Sari direct la conținut

Prețul mediu al unui apartament nou în Tokyo a crescut la peste un milion de dolari

HotNews.ro
Tokyo, Japonia, Foto: Gavin Hellier / robertharding / Profimedia Images
Tokyo, Japonia, Foto: Gavin Hellier / robertharding / Profimedia Images

Preţul mediu de vânzare pentru un apartament nou construit din zona metropolitană Tokyo a urcat în luna martie până la un maxim istoric de 143,6 milioane de yeni (1,07 milioane de dolari), arată date publicate marţi, citate de Reuters și Agerpres.

Acest preţ de referinţă, care este dublu faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi totodată cel mai ridicat înregistrat de la începerea colectării datelor statistice în 1973, a fost influenţat de vânzarea de apartamente ultra-exclusiviste în zona centrală din Tokyo, a informat Real Estate Economic Institute.

Datele publicate marți marchează totodată o altă premieră, fiind pentru prima oară când prețul mediu de vânzare în zona metropolitană a capitalei japoneze a depășit pragul psihologic de 100 de milioane de yeni.

Dintre cele 2.439 de unităţi care au fost scoase pe piaţă în luna martie, 9,1% au fost vândute în aceeaşi zi în care au fost scoase la vânzare, mai arată datele Real Estate Economic Institute.

Costul ridicat al vieții, în special când vine de cumpărarea unei locuințe, este văzut drept unul dintre motivele principale pentru care numeroși japonezi renunță la ideea întemeierii unei familii, unii dintre ei renunțând inclusiv la viața de cuplu și alegând să trăiască singuri.

Japonia își încearcă „ultima șansă” în combaterea declinului demografic

Luna trecută prim-ministrul nipon Fumio Kishida a promis alocaţii familiale şi indemnizaţii pentru concedii parentale ca parte a unui nou set de măsuri pe care l-a descris drept „ultima şansă” pentru a încerca oprirea declinului drastic al populaţiei japoneze.

Aproape 30% dintre cei 125 de milioane de locuitori ai Japoniei au vârsta peste 65 de ani, un record mondial după Monaco.

Numărul naşterilor în ţara insulară a scăzut în 2022 sub pragul de 800.000, un nou minim de la debutul acestor statistici în 1899 şi aproape de două ori mai puţin în comparaţie cu acum 40 de ani, potrivit datelor guvernamentale publicate la sfârşitul lui februarie.

Tinerii din Coreea de Sud se confruntă cu probleme asemănătoare în ceea ce privește costul vieții și prețurile prohibitive la locuințe.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro