Sari direct la conținut

Sefa stirilor TVR – reclamata de ActiveWatch la Comisia de Etica a TVR. Culcer: M-am dus la evenimentul ISP pentru ca am fost invitata. Daca ma invita Institutul Sincai ma duceam si la ei

HotNews.ro

ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei a sesizat, miercuri, Comisia de Etica a TVR in legatura cu participarea Rodicai Culcer, sefa Directiei Emisiuni Informative si Sport, la o conferinta organizata de Institutul de Studii Populare, descris in sesizare drept „o fundatie afiliata PDL”. Agentia apreciaza ca „discursul doamnei Culcer a fost impregnat de pozitii ideologice partizane directionate in sprijinul masurilor guvernului Boc”, lucru „incompatibil” cu functia pe care o are aceasta. In replica, Rodica Culcer a spus pentru HotNews.ro ca „m-am dus la acest eveniment pentru ca am fost invitata. Daca ma invita Institutul Ovidiu Sincai ma duceam si la ei.”

Rodica Culcer a participat marti la conferinta „Reforma institutionala a statului. Stat asistential, stat minimal, stat eficient?„, organizata de Institutul de Studii Populare si Fundatia Konrad Adenauer.

In sesizarea adresata Comisiei de Etica a TVR si lui Alexandru Lazescu, presedinte-director general al TVR, ActiveWatch-AMP noteaza ca „organizata sub auspiciile ISP, fundatie afiliata PDL, dezbaterea a avut un evident caracter ideologic, subiectele discutate fiind strans legate de masurile economice adoptate de guvernul Boc in ultimii ani. Printre vorbitori s-au aflat nume importante din cadul PDL, dar si inalti demnitari, printre care Presedintele statului, Traian Basescu si, respectiv, premierul Emil Boc.”

  • Sesizarea face trimitere si la un comentariu publicat de Costi Rogozanu pe VoxPublica, in care sunt preluate fragmente din cele spuse de Rodica Culcer la eveniment. Rodica Culcer afirma ca „citatul invocat este trunchiat si scos din context.”

Sesizarea ActiveWatch-AMP (Vezi mai jos raspunsul Rodicai Culcer):

9 ianuarie, 2011

SESIZARE in atentia:

Comisiei de Etica a TVR

si a domnului Alexandru Lazescu, Presedinte Director General TVR

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei isi exprima ingrijorarea fata de mesajul politic transmis de sefa stirilor TVR, Rodica Culcer, la conferinta „Reforma institutionala a statului. Stat asistential, stat minimal, stat eficient?”, organizata de Institutul de Studii Populare (ISP), integral transmisa de TVR.

Organizata sub auspiciile ISP, fundatie afiliata PDL, dezbaterea a avut un evident caracter ideologic, subiectele discutate fiind strans legate de masurile economice adoptate de guvernul Boc in ultimii ani. Printre vorbitori s-au aflat nume importante din cadul PDL, dar si inalti demnitari, printre care Presedintele statului, Traian Basescu si, respectiv, premierul Emil Boc.

In contextul acesta, consideram ca interventia in dezbatere a sefului stirilor TVR, Rodica Culcer, este inacceptabila. Discursul doamnei Culcer a fost impregnat de pozitii ideologice partizane directionate in sprijinul masurilor guvernului Boc. Consideram ca o astfel de luare de pozitie este incompatibila cu functia detinuta de doamna Culcer (Director – Departament Emisiuni Informative si Sport), pentru ca altereaza grav independenta si impartialitatea televiziunii publice.

Este dreptul oricarui jurnalist sa aiba propriile optiuni ideologice, pe care si le poate exprima inclusiv prin intermediul presei. Astfel de optiuni partizane nu isi au, insa, locul in mass-media publice, mai ales in contextul in care TVR isi declara eforturile de a recastiga credibilitate si a se desprinde de imaginea de institutie obedienta fata de „putere”. Mai mult, Rodica Culcer nu a folosit mass media pentru a-si exprima aceste optiuni, ci un eveniment al unui partid politic, unde se aflau cei mai inalti demnitari ai statului, chintesenta a ceea ce numim public „puterea”.

AW-AMP solicita Comisiei de Etica a TVR sa analizeze daca faptele Rodicai Culcer incalca sau nu Statutul Jurnalistului din TVR si sa comunice public concluziile cat mai curand posibil.

Anexa. Extras din discursul Rodicai Culcer, citat de VoxPublica:

„Important este sa se creeze si un sprijin din partea elitelor academice. Acest sprijin deocamdata nu exista. Vorbeam cu un personaj foarte influent in materie de economie in Romania si care mi-a spus „marea tradare in materie de discurs economic si de sustinere a reformelor pe care guvernul le-a facut cu unele dificultati, dar le-a facut, a venit din partea profesorilor de stiinte economice care au tacut”. Marea majoritate au tacut. Unde sunt oamenii pe care atunci cind, sa spunem, eu ca ziarist, ca producator de emisiuni, vreau sa-i chem sa faca legatura intre lipsa de demnitate, lipsa de responsabilitate si crearea unei subclase, pot sa vina si sa-mi argumenteze cu convingere. N-as vrea sa spun ca partida este pierduta ci as vrea sa inchei citindu-l pe Kolakowski care spunea, pornind de la ideea ca totusi cei care sustin dreapta se afla intr-o minoritate si trebuie sa organizeze o contraofensiva. Deocamdata victoria este a stingii. Nimeni nu face legatura dintre pretul mare al benzinei si ei spun ca TVA-ul este mare, de ce?, pentru ca trebuie sa platim pensiile si salariile bugetarilor. Ei, uite, asta e o conexiune pe care nimeni nu vrea s-o mai faca. S-a instalat o anumita corectitudine politica care e de stinga. Nu numai la noi. Si in alta pare e la fel. Sa revin la citatul din Kolakowski: nici o victorie nu e definitiva, deci nici victoria unei anumite ideologii a iresponsabilitatii si nici o infringere nu este ireversibila. Aceasta este ce face viata ca sa merite sa fie traita.”

Rodica Culcer, pentru HotNews.ro:

  • M-am dus la acest eveniment pentru ca am fost invitata. Daca ma invita Institutul Ovidiu Sincai ma duceam si la ei. Am mai fost si la alte evenimente organizate la un moment dat de o fundatie a liberalilor – nu s-a intamplat nimic, nu s-a sesizat nimeni. Nu era un eveniment al unui partid, ci al unor ONG-uri. Era prezent de altfel si domnul Vasile Dancu – iar el nu face parte din PDL – si a luat si cuvantul. Era prezent si profesorul Vlasceanu, care reprezenta comunitatea academica, nu un partid politic.
  • Citatul invocat este trunchiat si scos din context. Eu am sesizat cazul facut public de un reportaj al TVR, in care o familie cu doi parinti apti de munca, beneficiara de ajutoare sociale, si-a lasat copilul sa moara. Am comentat pe marginea eficientei ajutoarelor sociale.
  • M-am referit chiar in citatul ales la dificultatea de a avea o pozitie echilibrata, pana la urma. (…) Nu cred ca e o pozitie ideologica sa sustii ca oamenii trebuie sa fie responsabili fata de propria soarta, e o pozitie etica si morala. Si sunt multi oameni de stanga care au sustinut-o, de pilda presedintele Clinton.
  • Faptul ca ActiveWatch invoca un citat pe un blog gazduit de site-ul Realitatea imi ridica si mie unele semne de intrebare.

UPDATE 20.01 Vezi aici cum raspunde Costi Rogozanu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro