Rupert Murdoch pregateste cea mai mare tranzactie din cariera, in pragul varstei de 80 de ani
In pragul varstei de 80 de ani, Rupert Murdoch, presedintele conglomeratului media News Corporation, se pregateste sa faca cea mai mare achizitie din cariera sa: preluarea operatorului de televiziune prin satelit BSkyB contra sumei de 8 miliarde de lire sterline. Odata cu aceasta preluare, Murdoch da semne ca nu va iesi prea curand din scena, dupa aproape sase decenii de activitate in industria mass-media, desi multi comentatori vad in ultimele schimbari in conducerea News Corp semne ca acest lucru se va petrece in curand, dupa cum scrie, luni, Media Guardian.
Jeremy Hunt, Secretar pentru Cultura, a aprobat saptamana trecuta preluarea de catre News Corp. a 61% din actiunile operatorului de televiuzune prin satelit BSkyB pe care nu le detine deja, cu conditia ca grupul media sa transforme canalul TV de stiri Sky News intr-o noua companie, pe care sa o controleze in proportie de doar 39%.
News Corporation a fost de acord cu noile conditii impuse, iar acum are unda verde pentru a definitiva cea mai mare fuziune din istoria industriei media britanice. Compania ar putea plati mai mult decat cele opt miliarde de lire sterline prevazute pentru preluarea BSkyB, dupa ce un grup de actionari au decis sa creasca pretul actiunilor pe care le detin, totalul putand creste cu inca un miliard de lire sterline.
Nascut in 1931 la Melbourne, in Australia, Rupert Murdoch este la ora actuala unul dintre cei mai importanti oameni din media la nivel global. Primul sau contact cu industria mass-media a avut loc la varsta de 22 de ani, cand a preluat conducerea ziarului News Limited, pe care l-a mostenit de la tatal sau. Pentru inceput, Murdoch s-a extins in Australia prin preluarea mai multor publicatii locale, iar in anul 1964 s-a extins international, prin preluarea cotidanului neo-zeelandez The Dominion.
Tot in 1964, el a lansat primul cotidian national australian, The Australian. Cinci ani mai tarziu, Murdoch a achizitionat ziarul britanic The Sun, pe care l-a transformat intr-un tabloid cu vanzari de ordinul milioanelor de exemplare. Extinderea spre Statele Unite a inceput in anul 1973, iar in 1985 Murdoch a devenit cetatean american.
Una dintre cele mai semnificative achizitii pe piata americana, cumparararea studiourilor cinematografice 20th Century Fox, a avut loc tot in 1985. In anul urmator, News Corp. a achizitionat sase statii de televiziune ce aveau sa devina nucelul Fox Broadcast Company, unul dintre cele mai profitabile departamente ale conglomeratului media.
In 1981, ziarele britanice The Times si The Sunday Times au devenit parte a imperiului mediatic detinut de News Corporation.
La ora actuala, News Corporation este cel de-al treilea grup media ca dimensiune, dupa Walt Disney Company si Time Warner, cu venituri de aproape 33 de miliarde de dolari in anul 2010, iar Murdoch ocupa pozitia a 13-a in topul Forbes al celor mai influenti 100 de oameni ai planetei.
Magnatul media si-a adus deja doi dintre cei sase urmasi in cadrul companiei, incepand cu fiul sau James, care a devenit responsabil cu operatiunile grupului in Asia si Europa in anul 2007. Fiica sa, Elisabeth, va primi si ea un rol in cadrul grupului, dupa ce News Corporation va absorbi compania sa de productie contra sumei de 415 milioane de lire sterline. Cel de-al doilea fiu al lui Murdoch, Lachlan, va ramane pentru moment in afara conglomeratului media, concentrandu-se pe investitii in piata mass-media australiana.
Conform The Guardian, achizitia BSkyB este perceputa de unii observatori ca un efort de a pune in ordine afacerile companiei inaintea plecarii lui Murdoch din fruntea grupului media pe fondul varstei inaintate. Totusi, nu se stie cat de probabila este o eventuala retragere. Rupert Murdoch va implini vineri varsta de 80 de ani si este descris de colaboratorii sai ca fiind la fel de activ ca si pana acum. Kelvin MacKenzie, fost redactor sef al ziarului britanic “The Sun”, il descrie pe Murdoch drept extrem de activ: “Am luat pranzul cu el recent si a vorbit despre iPad, despre internet. Are 80 de ani, dar pare de 18”, a decalrat ziaristul pentru The Guardian.
Conform analistilor de la BTIG Research, dupa achizitia BSkyB, News Corp. va genera venituri de 44 de miliarde de dolari in anul 2015, cu un profit de 8,7 miliarde de dolari inainte de taxe. La ora actuala, compania estimeaza ca va avea un profit operational de 7,2 miliarde de dolari, din care 75% generati de canalele de televiziune americane si operatorii de televiziune prin satelit pe care ii detine in intreaga lume