Sari direct la conținut

Indicele compozit al BVB a crescut cu 0,5% in sedinta bursiera de luni

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat in crestere sedinta de tranzactionare de luni, desi dupa prima ora de tranzactionare majoritatea indicilor se aflau in teritoriu negativ.

Astfel, BET-C, indicele compozit al pietei, a urcat cu 0,56%, la 3.291,20 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a avansat cu 0,65%, ajungand la 5.626,23 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a crescut cu 0,40%, pana la 22.632,82 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 0,58%, la 497,72 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a castigat 0,50%, la 805,92 puncte.

Rulajul actiunilor listate la BVB a fost de 14,88 milioane de lei (3,49 milioane de euro), cu 15% mai putin decat in sedinta anterioara, fiind sustinut de tranzactiile de pe piata Deal cu actiuni BRD.

Pe piata Regular, cea mai mare lichiditate, de 3,00 milioane de lei, a fost atrasa de titlurile OMV Petrom (+0,57%), pe urmatoarele locuri in topul lichiditatii fiind actiunile BVB (+2,35%) si BRD – Groupe Societe Generale (+1,20%), cu schimburi de 1,37 milioane de lei, respectiv 1,11 milioane de lei. Urmatoarele locuri sunt ocupate de titlurile SIF Oltenia (+0,38%), cu un rulaj de 712.107 lei, iar pe cea de-a cincea pozitie se afla SIF Moldova (0,00%), cu 581.391 lei.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-a transferat un pachet de 500.000 de actiuni al BRD – Groupe Societe Generale, adica 0,007% din capitalul companiei, la un pret de 13,35 lei pe actiune, valoarea tranzactiei fiind de 6,67 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 12.506 lei, iar cele cu unitati STK Emergent si iFond Gold au fost de 2.256 lei, respectiv 201 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 674.703 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro