Sari direct la conținut

Ringier Romania preia licenta pentru revista Autobild

HotNews.ro

Revista Autobild Romania, editata pana acum de Edipresse A.S., va fi publicata incepand din martie de Ringier, grup care a incheiat un contract in acest sens cu detinatorul licentei internationale Autobild, Axel Springer. Potrivit unui comunicat Ringier, publicatia condusa de redactorul-sef Razvan Magureanu isi va continua aparitia bilunara, cu un tiraj mediu pe editie de 16.000 de exemplare.

In comunicat este citat Mihnea Vasiliu, general manager Ringier Romania, potrivit caruia brandul Autobild „ne va permite sa cream noi sinergii cu titlurile pe care le detinem, dar mai ales cu ziarul Libertatea”. Ringier Romania detine ziarul Libertatea si revistele Unica, Joy, Lumea femeilor, Bravo.

Revista Autobild este publicata in Germania, Romania si alte 32 de tari din Europa, Asia si America de Nord. Detinatorul licentei, Axel Springer, este cel mai mare editor de ziare si al treilea mare editor de reviste din Germania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro