Sari direct la conținut

BCR a dat peste 4.700 de credite prin programul Prima Casa 2. Cel mai mare credit a fost acordat in Timisoara

HotNews.ro
Distribuirea creditelor acordate de BCR, Foto: Hotnews
Distribuirea creditelor acordate de BCR, Foto: Hotnews

BCR a acordat anul trecut peste 4.700 de credite prin programul guvernamental Prima Casa 2, potrivit datelor oferite HotNews.ro de institutia de credit, cele mai multe credite fiind acordate in Bucuresti si in regiunile Centru Nord si Nord Vest.

Astfel, in Bucuresti au fost acordate 1.613 credite, capitala fiind urmata de regiunea Centru Nord (844 credite) si Nord Vest (687 credite).

Suma medie acordata de BCR pentru achizitionarea de locuinte prin acest program a fost de 40.370 euro.

In Bucuresti suma medie a fost mai mare decat in restul regiunilor, de 48.405 euro, fata de 39.222 euro in regiunea Sud Est, 36.468 euro in Nord Est sau 36.029 euro in Nord Vest. In regiunea Centru Nord si in Sud Vest creditul mediu acordat a fost de putin peste 35.000 euro.

Conform datelor prezentate, cel mai mare credit dat de BCR pentru achizitionarea unei locuinte prin programul Prima Casa 2 a fost de 66.500 euro, in Timisoara, in vreme ce cel mai mic a fost de 3.800 de euro, acordat de o agentie din Slatina.

In cadrul Programului Prima Casă 1 şi 2, BCR a dat credite în valoare de peste 525 milioane de euro, adică mai mult de o treime din totalul împrumuturilor acordate de bănci în cadrul programului.

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a repartizat celor 21 de banci participante la Prima casa plafoanele de garantii pentru creditele care urmeaza sa fie acordate anul acesta prin programul guvernamental. Cel mai mare plafon, de 64 milioane de euro, a revenit BCR, in vreme ce BRD a primit un plafon de 32 milioane de euro, iar Raiffeisen Bank – 25 milioane de euro. Aceste plafoane au fost repartizate pe baza realizarilor anterioare si a proiectiilor prezentate de banci pentru anul acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro