Rolls Royce prezinta saptamana viitoare o masina 100% electrica
Rolls Royce, marca detinuta de BMW, va prezenta saptamana viitoare la salonul auto de la Geneva o masina de test 100% electrica derivata din modelul Phantom. Vehiculul experimental 102EX va face demonstratii in cateva tari importante anul acesta, dar pentru moment nu sunt planuri de productie in serie, fiind mai degraba o miscare de imagine.
Seful Rolls Royce, Torsten Müller-Ötvös spune ca 102EX e primul vehicul 100% electric din segmentul „ultra-lux” si adauga ca prin el compania vrea sa vada cum pot fi folosite in viitor modurile alternative de propulsie in acest segment.
Masina urmeaza a fi prezentata pe 1 martie la Geneva si in 2011 va face un tur al celor mai importante tari din Europa, Orientul Mijlociu, Asia si America.
Britanicii nu au publicat si specificatii tehnice, insa sustin ca autonomia este acceptabila, iar masina poate functiona si in conditii meteo extreme. Torsten Müller-Ötvös spune ca pana la a se lua decizia daca masina sa fie, sau nu produsa trebuie vazut daca propulsia alternativa pe un Rolls Royce ofera aceeasi „experienta autentica” intalnita la modelele cu combustie interna.
Lansarea de masini hibride sau electrice in segmentele sport sau super-premium este o tendinta intalnita in ultimii doi ani cand marci precum Ferrari, Audi sau Porsche au prezentat vehicule cu propulsie alternativa.
Rolls Royce a vandut peste 2.000 de masini pe plan mondial, iar anul acesta compania estimeaza ca cea mai mare piata va fi China.