Valoarea de piata a Apple a depasit 300 miliarde dolari, devenind a doua mare companie listata la bursa
Apple a devenit a doua mare companie listata la bursa in functie de valoarea de piata, in urma Exxon Mobil, dupa ce actiunile producatorului iPhone si iPad au avansat luni cu 2%, la 330 dolari pe titlu, potrivit Tech Crunch. Valoarea Apple a ajuns astfel la 302 miliarde de dolari, fiind depasita doar de valoarea companiei petroliere Exxon Mobil, care se ridica la 375 miliarde de dolari.
In urma cu un an, compania condusa de Steve Jobs era pe locul cinci in topul celor mai valoroase companii, cu o capitalizare de 213 miliarde de dolari. La acel moment, valoarea Apple era cu 40 miliarde de dolari mai mica decat cea a Microsoft. In prezent, capitalizarea Microsoft se ridica la 240 miliarde de dolari, fiind a doua cea mai valoroasa companie din domeniul tehnologic.
Pentru a ajunge cea mai valoroasa companie listata, pretul unei actiuni Apple ar trebui sa urce la 419 dolari, presupunand ca pretul actiunilor Exxon Mobil va ramane stabil. Cum pretul actiunilor Exxon nu da semne ca s-ar stabiliza, Tech Crunch apreciaza ca ar putea fi nevoie ca o actiune Apple sa valoreze 500 dolari pentru ca producatorul iPhone si iPad sa devina compania cu cea mai mare capitalizare bursiera din lume. Acest lucru nu se va intampla probabil in acest an, chiar daca Apple va lansa iPad 2 si un iPhone capabil sa functioneze in reteaua 4G a Verizon.