Sari direct la conținut

Politic Show: Boc si Marko Bela, despartiti de omul lui Basescu de la Curtea Constitutionala; Lideri ai PDL ii ureaza lui Basescu, de ziua lui, "Vant din pupa!", "La multi ani!" si "Sanatate!"; Boc danseaza ceardas cu barda la gat

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Boc si Marko Bela, despartiti de omul lui Basescu de la Curtea Constitutionala. UDMR ameninta cu iesirea de la guvernare dupa ce legea educatiei a picat la Curtea Constitutionala. Votul decisiv l-a avut judecatorul propus de presedinte. Coalitia atarna de un fir de par dupa ce legea educatiei, in varianta agreata de UDMR, a picat ieri la Curtea Constitutionala (CCR) pe votul lui Petre Lazaroiu, judecatorul propus de presedintele Traian Basescu. Decizia fara precedent a CCR, care a declarat neconstitutionala angajarea raspunderii guvernului, i-a iritat pe liderii Uniunii, care, in frunte cu Marko Bela, au invocat posibilitatea iesirii de la guvernare. Tonul l-a dat senatorul Gyorgy Frunda care a reclamat „decizia pur politica” a Curtii si a acuzat PDL de nerespectarea intelegerilor din Coalitie. „Daca sunt patru judecatori de la PDL si unul de la UDMR, iar patru de la PSD-PNL, deductia este ca unul din cei ai PDL a votat ca asumarea este neconstitutionala. Eu sunt cu un gust amar, sunt deceptionat politic pentru ca Curtea a luat o decizie pur politica. Nu vad de ce am continua o guvernare in care nu am facut decat sa adunam oprobriul majoritatii si in primul rand al comunitatii maghiare”, a sustinut Frunda, scrie EVZ.

Lideri ai PDL ii ureaza lui Basescu, de ziua lui, „Vant din pupa!”, „La multi ani!” si „Sanatate!”. Mai multi lideri ai PDL ii transmit sefului statului, pentru joi, de ziua acestuia, urari de sanatate si putere de munca, „bune intentii in ceea ce face”, nelipsind si urarea marinareasca „Vant din pupa!”. „Urarea marinareasca: Vant din pupa! Traditionalul „La multi ani!” Multa sanatate! Avem nevoie de el in continuare”, a spus liderul grupului PDL din Camera Deputatilor Mircea Toader. El a aratat ca este o perioada grea si un om de mare stie sa o treaca. „Contez pe puterea sa de munca si ii doresc sanatate ca sa trecem de aceasta perioada grea”, a adaugat Mircea Toader. Deputatul PDL Sulfina Barbu ii ureaza seful statului „La multi ani, sanatate si putere de munca, pentru ca nu este o perioada simpla” „La multi ani si putere de munca!”, i-a transmis presedintelui Basescu si vicepresedintele PDL Raluca Turcan. Vicepresedintele PDL Gheroghe Flutur a spus ca ii doreste sefului statului liniste. „Ii urez sanatate, liniste, ca are nevoie si impliniri atat pe plan personal, cat si pe plan profesional”, a afirmat Flutur. Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu i-a urat sefului statului: „Sa fie sanatos, ca in rest stie ce are de facut!”. „Ii urez ce ii urez fiecarui om: Sanatate, putere de munca si bune intentii in ceea ce face!”, i-a transmis sefului statului si deputatul PDL Daniel Oajdea, anunta Gandul.

Iliescu: guvern PSD dupa alegeri. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, crede ca o noua majoritate parlamentara ar fi posibila doar in urma unor alegeri, cel mai probabil la termen. Aceasta desi PSD lasa sa se inteleaga ca ar intra acum la guvernare chiar si cu un premier independent. „O noua majoritate parlamentara, singura care ar putea duce la o schimbare de fond, nu va fi posibila decat ca urmare a unor alegeri – fie ele preliminare sau la termen”, scrie Ion Iliescu pe blogul sau. In continuarea analizei sale insa, presedintele de onoare al PSD desfiinteaza practic prima varianta, cea a alegerilor anticipate, creditand mai mult varianta alegerilor la termen, in 2012. „Acum nu exista o astfel de majoritate (pentru declansarea anticipatelor – n.r.). S-ar putea ca in iarna, o agravare a situatiei economico-sociale sa conduca la o asemenea schimbare. Altminteri, urmeaza sa mai asteptam inca doi ani pana la alegerile la termen, de la finele anului 2012”, arata Iliescu, informeaza Romania Libera.

Boc danseaza ceardas cu barda la gat. UDMR isi face bagajele pentru Opozitie. Coalitia de guvernare a ajuns intr-un punct critic, UDMR amenintandu-l pe primul-ministru Emil Boc ca va pleca de la Palatul Victoria daca Legea educatiei nu va fi votata in forma agreata. Situatia a fost generata de decizia Curtii Constitutionale, judecatorii stabilind ca Guvernul nu isi poate asuma raspunderea pentru aceasta lege. Marko Bela va prezenta astazi ultimatumul UDMR. Liderii UDMR vor decide luni soarta Cabinetului Boc, ei avertizand ca Legea educatiei trebuie sa iasa in forma propusa de Guvern. Cei din Uniune se simt pacaliti de partenerii de guvernare, care le-au promis ca vor trece Legea educatiei daca voteaza impotriva motiunii de cenzura a Opozitiei. Senatorul Gyorgy Frunda nu s-a sfiit sa declare ca decizia judecatorilor Curtii Constitutionale, care nu a permis Guvernului sa-si asume raspunderea pentru aceasta lege, este una politica, scrie Puterea.

In editorialul Ponta denunta „intelectualii Fuhrerului”, Sabina Fati scrie: „Ringul politicii nu-i mai ajunge lui Victor Ponta, asa ca a inceput sa le imparta lovituri si spectatorilor, iar primul pe lista este scriitorul Mircea Cartarescu. Victor Ponta, ca orice socialist care se respecta, a inceput sa se preocupe de viata intelectuala si a debutat printr-o critica dura la adresa celui mai cunoscut scriitor autohton, Mircea Cartarescu, si a celui mai redutabil pamfletar din presa romaneasca, Mircea Mihaies. Tanarul lider PSD ii numeste pe cei doi „intelectualii Fuhrerului” si incearca sa demonstreze prin simplificare, deformare si caricaturizare ca intre acestia si propagandistii nazismului ar exista nenumarate asemanari. De fapt, prin logica intoleranta la care apeleaza, Victor Ponta isi da frau liber reflexului nostalgic, de care socialistii continua sa fie conditionati, in ciuda unei jumatati de secol de autoritate arbitrara”. Integral in Romania Libera.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro