Sari direct la conținut

Emil Boc: In cea de-a doua parte a anului vom reduce contributiile sociale, insa nu pot spune cu cat/ Congresul UDMR nu va afecta stabilitatea actualei coalitii

HotNews.ro
Emil Boc, Foto: Hotnews
Emil Boc, Foto: Hotnews

Premierul Emil Boc a declarat joi seara la TVR ca in cursul saptamanii viitoare, guvernul isi va asuma raspunderea pe Codul Muncii. Boc sustine ca s-au gasit solutii pentru integrarea propunerilor din partea coalitiei si ca vor fi acceptate si amendamente din partea opozitiei, „daca acestea pastreaza filosofia noului Cod al Muncii”.

Premierul a afirmat ca printre cele mai importante obiective, dupa discutiile purtate cu CE si FMI se afla reducerea contributiilor sociale si a dat asigurari ca, cel tarziu in partea a doua a anului vor fi operate reduceri la contributiile de asigurari sociale. „Cu cat, nu pot spune dar cu siguranta va avea loc”, a spus Emil Boc.

Liderul PDL recunoaste ca are o parere cu privire la separarea functiei de premier de cea de presedinte de partid, pe care si-o va expune la Congresul PDL si exclude ipoteza scindarii partidului in cadrul Congresului. De asemenea, Emil Boc a declarat ca va inainta o propunere la Consiliul din 5 mai pentru a se adopta „o regula prin care toti membri PDL, impotriva carora s-a facut un dosar penal sa fie exclusi de drept din partid”.

Declaratiile lui Emil Boc

  • „In ceea ce priveste UNPR-ul am tinut cont de propunerea colegilor nostri, in sensul ca am facut referire la faptul ca acele contracte colective de munca se vor reglementa prin lege speciala. Nu am abrogat legea contractelor colective de munca asa cum era initial programat spunand ca Codul Muncii va face doar o trimitere la legea speciala care va reglementa aceste situatii. Am tinut cont si de propunerea partenerilor de la UDMR, in includerea unor observatii si inclusiv in cadrul amendamentelor depuse de parlamentari, inclusiv de amendamentele din partea opozitiei daca sunt in concordanta cu filosofia noului cod”.
  • Intrebat daca s-a renuntat la sanctionarea muncii la negru, premierul sustine ca in actualul Cod exista sanctiunea penala, „s-a nuantat aceasta pondere dar ramane o contrapondere in sensul ca se flexibilizeaza, se vor putea mai usor gasi locuri de munca, romanii vor avea sansa sa intre mai usor in piata muncii, insa inasprim sanctiunile pentru cei care dupa aceasta flexibilizare muncesc la negru”.
  • Locul de munca reprezinta cea mai buna forma de protectie sociala. Astfel, am triplat amenzile pentru cei care lucreaza la negru, am detaliat prevederea sanctiunii penale pentru cei care peste un anumit numar de angajati la negru ar utiliza aceasta forma ilegala mergand cu amenda penala sau inchisoare de la 1 la 2 ani. Cu alte cuvinte incercam sa pastram un echilibru intre flexibilizare dar si de sanctionare a celor care nu respecta legea.
  • Nici cel care munceste la negru nu mai poate fi linistit.
  • Vrem sa eliminam munca la negru pentru ca omul nu e protejat si acel om se va duce pe asistenta sociala iar statul va trebui sa faca un efort bugetar pentru a-i oferi aceasta asistenta.
  • Dialogul social a existat si va exista in permanenta si va continua si saptamana viitoare. Cred ca avem un obviectiv comun, pentru ca acest cod isi propune ca romanii sa se angajeze mai usor iar angajatorii sa poata angaja mai usor.
  • Actualul Cod al Muncii propus nu promoveaza sclavagismul; el corespunde nevoilor actuale ale vietii.
  • In ceea ce priveste contractele individuale de munca pe durata determinata, acum sunt posibili 2 ani de zile, noi extindem la 3 ani de zile.
  • Criteriile obiective de performanta sunt in avantajul ambelor parti si se stabileasc de comun acord intre cele doua parti. Vom pune accent pe performanta in munca. Numai asa vom putea fi competitivi. Daca fiecare om isi va face datoria, are protectia noului Cod. Criteriul social e subsidiar. Primul crietriu e cel legat de performanta. La romani munca n-a prins conturul pe care ar trebui sa-l aiba.
  • Daca vor continua cu abuzurile, angajatorii ar trebui sa stie ca exista sanctiuni penale.
  • In legatura cu speculatiile ca actualul cod va pune omul sa lucreze 16 ore pe zi, sa devina sclavul angajatorilor vreau sa spun ca e fals si complet neadevarat. Textul Constitutiei spune clar si se respecta. Raman astfel valabile urmatoarele: „Pentru salariatii angajati cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca e de 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamana. Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, cu tot cu ore suplimentare.
  • Ceea ce noi vom modifica e ca media aceasta de 48 de ore pe saptamana sa fie marita la un interval de 4 luni, si nu la 3 ca pana acum, pentru a da flexibilitate sa zicem in constructii, turism, mai ales pe timpul verii. 
  • In momentul in care am vorbit de noul acord cu CE si FMI, printre cele mai importante obiective avem si reducerea contributiilor sociale. 
  • Economia da semne bune si merge spre crestere. Cel tarziu in partea a doua a anului trebuie sa operam reducerea contributiilor de asigurari sociale. Cu cat, nu pot spune dar cu siguranta va avea loc. Dupa ce am taiat cheltuielile, noi suntem pe cale de a lua banii de impumut pentru a-i duce catre investitii deci noi locuri de munca.
  • Daca ai guverna tara dupa sondaje, acea tara s-ar scufunda.
  • Nu am numarat motiunile de cenzura prin care am trecut, dar va spun ca e guvernul care a avut parte de cele mai multe. Nu ma sperie atata vreme cat stiu ca ceea ce propune e bine pentru romani. 
  • Stiu ca e nepopular sa spun ca incurajam munca pana la capat, stiu ca sanctiunile se inasprasesc pentru cei care muncesc la negru dar e o reforma care va schimba incluisv la nivel psihologic.
  • In legatura cu pactul semnat de UDMR cu USL la Bihor: Am avut in acesta seara o discutie cu Marko Bella, el m-a informat ca nu e vorba de schimbarea politicii UDMR-ului cu privire la aliantele la nivel national, e o situatie locala ce tine de particularitatile locale si clar nu are legatura cu schimbarea politicii la nivel national. Pentru mine partenerii de coalitie au aceeasi greutate. Ma voi consulta intodeauna cu ei. Chiar daca decizia asumarii e numai a mea, eu le-am cerut parerea. Am tinut cont de parerile lor.
  • Saptamana viitoare va fi semnat un protocol de functionare a coalitiei dupa congresul UDMR. Acesta este unul de sustinere a actului guvernamental la nivel national, in vederea promovarii politicilor de consolidare a politicilor fiscale. Scopul actualei coalitii e sa pregateasca terenul pentru a obtine cu un vot mai mult decat opozitia in 2012, pentru a-si continua guvernarea.
  • Nu am o retinere cu privire la stabilitatea coalitiei nici dupa congresul UDMR. Nu cred ca congresul UDMR va afecta stabilitatea coalitiei. 
  • In politica esti acolo cat ai sustinere politica. Discutiile vor continua si in PDL si se vor incheia odata cu Congresul partidului.
  • Eu stiu ca in politica nu esti pe viata. Orice fucntie politica e trecatoare. De aceea, obiectivul meu e sa finalizez reformele. Ultima care a ramas e cea a Legislatiei Muncii, care trebuia sa intregeasca restul.
  • Am o parere cu privire la separarea functiei de premier cu cea de presedinte de partid, pe care o voi expune la Congres. Recunosc ca parerile sunt impartite si trebuie acceptata parerea majoritara care are cele mai bune argumente. Nu am vrut sa pun accent pe viata de partid in detrimentul problemelor reale de zi cu zi ale romanilor. Am condus partidul ca o echipa si nu solitar, deciziile au fost luate cu colegii mei din partid. La fel am condus si guvernul.
  • Sunt in relatii foarte bune cu Adriean Videanu, Vasile Blaga si tot nucleul de conducere al partidului si sunt convins ca acest lucru nu se va schimba. Dupa congres voi lua si decizii legate de partid.
  • In acest moment exclud ipoteza scindarii PDL la Congresul partidului si nici nu cred ca ar putea sa se concretizeze. Partidul a rezistat pentru ca a fost o echipa. NU vad de ce ca dupa o perioada grea ar trebui sa cream grupulete, indiferent de greutati.
  • E firesc cand sunt alegeri sa apara competitori si puncte de vedere diferite dar in urma dezbaterilor sunt convins ca partidul va ramane in jurul echipei care reuseste sa-si impuna opiniile. In partid ne ghidam dupa regula celor trei D: dezbatere, decizie, disciplina.
  • Nu ma leg de nicio functie si nici nu aspir cu dorinta nemarginita la vreo functie. Trebuie sa ne intrebam fieare ce am facut pentru partid.
  • E profund nedrept ca de PDL sa se lege stampila coruptiei, atata vreme cat niciodata nu am facut zid pentru ca un demnitar sa se prezinte in fata Justitiei. De aceea, am propus ca la Consiliul din 5 mai sa adoptam regula prin care toti membri PDL impotriva carora s-a facut un dosar penal sa fie exclusi de drept din partid. E o regula care daca era impusa mai repede avea mai multe beneficii pentru PDL, insa nici acum nu-i prea tarziu.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro