Subiectele Zilei: Romania, pe muchia unei sanctiuni europene: Ariile protejate, tinte pentru tunuri imobiliare; Benzina si motorina se scumpesc din nou in cateva zile; Profesorii picheteaza Ministerul Educatiei de Martisor; Scheletele din dulapul Bancorex
Romania, pe muchia unei sanctiuni europene: Ariile protejate, tinte pentru tunuri imobiliare. Zonele protejate ar putea adaposti, pe viitor, constructii, daca parlamentul aproba amendarea legii. In timp ce Romania este in proces cu oficialii Comisiei Europene pentru ca a incalcat o directiva privind pasarile din ariile protejate, parlamentarii pregatesc modificarea legii privind aceste zone, astfel incat sa permita constructiile si investitiile. Surse parlamentare sustin ca initiativa apartine unor deputati PDL, la presiunea unor „baroni” locali. Astfel, la finalul anului trecut, Comisia Europeana a actionat in justitie Romania pentru desemnarea unor suprafete insuficiente ca arii de protectie speciala pentru pasari din siturile Natura 2000, parte din ariile protejate ale tarii. In urma cu o saptamana, o lege veche de trei ani a fost scoasa la lumina, amendata si adusa la vot in plenul Camerei Deputatilor, scrie EVZ.
Benzina si motorina se scumpesc din nou in cateva zile. Urmeaza inca o scumpire a carburantilor la pompele OMV Petrom, peste cateva zile. Vestea scumpirii a fost data miercuri de oficialii companiei. Ei nu au facut insa vreo referire la dimensiunea majorarii. De data aceasta, soferii romani vor plati mai mult din cauza conflictelor din nordul Africii si din Orientul Mijlociu. Intre timp, premierul Emil Boc continua lupta cu cresterea preturilor carburantilor. El a cerut Consiliului Concurentei sa refaca analiza asupra pietei carburantilor, nemultumit ca primeste doar date generale, au declarat surse oficiale. Este oficial: urmeaza inca o scumpire a carburantilor la pompele OMV Petrom, peste cateva zile. Asta dupa ce, in urma cu doar o saptamana, compania a majorat litrul de motorina cu sapte bani, pana la 5,45 lei – sortimentul cel mai scump, anunta Gandul.
Cum poate fi limitata puterea Guvernului prin Constitutie. Omul de afaceri Dinu Patriciu pledeaza pentru stabilirea unor praguri financiare de cheltuieli pentru Executiv. Introducerea unui procent maxim din PIB care poate fi folosit de guvernanti sau reducerea numarului de taxe ar trebui prevazute de legea fundamentala. Prezent la o dezbatere organizata de Fundatia „Horia Rusu” pe tema revizuirii Constitutiei, Dinu Patriciu a explicat ca legea fundamentala ar trebui sa prevada anumite constrangeri pentru Guvern: limitarea procentuala a cuantumului bugetului din PIB care ar putea fi cheltuit de Guvern, a deficitului maxim acceptabil sau a indatorarii maxime acceptabile, informeaza Adevarul.
Scheletele din dulapul Bancorex. Desecretizarea arhivelor Bancii Romane de Comert Exterior (denumita BANCOREX dupa 1989) ar putea furniza informatii despre multe dintre operatiunile secrete din perioada lui Ceausescu, precum si despre persoanele si firmele implicate. Ion Stoian, fost ministru adjunct al Comertului exterior, spune ca accesul liber la arhivele Bancorex va arata cum a platit Nicolae Ceausescu datoria externa de circa 34 de miliarde de dolari, ce tipuri de export a facut, prin ce firme reale din tara si strainatate, si mai ales prin ce persoane responsabile de conturi speciale. De asemenea, ne poate arata in ce directii au plecat cele peste 2.000.000.000 de dolari, economisite de Nicolae Ceausescu pana in decembrie 1989 si evaporate, ulterior, din depozitele bancii, scrie Romania Libera.
Regionala de Drumuri Iasi face afaceri cu firma finilor lui Catalin Voicu. Fosta firma a mamei lui Catalin Voicu si una dintre companiile asfaltatorului Dorinel Umbrarescu inchiriaza Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi, structura aflata in subordinea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, autospeciale pentru transportul muncitorilor. Contractul, in valoare de peste 3 milioane de lei, fara TVA, a fost atribuit la inceputul acestei luni. In acelasi timp, contractele cu dedicatie continua la Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, institutia in cauza achizitionand, tot luna trecuta, servicii de paza de la societatea controlata de presedintele Administratiei Nationale de Imbunatatiri Funciare Vaslui, Sorin Dumitriu, actual membru al Partidului Democrat Liberal-Vaslui, anunta Puterea.
De ce nu mai pot romanii sa bea apa de la robinet? Raspunde Ion Iliescu. Dupa ce am descoperit cat de nociva a devenit mancarea pentru romani in ultimii ani, VerticalNews face azi analiza apei. Apa noastra potabila, pe cat de banala, pe atat de vitala, a devenit si foarte scumpa. Ultimele statistici, furnizate de institutii care prezinta profiurile inregistrate de companiile producatoare, releva faptul ca o familie de romani (doi, adulti, doi copii) cheltuie, in medie, 1.600 de lei anual, doar pentru apa plata. Pe care o cumpara, de la magazin, gata imbuteliata la PET. Astfel, dintr-o tara cu nenumarate izvoare limpezi si cristaline, am ajuns asemenea statelor arabe, unde lichidul vital e considerat produs de lux. Acum 20 de ani, singura apa imbuteliata era fie gazoasa, fie minerala. Apa chioara, careia azi i se spune plata, era bauta direct de la robinet. Fara nicio retinere. Azi, din cauza poluarii, consumul direct al apei de la robinet este o actiune cel putin riscanta, asta din pricina bacililor, malurilor si al substantelor chimice extrem de daunatoare care urca pe tevi impreuna cu apa, informeaza VerticalNews.
Profesorii picheteaza Ministerul Educatiei de Martisor. Incepand cu data de 2 martie, timp de trei zile, cadrele didactice afiliate Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant vor picheta sediul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Pichetarea se va desfasura de la 12.30 la 14.30 in fiecare dintre cele trei zile. Printre motivele protestului se numara diminuarea costului standard pe elev cu 22% fata de 2010, refuzul de a emite ordinul pentru acordarea distinctiilor „Gheorghe Lazar” pentru anul scolar 2009-2010. Sindicalistii amintesc si de refuzul de a recunoaste incadrarea profesorilor la salariile crescute cu 50% prevazute in 2008, „in conditiile in care peste 90% din membrii nostri de sindicat au obtinut in instanta acest drept”. Membrii sindicatului vor fi consultati in aceste zile cu privire la declansarea grevei generale in luna mai, scrie EVZ.
Experiment romanesc pe Statia Spatiala Internationala. Coletul va fi expediat cu naveta Discovery. Romania asteapta numaratoarea inversa. Unul dintre cercetatorii care au lucrat alaturi de Dumitru Prunariu se pregateste sa trimita un colet in Cosmos. Este ora 4:00 dimineata. La Centrul Spatial Kennedy al NASA de la Cape Canaveral (Florida, SUA), omul de stiinta Dumitru Hasegan nu are stare. Se uita mereu la ceas si din cand in cand priveste cerul. Pentru el, dar si pentru cercetarea romaneasca, poate fi o zi mare. Naveta Discovery va decola pentru ultima oara si va duce cu ea, spre Statia Spatiala Internationala, un experiment stiintific romanesc. Primul experiment spatial al nostru dupa 15 ani. „Romania a trecut printr-o groapa in privinta cercetarii spatiale. Ceea ce se intampla acum este o relansare a acestui domeniu. Asteptam, de aici din tara, numaratoarea inversa. Speram sa se lanseze naveta. Deocamdata semnalele sunt pozitive. Asteptam”, spune Marius-Ioan Piso, presedintele Agentiei Spatiale Romane. S-a intalnit adesea cu cercetatorii din echipa dr. Dumitru Hasegan, pe care ii caracterizeaza prin doua cuvinte: „profesionisti adevarati”, anunta Gandul.
Imobil cu parfum de spaga in ograda Vamii Radauti Prut. O cladire cu etaj a rasarit in ultimele luni la Punctul de Trecere a Frontierei Radauti Prut, dar acum nimeni nu o revendica. Imobilul din curtea vamii a fost construit fara autorizatie. Localnicii sustin ca a fost ridicat din spagi, pentru confortul vamesilor. Chiar in poarta Vamii Radauti Prut, de jumatate de an, exista o cladire despre care nici macar vamesii nu pot da o explicatie. Imobilul, ridicat la o aruncatura de bat de sediul Primariei din Radauti Prut, reprezinta un mister pentru localnicii din comuna, dar si pentru oficialii botosaneni. Constructia cladirii a inceput anul trecut, in luna mai, din dispozitia si sub indrumarea fostului sef al Vamii Radauti Prut, Ovidiu Pasalau. Nimeni nu a banuit ca imobilul este ridicat fara autorizatie de constructie. Nici macar seful Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) din aceeasi localitate, informeaza Adevarul.
Dosarul Posta: Ministrii s-au turnat intre ei. Pentru a scapa de ancheta DNA, fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy da vina pe fostul sef al Finantelor Varujan Vosganian. Ex-ministrul Dan Nica, in schimb, a fost denuntat de Sergiu Iliescu, un subordonat al lui Zsolt Nagy. Acum, si Vosganian, si Nica sunt cercetati pentru abuz in serviciu. Ce rol a jucat fostul ministru al Finantelor din timpul guvernarii Tariceanu, Varujan Vosganian, si cat de mult a fost implicat fostul ministru al Comunicatiilor din guvernarea Nastase, Dan Nica, in tranzactia anchetata de DNA, prin care statul (respectiv Posta Romana) a renuntat la proprietatea unui imobil in beneficiul unei firme private? Detalii noi si raspunsuri surprinzatoare cu privire la afacerea care a prejudiciat bugetul cu peste 8 milioane euro au in acest moment doi fosti oficiali guvernamentali de rang inalt – ex-ministrul UDMR al Comunicatiilor Zsolt Nagy si Sergiu Iliescu, fost director in cadrul aceluiasi minister, scrie Romania Libera.