Detalii aici.

Parintii pot alege in aceasta perioada sa isi inscrie copiii la a treia editie a Taberei Medievale ce se va desfasura in culoarul Rucar – Bran, intre 19 iunie si 13 august, gazduind cate sase serii de cate o saptamana fiecare. Tabara Medievala copii este destinata copiilor intre 5 si 16 ani. Timp de o saptamana aspirantii cavaleri si tinerele domnite vor fi inconjurati de decoruri medievale si se vor imbraca in costume medievale. Domnitele vor purta rochii, iar cavalerii vor avea tunici si scuturi cu insemne heraldice. Detalii aici.

Zilele acestea se pot face inscrierile pentru cursurile de dansuri populare pentru copii si adulti, organizate de compania D’arte din Timisoara, la sfarsitul lunii.

Vor fi exersate:

  • Dansuri din zona de campie a Banatului: soroc, intoarsa, lenta, ardelene etc.
  • Dansuri din zona de munte a Banatului: hora, doi, ardeleana, brau de baieti si brau
  • Daca participantii la curs isi doresc la cerere se pot invata si dansuri din celelalte zone ale tarii precum: Moldova, Oltenia, Dobrogea, Ardeal cu cateva subzone ale sale – Bihor, Maramures, Oas, Fagaras etc.

Mai multe despre cursurile de dansuri populare gasiti aici.

(Surse: facebook, webPR.ro, emaramures.ro, ziuadevest.ro, iasilife.ro, ziuadecj.ro)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro