Business Report: Baze sportive de 300 de milioane de euro, aproape de finis; Afacerea deceniului pe Bursa: investitorii au pariat peste 600 milioane de euro pe Fondul Proprietatea; Cum sa faci rost de 10.000 de euro. Ce afaceri poti incepe cu ei; Tendintele pietei muncii in 2011
Cu stetoscopul lipit de economia nationala. Bursa de Valori a terminat anul 2010 pe plus, in ciuda stagnarii cotatiilor din a doua parte a anului. Sperantele pentru 2011 depind foarte mult de evolutia economiei. Valoarea totala a tranzactiilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) de anul trecut s-a ridicat la 5,6 miliarde lei, adica o lichiditate medie zilnica de aproape 22 milioane lei. Cifra este peste cea din 2009, de 5,09 miliarde lei, insa reprezinta mai putin de 50% din suma aferenta din 2007, 13,8 miliarde lei. Desi evolutia pietei de capital in 2010 a fost mai mult in lateral, adica o stagnare a cotatiilor, majoritatea indicilor bursieri a incheiat anul in crestere. In timp ce BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece companii listate, s-a apreciat cu 12,3%, iar BET-C, indicele compozit al bursei, cu 14,6%, cel al societatilor de investitii financiare (SIF), BET-FI, a scazut cu aproape 8%, informeaza Capital.
Romania are resurse ascunse de gaze. Tara noastra poate redeveni unul dintre principalii producatori de gaze ai Europei, daca se vor adeveri estimarile privind potentialul resurselor neconventionale. Trei companii petroliere, Chevron, Mol si Avere Energy, au obtinut deja licente pentru explorarea gazelor neconventionale in Romania. Nu mai este niciun secret ca rezervele de hidrocarburi ale lumii se apropie de varful maxim, iar declinul va insemna costuri mult mai mari de extractie, deci preturi uriase. Astfel ca omenirea a conceput noi tehnologii de extractie a resurselor, care depasesc bariera traditionala, adica a petrolului si a gazelor cum le stim in prezent. Asa a aparut tehnica de exploatare a gazelor neconventionale, scrie Adevarul.
Baze sportive de 300 mil. euro, aproape de finis. Infrastructura sportiva din Romania se va imbogati in urmatorii doi ani cu stadioane, sali polivalente, partii de schi, patinoare sau bazine de inot. Toate proiectele sunt finantate din bani publici. Miley Cyrus (Hannah Montana), Lady Gaga si nationala de fotbal a Argentinei ar putea lua parte la inaugurarea oficiala a Stadionului National din Bucuresti, in luna august a acestui an. Potrivit primarului Sorin Oprescu, lucrarile, care au durat patru ani si au costat circa 170 de milioane de euro, se vor incheia in primavara, urmand ca in vara sa fie facute ultimele retusuri in zona adiacenta arenei (drumuri de acces, parcari, spatii verzi etc.) urmeaza sa fie stabilit si numele celei mai mari si mai moderne baze sportive din Romania. Cel mai probabil, aceasta va fi botezata dupa o mare companie, dupa modelul Allianz Arena din Munchen sau al stadionului Emirates din Londra. Surse din domeniu spun ca Enel ar fi dispusa sa dea 5-6 milioane de euro pe an pentru a da numele arenei, dar in negocieri ar fi si Dacia, Ursus ori Coca-Cola, scrie Capital.
Afacerea deceniului pe Bursa: investitorii au pariat peste 600 milioane de euro pe Fondul Proprietatea. Cei care au cumparat actiuni in ultimii trei ani de pe piata „gri” asteapta sa le vanda dupa listare. In ultimii trei ani, peste 52% din actiunile Fondului Proprietatea (FP) si-au schimbat proprietarii, potrivit datelor publicate de Depozitarul Central, valoarea tranzactiilor ridicandu-se la peste 600 mil. euro, luand in calcul preturile vehiculate in piata. Fonduri de investitii straine, SIF-uri, speculatori si politicieni cunoscuti apar pe lista investitorilor care au cumparat actiuni de zeci de milioane de euro la FP din 2008 pana in prezent, sperand ca in momentul listarii sa vanda la preturi duble, triple sau chiar de cinci ori mai mari decat cele de achizitie. Lipsa de transparenta a tranzactiilor si a unui pret oficial nu i-a impiedicat pe acestia sa cumpere actiuni la fond si sa profite de faptul ca numeroasele amanari ale listarii au mentinut preturile actiunilor la un nivel cu mult sub valoarea nominala de 1 leu, sau sub valoarea activului net, de 1,11 lei/actiune, scrie Ziarul Financiar.
Cum sa faci rost de 10.000 de euro. Ce afaceri poti incepe cu ei. Oamenii de afaceri romani, cu o varsta mai mica de 35 de ani, primesc o mana de ajutor de la stat. Ordonanta pentru sprijinirea tinerilor intrepinzatori va fi aprobata de Guvern in luna februarie. Tinerii care doresc sa infiinteze prima lor societate comerciala vor beneficia de un ajutor nerambursabil de maximum 10.000 de euro, reprezentand cel mult 30% din valoarea totala a proiectului de investitii. De luna viitoare, cand acest act normativ va fi aprobat de Guvern, intreprinzatorii care nu au depasit varsta de 35 de ani si care isi fac debutul in afaceri, vor fi scutiti si de plata taxelor pentru operatiunile de inmatriculare a unei microintreprinderi, efectuate la oficiile registrului comertului, scrie Gandul.
Analiza dosarului de credit scoate din buzunarul clientului pana la 400 de euro. Doar cateva banci s-au aliniat pana acum la noile reglementari privind transparentizarea costurilor la creditele pentru populatie si au introdus comisioane de analiza a dosarului in suma fixa in locul celor calculate ca procent din suma imprumutata. Comisioanele de analiza pornesc de la 110 lei pentru un imprumut de consum, dar pot ajunge si la 1.700 de lei (400 de euro) pentru un credit imobiliar, potrivit datelor de pe site-urile bancilor. Bancpost, CEC, ING si Citibank sunt printre putinele institutii de credit care afiseaza un comision fix indiferent de suma imprumutata. La Bancpost, comisionul este de 500 de lei la creditele de consum si 1.500 lei sau 400 de euro (echivalentul a 1.700 de lei) la creditele imobiliare. Banca de stat CEC isi taxeaza clientii cu 250 de lei pentru un credit de nevoi personale si 500 de lei pentru un imprumut cu garantii, in timp ce americanii de la Citibank afiseaza un comision de 600 de lei la creditele de consum. Clientii ING platesc 109 lei pentru un credit de consum si 215 lei pentru unul imobiliar, banca practicand comisioane in suma fixa si inainte de aparitia noilor reglementari, informeaza Ziarul Financiar.
Cat ar pierde companiile petroliere daca n-ar mai alimenta nimeni masina o zi. Am facut un scenariu care sa prezinte, chiar si in mare, ce efecte banesti ar avea un boicot total impotriva benzinariilor Petrom, Rompetrol si LukOil. Desi este doar un scenariu, poate da o idee asupra pierderilor pe care le-ar avea companiile in doar o zi de protest al soferilor. In primul trimestru al anului trecut Petrom a vandut 880.000 de mii de tone de combustibil in benzinarii. Rezulta o cantitate medie de 9.777 de tone pe zi. Cum o tona de benzina ori motorina are aproximativ 1.300 de litri rezulta ca zilnic s-ar vinde circa 12,7 milioane de litri. Boicotul total de o zi impotriva Petrom ar vaduvi astfel compania de 63,5 milioane de lei sau 14,87 milioane de euro. 281.000 de tone de combustibili reprezinta vanzarile din retail ale Rompetrol in aceeasi perioada a lui 2010, adica 3.122 de tone zilnic sau 4,06 milioane de litri. Boicotul impotriva Rompetrol i-ar priva pe kazahi de 20,3 milioane de lei sau 4,75 milioane de euro. Si asta in doar o zi, scrie Money.ro.
Ce credit e mai avantajos in 2011: in lei sau in euro? Specialistii cred ca pe termen lung e preferabila moneda europeana, iar pe termen scurt moneda nationala. Dobanzile mari la leu vor scadea in urmatorii ani. La euro, efectul va fi invers. Creditele pentru locuinte ar trebui contractate in moneda europeana, iar cele de consum in lei, recomanda specialistii. Dobanzile la creditele in lei vor scadea usor in anii urmatori, iar cele la creditele in euro vor creste simtitor. „Creditul de consum ar trebui luat in lei – recomandarea generala este sa ai un credit in moneda in care-ti incasezi veniturile”, explica directorul general al brokerului de credite Kiwi Finance, Anca Bidian. Plata ratelor in aceeasi moneda in care sunt incasate si veniturile ii pazeste pe cei care se indatoreaza de potentialele efecte ale deprecierii leului. In acest scenariu ei ar scoate din buzunar mai multi lei pentru a plati ratele in euro. Insa estimarile bancilor indica un leu mai puternic in anii urmatori. Chiar si in aceste conditii, este bine de stiut ca „pariul” pe curs este cel mai greu de castigat, evolutia acestuia fiind influentata de o multime de factori greu de anticipat, scrie EVZ.
Guvernul contraataca: Tranzactiile cu apartamente si cladiri, nule fara certificatul energetic. MDRT lucreaza la elaborarea unui proiect care va modifica legea privind performanta energetica a cladirilor, urmand sa fie introduse sanctiuni in cazul lipsei certificatului energetic. Tranzactiile cu apartamente dar si cu cladiri nou construite ar putea fi lovite de nulitate daca vanzatorul nu va prezenta si un certificat energetic. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) intentioneaza sa modifice actuala legislatie in domeniu pentru introducerea de sanctiuni pentru cei care nu au obtinut de la un auditor energetic acreditat documentul numit certificatul de performanta energetica al cladirii. Pe scurt, acest document arata consumul total de energie pe care il are un apartament, cumparatorul putand sa isi faca o idee despre cat ar putea plati la intretinere, scrie Gandul.
Tendintele pietei muncii in 2011. Comertul cu amanuntul, IT-ul, telecomunicatiile si finantele vor oferi in anul 2011 cele mai multe locuri de munca. Declaratiile specialistilor in resurse umane, studiile, cat si bilanturile tematice, sustin ca angajarile din acest an vor pastra acelasi trend ca si cel din 2010: stabilitate si optimism prudent. Vanzari/comert, IT/telecomunicatii si finante/contabilitate/asigurari sunt primele trei domenii in care s-au cautat cei mai multi oameni la inceputul anului, conform indicelui balaur.ro pe luna ianuarie. Cele trei domenii vor pastra acest statut pe podium pe parcursul intregului an, fiind principalele sectoare unde se anunta cele mai multe angajari, informeaza Romania Libera.
Anvelopele de iarna vor deveni obligatorii, ceea ce va aduce statului 445 milioane euro. Anvelopele de iarna vor deveni obligatorii, potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta elaborat de Ministerul Transporturilor si lansat in dezbatere publica. Ca urmare, statul ar putea incasa 445 milioane euro reprezentand TVA din vanzarea anvelopelor pentru ca soferii nu mai scapa de obligatia de a circula cu anvelope de iarna pe portiunile de drum acoperite cu zapada, gheata sau polei. Astfel, proiectul legislativ introduce amenzi pentru cei care vor circula fara anvelope de iarna. Va fi considerata contraventie circulatia fara anvelope de iarna sau fara lanturi pe portiunle acoperite de zapada, gheata sau polei. In cazul vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al celor de transport persoane cu mai mult de noua locuri pe scaune, masina trebuie echipata cu anvelope de iarna pe axele de tractiune si/sau sa aiba montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate, scrie Capital.