Sari direct la conținut

Politic Show: Adrian Nastase: Traian Basescu se gaseste intr-o situatie imposibila – sa renunte la Guvern sau la partid; Crin Antonescu a primit cadou o limuzina cu girofar; Fiica celebrei exponente a rezistentei anticomuniste cere statului roman despagubiri de 4 milioane de euro

HotNews.ro
politic show, Foto: Colaj foto
politic show, Foto: Colaj foto

Boc, bagat in corzi de Basescu si de partid. Democrat-liberalii evalueaza cot la cot cu presedintele costurile si beneficiile mentinerii sau plecarii premierului de la Palatul Victoria. Emil Boc este impins de la spate sa ia o decizie rapida: ramane la guvern sau vrea sefia PDL. Garzii vechi a partidului care incearca de ceva vreme sa-l convinga pe premier sa aleaga Palatul Victoria i s-a aliat ieri si presedintele Traian Basescu, care a pledat pentru decuplarea functiilor de sef de guvern si de partid, scrie EVZ.

Sebastian Lăzăroiu: „USL nu rezistă până la alegerile din 2012”. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu spune, pentru romanialibera.ro, că Uniunea Social-Liberală, formată din PSD, PNL şi PC, se va destrăma înainte de alegerile legislative din 2012 pentru că în interiorul acestei formaţiuni ar exista „prea multe ambiţii”. „Nu cred că PSD, PNL şi PC vor fi pe acelaşi buletin la alegeri. Eu sincer mi-aş dori să existe USL şi în 2012 de dragul polarizării scenei politice. Ar fi un sistem de două partide – două şi jumătate, cu majorităţi mult mai solide, nu pe bucăţi. USL, prin construcţie, face acum un mare bine politicii din România. Dacă totuşi USL rezistă ar fi nemaipomenit”, precizează Sebastian Lăzăroiu, informeaza Romania libera.

BMW tunat pentru presedintele PNL. Crin Antonescu a primit cadou o limuzina cu girofar. Presedintele PNL se plimba de la inceputul acestui an cu noul model al limuzinei BMW – seria 5, pe care a primit-o cadou de la o firma tinuta la secret. Masina a fost tunata cu semnale speciale luminoase de culoare albastra si rosie care sunt montate in spatele grilei radiatorului. Crin Antonescu a inlocuit astfel vechiul model BMW, pe care l-a folosit in timpul campaniei prezidentiale. Limuzina folosita de presedintele PNL poate fi achizitionata cu preturi cuprinse intre 50.000 si 80.000 de euro, in functie de dotari. Crin Antonescu nu trebuie sa-si faca probleme, deoarece un sponsor generos s-a gandit sa ofere BMW-ul in regim de comodat presedintelui PNL, informeaza Puterea.

Inlocuirea premierului pentru controlul partidului. Presedintele Traian Basescu ar vrea ca Emil Boc sa ramana la sefia PDL. In schimbul mentinerii controlului formatiunii in mainile unui om de incredere, ar fi dispus sa gaseasca un alt premier. Ipoteza a fost avansata la o intalnire secreta la Vila Lac 1 cu liderii PDL. Dupa ce saptamana trecuta s-a lepadat de ei in interviul de la TVR, iar a doua zi le-a sarit in aparare in scandalul vamesilor corupti, seful statului pare acum sa fi ajuns la un armistitiu cu democrat-liberalii. Unul secret deocamdata, intrucat seria de intalniri de la Vila Lac 1 cu liderii de organizatii, care au inceput duminica seara si au continuat ieri, este subiect tabu in Modrogan, relateaza Romania libera.

Adrian Nastase: Traian Basescu se gaseste intr-o situatie imposibila – sa renunte la Guvern sau la partid. Liderul Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a declarat ca presedintele Traian Basescu se afla intr-o situatie imposibila – sa renunte la sefia guvernului sau sa renunte la partid. „Traian Basescu se gaseste intr-o situatie imposibila, este de fapt furculita pe care intr-un fel o ai la sah, cand ai de ales intre doua variante. Daca renunta la seful Guvernului, el de fapt renunta la resursele care pot sa reprezinte, sa spunem, ‘munitia’ pentru alegeri si, in acelasi timp, la controlul desfasurarii procesului pentru alegeri in tara si strainatate, scrie Adevarul.

Blaga flutura steagul alb: „Nu am fost niciodata in opozitie cu Traian Basescu. Sunt un slujitor devotat partidului”. Atacat de Traian Basescu care i-a aplicat in ultimele saptamani „lovituri” in cascada, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, adopta un ton impaciuitor. „Nu exista nici un punct de diferenta intre mine si presedinte. Nu am fost niciodata in opozitie cu Traian Basescu. Am avut in permanenta o relatie buna si cred ca o putem avea in continuare fara nici cea mai mica problema”, a declarat, luni seara, ex-ministrul de Interne, nuantand si preconizata candidatura la presedintia PDL, anunta Gandul.

Plangerea urmasilor Elisabetei Rizea. Fiica celebrei exponente a rezistentei anticomuniste cere statului roman despagubiri de 4 milioane de euro. Fiica celebrei exponente a rezistentei anticomuniste, Elisabeta Rizea, cere statului roman despagubiri de 4 milioane de euro, pentru condamnarile suferite in perioada regimului comunist, precum si pentru efectele devastatoare ale acestora asupra intregii familii. Ileana Belescu, fiica Elisabetei Rizea, a depus, la Tribunalul Arges, o cerere de chemare in judecata a statului roman, prin Ministerul Finantelor, al carei continut vi-l prezentam. Ileana Belescu arata, in cererea de chemare in judecata, ca „dupa instaurarea regimului comunist in Romania (odata cu proclamarea Republicii Populare Romane la 30 decembrie 1947) s-au format sporadic, in special in zonele montane izolate ale tarii, grupuri de rezistenta armata care au dus lupte inversunate impotriva trupelor de Securitate pana in anul 1958, scrie Puterea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro