Sari direct la conținut

Analiza WBS: Indicii BVB au inregistrat cresteri importante

HotNews.ro

Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au crescut cu peste 1% in sedinta de tranzactionare de miercuri, singura exceptie fiind indicele celor cinci societati de investitii financiare, care a inchis pe rosu.

BET-C, indicele general al pietei, a avansat cu 1,91%, la 3.360,16 puncte, in vreme ce indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 1,11%, pana la 5.748,33 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 0,26%, ajungand la 22.612,06 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 1,03%, la 508,29 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a castigat 1,54%, la 803,23 puncte.

Valoarea schimburilor pe sectorul actiunilor a urcat cu 30% comparativ cu ziua anterioara, pana la 77,33 milioane de lei, peste 84% din suma totala reprezentand tranzactii cu actiunile Fondului Proprietatea.

Astfel, tranzactiile cu titlurile Fondului (+1,93%) s-au ridicat la 23,04 milioane de lei, urmatoarele locuri fiind ocupate de SIF Oltenia (-0,29%) si Banca Transilvania (+0,36%), cu schimburi de 2,55 milioane de lei, respectiv 1,34 milioane de lei. Pe locul patru in top sunt titlurile OMV Petrom (+1,82%), cu un rulaj de 1,21 milioane de lei, iar pe cea de-a cincea pozitie se afla SIF Moldova (-0,40%), cu 1,15 milioane de lei.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-a transferat un pachet de 66,5 milioane de actiuni emise de Fondul Proprietatea, la un pret de 0,633 lei/titlu si o valoare totala de 42,09 milioane de lei.

Pe sectorul obligatiunilor, s-au efectuat schimburi cu titluri de stat, in valoare de 190.993 lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 19.191 lei, iar cele cu unitati OTP WiseRO si OTP Green Energy au fost de 1.038 lei, respectiv 840 lei. De asemenea, au avut loc schimburi cu unitati de fond iFond Gold, in valoare de 179 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 845.251 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate doua contracte avand ca activ suport actiunile Fondul Proprietatea cu scadenta pe luna martie, la un pret mediu de 0,6368 lei si o valoare totala de 3.184 lei.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro