Sari direct la conținut

Fluctuatiile celor mai lichide instrumente au atras speculatorii pe piata Sibex

HotNews.ro

La Sibex, a treia sedinta din ianuarie s-a remarcat prin oportunitatile speculative aparute pe fondul fluctuatiilor celor mai lichide instrumente de-a lungul zilei, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. Miscarile de pret atat in teritoriu negativ cat si in cel pozitiv au fost un stimul si pentru lichiditatea pietei care s-a mentinut la un nivel bun. La ora 17:30 se puteau observa 3.700 contracte, cu o valoare de 16,5 milioane de lei.

Derivatele pe actiunile SIF5 Oltenia (DESIF5) au inceput ziua pe minus, tendinta de scadere mentinandu-se pana dupa ora 15:00. Apoi, pe fondul stirilor pozitive din SUA, unde numarul de locuri de munca din sectorul privat a crescut de trei ori fata de estimarea medie a analistilor, cotatiile au revenit pe plus pentru scadentele martie si iunie 2011. In aceste conditii, DESIF5 a ramas cel mai mare furnizor de lichiditate al pietei confirmand inceputul de an foarte bun prin faptul ca este cel mai solicitat instrument pentru speculatii. La ora 17:30 numarul contractelor DESIF5 era de 2.500.

Pe scadenta martie, cotatia DESIF5 crestea cu 0,57% valorand 1,2950 lei dupa ce, de-a lungul zilei coborase pana la un minim de 1,2673 lei. Pentru iunie, cotatia DESIF5 castiga 0,6%. In raport cu scadentele indepartate septembrie si decembrie 2011, cotatiile se mentineau pe minus, dar pe un volum redus.

Pe segmentul indicilor, volumul derivatului pe Dow Jones a crescut de peste opt ori comparativ cu ziua precedenta, ajungand la ora 17:30 la 1.053 contracte, pe fondul fluctuatiilor de pret. Ca si in cazul DESIF5, pana la ora 15:00 cotatiile DEDJIA_RON indicau scaderi pentru ca, dupa publicarea in SUA a nivelului indicatorului ADP Non-Farm, care arata schimbarea numarului angajatilor in cursul lunii precedente, in afara de sectorul bugetar si agricultura, sa asistam la revenirea pe crestere. Raportul a aratat o crestere cu 297.000 a locurilor de munca in decembrie, in comparatie cu cresterea revizuita de 92.000 din noiembrie. Pe scadenta martie 2011, cotatia indica un plus de 5 puncte, in timp ce pe scadenta iunie 2011 cresterea inregistrata la aceeasi ora era de 4 puncte, dupa ce se inregistrasera deprecieri de 57 respectiv 55 puncte.

Pe segmentul valutar, investitorii au continuat sa-si pastreze starea de expectativa in contextul deciziei anticipate a BNR de a mentine nivelul dobanzii cheie si in cel al discutiilor privind accesarea noii transe de imprumut de catre Romania de la organismele internationale. Ca urmare evolutia cotatiei futures EUR/RON a fost una indecisa. Pentru scadenta apropiata participantii tranzactionau euro la ora 17:30 la o cotatie cu 0,22% mai mica decat cea consemnata la inchiderea de marti, in timp ce pentru scadentele iunie si septembrie se consemnau cresteri usoare ale monedei unice.

Pe piata derivatului pe aur, speculatorii au mizat pe deprecierea metalului galben, pe fondul speculatiilor ca aurul ar putea scadea pe piata de la New York in conditiile in care moneda americana se intareste. Dolarul a crescut in raport cu moneda unica europeana, in urma aceluiasi raport privind evolutia locurilor de munca din SUA. Aurul a inregistrat marti cea mai mare scadere din iulie pana in prezent, pe fondul speculatiilor ca cererea de metal pretios va scadea odata cu insanatosirea economiilor. La ora 17:30 uncia se deprecia la Sibex cu 14,1 dolari.

A treia sedinta a anului a readus investitorii si pe ATS-ul Sibex unde au fost tranzactionate actiunile Prodplast Imobiliare. Intensitatea a fost insa una redusa, volumul de transfer fiind de numai 659 de actiuni PPLI. Pretul de cotare a variat intre 3,11 si 3,50 lei/actiune, cotatia inchizand la 3,5 lei si indicand o scadere de 50 bani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro