Indonezia Tsunami Cafe, episodul 9: Transmitem in direct din Cartea Junglei!

Cei care compară lumea de azi cu o junglă n-au fost niciodată în Sumatra. Adevărata junglă e rostuită temeinic, legea naturii o menţine într-un balans impecabil şi, contrar aşteptărilor, e destul loc şi pentru cei mici şi pentru cei mari. Singura ameninţare la adresa echilibrului subtil şi delicat al vieţii suntem tot noi, oamenii, exponenţi ai unui sistem chitit să răstoarne lumea cu fundul în sus.

Parcul Naţional Gunung Leuser – pe care am să-l prescurtez în continuare PNGL – e unul dintre cele mai importante 25 de ecosisteme de pe Terra. Cu o suprafaţă totală de aproape un milion de hectare, parcul se întinde de la Oceanul Indian până în apropierea Strâmtorii Malacca, pe cealaltă parte a Sumatrei, acoperind zone de coastă, junglă joasă şi munţi de până la 3381 de metri (Vârful Leuser). Mai în joacă, mai în serios, biologii au descoperit că PNGL adună la un loc cele mai multe specii de plante şi animale prezente în Cartea Junglei, capodopera lui Rudyard Kipling. Lista rezidenţilor din PNGL e nesfârşită: peste 25.000 de specii, dintre care aş menţiona aici doar câteva endemice: Orangutanul Sumatran (Pongo Abelii), Tigrul Sumatran (Panthera Tigris Sumatrae), Elefantul Sumatran (Elephas Maximus Sumatranus) sau Rinocerul Sumatran (Dicerorhinus Sumatrensis), ultimul deţinând şi nefericitul titlu de cel mai ameninţat mamifer de pe glob.

Drumul de la Parapat la Ketambe are dublă personalitate. Prima jumătate, care ţine de provincia Sumatera Utara, e o înşiruire infernală de gropi, şanţuri şi râuri scăpate din albie. Deîndată ce treci graniţa către provincia vecină, Naggroe Aceh Darussalam, şoseaua se lăţeşte, gropile se răsesc şi, pentru prima oară, apar marcajele. E un pic mai bine, deşi copiii mici, găinile, caprele şi vitele continuă să folosească drumul naţional ca pe propria lor ogradă.

Satul Ketambe e atât de mic încât nu apare pe nicio hartă. 400 de suflete trăiesc în căsuţele risipite între buza junglei şi malurile râului Alas. Abia în 1971, când olandezul Herman Rijksen a înfiinţat aici o staţie de cercetare ştiinţifică, aşezarea a devenit poarta de intrare spre inima Parcului Naţional şi o destinaţie obligatorie pentru adevăraţii iubitori ai naturii. Am ajuns noaptea, după 10 ore pe drum. Ploua de rupea şi, fireşte, pe toată valea Alasului picase curentul. Gazda m-a omenit cu un nasi goreng şi un ceai cald, apoi m-a condus la căsuţa mea. Împachetat în sacul de dormit, cu plasa de ţânţari fixată solid sub saltea, după o vreme m-am obişnuit cu foşgăiala uşor sinistră a junglei şi am reuşit să adorm. Până dimineaţă, coşmarul avea să se transforme în cel mai frumos vis.

• Cum poţi să  vezi orangutani, cum te atacă tigrul sumatran şi cum era să dau nas în bot cu el, citeşte în continuarea articolului, pe amazingrace.ro