Presa in Diagonala: Portugalia: Anibal Cavaco Silva a fost reales presedinte conform exit-pollurilor; Cuba va beneficia de internet de mare viteza; Cel de-al doilea transplant reusit de laringe din istorie a ajutat o femeie sa isi recapete vocea
Portugalia: Anibal Cavaco Silva a fost reales presedinte conform exit-pollurilor. Presedintele portughez Anibal Cavaco Silva a castigat din nou alegerile, conform exit pollurilor publicate de posturile de televiziune portugheze. Se asteapta ca acest rezultat sa asigure stabilitate politica pe termen scurt, intr-o perioada in care guvernul lupta impotriva crizei financiare internationale. Cele mai importante posturi de televiziune portugheze SIC, RTP si TVI au prezentat o statistica conform careia Anibal Cavaco Silva ar beneficia de 55% din voturi, iar oponentul sau, Manuel Alegre, de numai 19% din voturi. Postul presedintelui este in mare parte unul simbolic, insa acesta are puterea de a demite primul-ministru precum si de a dizolva Parlamentul, scrie Reuters.
Cuba va beneficia de internet de mare viteza. Cuba este pregatita sa intre in epoca internetului de mare viteza, urmand sa fie racordata printr-un cablu de fibra optica subacvatic la reteaua existenta in Venezuela. Astfel tara cu una dintre cele mai putin dezvoltate infrastructuri comunicationale va putea avea acces la internet de mare viteza. Autoritatile din Cuba si Venezuela au catalogat acest proiect drept o lovitura impotriva embargo-ului impus de S.U.A. in Cuba. In urma acestei initiative economia din aceasta tara va putea fi modernizata. „Acesta este un pas extrem de important pentru consolidarea independentei si a suveranitatii populatiei noastre”, a declarat Rogelio Polanco, ambasadorul Cubei la Caracas, precizeaza the The Guardian.
Dubai: S-a deschis restaurantul situat la cea mai mare inaltime. Restaurantul At.mosphere, situat in cea mai inalta cladire din lume, s-a deschis duminica in cladirea Burj Khalifa din Dubai. Restaurantul este construit la 442 m inaltime, la etajul 122 din cladirea Burj Khalifa, care inregistreaza o inaltime de 800 m. At.mosphere are o capacitate de 210 persoane, care trebuie sa utilizeze un lift express pentru a avea acces la restaurant. Calatoria dureaza 57 de secunde. At.mosphere a surclasat cu aceasta ocazie barul situat din Turnul CN din Toronto care pana in momentul de fata era localul situat la cea mai mare inaltime inaltime: 346 m, mentioneaza Ria Novosti.
Cel de-al doilea transplant reusit de laringe din istorie a ajutat o femeie sa isi recapete vocea. O femeie din S.U.A si-a recapatat vocea in urma unui transplant de laringe. Este pentru a doua oara in istorie cand atat laringele cat si traheea au fost transplantate in acelasi timp si pentru a doua oara cand o operatie de transplant de laringe a avut succes. Brenda Jensen, in varsta de 52 de ani, si-a pierdut vocea in anul 1999 in urma unei operatii care i-a afectat laringele. Pacienta a declarat ca operatia, care a avut loc in California, a fost un miracol care i-a redat viata. La 13 zile de la operatie aceasta a rostit primele cuvinte: „Buna dimineata. Vreau sa merg acasa”, informeaza CNN.
200.000 de rusi au participat la sondajul „goodbyelenin” cu privire la inmormantarea ramasitelor lui Vladimir Ilici Lenin. Mai mult de 200.000 de persoane si-au exprimat votul intr-un sondaj online legat de subiectul inmormantarii revolutionarului rus Vladimir Lenin. Sondajul a fost propus de partidul sustinator al Kremlinului „Rusia Unita”. Sondajul publicat pe site-ul www.goodbyelenin.ru cuprinde o singura intrebare: „Ati mai sustine decizia de inmormantare a trupului lui Vladimir Lenin?”. Raspunsul pemite doar doua variante: „Da” sau „Nu”. Pana in momentul de fata 200.000 de persoane au participat la acest sondaj. 70% dintre acestea au declarat ca ar mai sustine decizia de ingropare a lui Vladimir Lenin, in timp ce 30% dintre respondenti s-au declarat impotriva acestei initiative. Lenin a murit in luna ianuarie a anului 1924. Impotriva dorintei sale, trupul neinsufletit a lui Lenin a fost imbalsamat si depus intr-un mausoleu situat in Piata Rosie din Moscova, relateaza Ria Novosti.
Presedintele bulgar refuza sa-i demita pe diplomatii acuzati de colaborare cu fostele servicii secrete comuniste. Presedintele bulgar a anuntat ca se va opune solicitarilor de a-i demite pe 41 de ambasadori, acuzati ca ar fi colaborat cu politia secreta in perioada comunista. In luna decembrie a anului trecut, institutia insarcinata cu studierea arhivelor fostei securitati a anuntat ca aproape jumatate dintre ambasadorii si consulii Bulgariei au fost informatori ai serviciilor secrete comuniste. Si in cazul presedintelui Georgi Parvanov a fost confirmata oficial colaborarea cu serviciile secrete comuniste. „Am citit jumatate din toate dosarele secrete si doar in dosarul unui singur ambasador am descoperit actiuni reprobabile din punct de vedere moral”, a afirmat Parvanov, care insa a refuzat sa precizeze numele diplomatului. Presedintele a adaugat ca este informat in mod constant in legatura cu reactiile din strainatate la dezvaluirea numelor colaboratilor, insa nu a oferit detalii, transmite Novinite. (A.N.)