Sari direct la conținut

Sibex: Cotatiile futures au dat semne de revenire in sedinta de miercuri

HotNews.ro

Dupa scaderile puternice de ieri, cotatiile derivatelor tranzactionate la Sibex au dat semne de revenire in sedinta de la mijlocul saptamanii, variatiile fiind insa mici, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. Deschiderea zilei a avut loc tot pe minus, scaderile inregistrate in urma primelor tranzactii aparand pe fondul influentei pietelor asiatice care au evoluat miercuri pe rosu, sub efectele extinderii temerilor legate de o criza a datoriilor in Europa, respectiv al asteptarilor unei eventuale ridicari de catre China a ratelor de dobanda.

Tendinta descendenta a disparut insa dupa o jumatate de ora, cotatiile intrand pe acumulari, dar tot cu amplitudini modeste, atat pe segmentul Dow Jones cat si pe DESIF5, doar cotatia aurului mentinandu-se pe rosu. Ulterior, si acesta a trecut pe plus pe scadenta decembrie 2010. Odata cu reducerea variatiilor fata de sedinta precedenta, s-a diminuat insa si intensitatea la tranzactionare, investitorii incheind pana la ora 17:15 un numar de 2.400 contracte cu o valoare de peste 15 milioane de lei.

Dupa recordul de lichiditate atins marti raportat la luna in curs, nivelul tranzactiilor cu contractul futures pe Dow Jones a fost unul mai redus, dar volumul total atras a fost totusi unul ridicat, situandu-se la ora 17:15 la aproape 1.200 contracte. Scadentele preferate au fost decembrie 2010 si septembrie 2011. In conditiile in care indicii burselor din Germania si Franta au inregistrat aprecieri iar cotatia futures a indicelui DJIA a crescut modest, variatiile pretului DEDJIA_RON la Sibex au fost de asemenea modeste pe scadenta decembrie 2010, cotatiile evoluand pe un culoar de 60 de puncte.

In schimb, pe septembrie 2011, dupa deprecierea extrema de marti, cotatia a recuperat 290 de puncte, ajungand la 10.960 puncte. Cumparatorii au putut obtine astfel un randament de pana la 53%. Evolutia Dow Jones este influentata si de anuntarea ultimelor date din economie pe piata americana. Concret, indicatorul lunar Core CPI care exprima evolutia pretului bunurilor si serviciilor achizitionate de consumatori, cu exceptia alimentelor si energiei, s-a situat la acelasi nivel consemnat luna precedenta.

Dupa scaderile de marti cotatiile DESIF5 au deschis miercuri tot pe minus, amplitudinea deprecierilor fiind insa mult mai redusa. Ulterior, in contextul in care bursele europene s-au situat in majoritate pe plus, cotatiile futures ale DESIF5 au revenit pe crestere, dar nivelul acestora a fost tot unul redus. Sefii finantelor din 16 tari din zona euro au laudat reducerile bugetare din Irlanda, tara care a spus ca nu va pleda pentru bani atunci cand oficialii Europeni si ai Fondului Monetar International vor sosi la Dublin pentru a proba sistemul bancar. Pe scadenta decembrie, cea mai lichida, se observau peste 1000 de contracte si o crestere de 0,15%.

Aurul a fluctuat in cursul sedintei de tranzactionare de la New York pe fondul temerilor ca statele din zona Euro nu vor putea livra pachetul de salvare pentru Irlanda, ceea ce ar putea genera o raspandire a crizei bancare si in alte state europene. Indicele U.S. Dollar, care masoara puterea dolarului in raport cu un cos de 6 monede, s-a apropiat de maximul ultimelor sapte saptamani.

Aurul a atins pretul record de 1.424,30 dolari/uncie in data de 9 Noiembrie. La Sibex, la ora 17:15 aurul crestea pe scadenta Decembrie 2010 cu 4,9 dolari/uncie fata de cotatia precedenta, iar pe scadenta Februarie 2011 scadea cu 1,44% fata de ultima inchidere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro