Octombrie, a doua luna consecutiva in care piata auto romaneasca a fost pe plus
Dupa ce in fiecare dintre primele opt luni inmatricularile de masini noi in Romania au fost pe minus, septembrie si octombrie au venit cu primele cresteri, insa moderate, arata datele DRPCIV care releva o crestere de 9% a pietei in octombrie, la aproape 8.300 de masini noi. Luand in calcul primele zece luni vedem insa ca piata este cu 27% sub nivelul din perioada similara a anului trecut, mai arata datele Politiei. Valorile sunt inca mici in comparatie cu cele mai bune luni de dinaintea crizei, cand se trecea de 30.000 de unitati.
Astfel, in octombrie s-au inmatriculat 8.281 de masini noi, fata de 7.572 in luna similara a anului trecut, iar marci precum Mercedes, Hyundai si Chevrolet si-au vazut vanzarile urcand cu peste 60%. Dacia a urcat cu 20%, Fiat cu 40%, Skoda cu aproape 8%, iar Ford a inregistrat o scadere drastica de 47%.
In primele zece luni ale anului au fost inscrise in circulatie 70.629 de masini noi, scadere de 27% fata de intervalul ianuarie – octombrie 2009. Dacia a ramas marca numarul unu, cu peste 20.000 de masini vandute, aproape toate prin programul Rabla. Skoda a scazut sub media pietei, cu 17%, iar Renault a scazut cu 22%. Dintre marcile de volum, Hyundai, Fiat si Peugeot au avut scaderile cele mai mari (56%, 53% respectiv 45%). Nu sunt multe marci pe plus dupa zece luni, insa cele mai interesante cresteri au fost la BMW (18%) si Chevrolet (17%).
O parte dintre marcile care nu fac volume mari de vanzari au avut insa evolutii importante: la Ferrari vanzarile au urcat de la 16 unitati, la 19, la Infiniti avansul a fost de 90% (de la 21 de masini, la 40), la Porsche de 18%, iar cateva marci au avut scaderi drastice.
Astfel, inmatricularile de Chrysler si Dodge s-au dus in jos cu 90%, la Saab cu 60%, la Maserati cu 82%, la Ssangyong cu 91%, la Bentley cu 73% si la Hummer cu 82%.
Luna trecuta s-au inmatriculat aproape 20.100 masini second-hand, dintre care circa 5.900 Volkswagen, 5.200 Opel si 1.900 Ford.
Top zece marci dupa numarul de masini noi inmatriculate in zece luni:
Marca Unitati Evolutia fata
de 2009
Dacia 23.292 -24%
Skoda 6.187 -17%
Volkswagen 5.962 -27%
Renault 5.899 -22%
Opel 4.791 -7%
Ford 3.855 -31%
Chevrolet 3.665 +17%
Toyota 1.835 -37%
Hyundai 1.771 -57%
Fiat 1.769 -53%