Sari direct la conținut

Romania va avea inca 10 kilometri de autostrada: Lucrarile la tronsonul Turda-Campia Turzii vor fi finalizate in doua zile

HotNews.ro
Autostrada Transilvania (cu rosu, tronsoane aflate in lucru), Foto: e-transport.ro
Autostrada Transilvania (cu rosu, tronsoane aflate in lucru), Foto: e-transport.ro

Lucrarile la tronsonul de 10 kilometri Turda – Campia Turzii, din autostrada Transilvania, vor fi finalizate pana la sfarsitul acestei saptamani, iar in perioada imediat urmatoare va avea loc si inaugurarea. „Saptamana viitoare va veni o comisie de inspectori a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale si va fi facuta receptia. Data inaugurarii va fi decisa de CNADNR”, a declarat pentru HotNews.ro, directorul de comunicare la Compania Bechtel, Bogdan Sgarcitu.

Acesti 10 kilometri se adauga la cei 42 de kilometri finalizati anul trecut intre Turda si Gilau. Potrivit acestuia, lucrarile vor continua pe sectiunea 3C, între Suplacu de Barcău si Bors, in lungime de 64 de kilometri. In prezent, stadiul fizic al lucrărilor pe aceasta sectiune este de 36,59%, potrivit CNADNR. „Pe 3C, finalizarea lucrarilor depinde de relocarea unor utilitati. Daca vor fi relocate, vom putea face si expropierile. Am putea finaliza, anul viitor, o mare parte din aceasta sectiune de 64 de kilometri”, a precizat Sgarcitu. Potrivit acestuia, anul viitor ar putea incepe lucrarile si pe o portiune de 10 kilometri intre Gilau si Nadasel.

Bogdan Sgarcitu a mai spus ca statul roman a ramas dator la Bechtel cu 90 de milioane de euro.

* Bechtel a inaugurat, la 1 decembrie, primii 42 de kilometri ai autostrazii Transilvania, pe tronsonul 2B Turda-Gilau. Pentru 2010, planul lucrarilor vizeaza finisarea celor 10 km de pe tronsonul Turda-Campia Turzii si jumatate din tronsonul 3C – Suplacu de Barcau-Bors. Proiectul de constructie a Autostrazii Transilvania, pe traseul Brasov-Bors, a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel prin atribuire directa. Autostrada are 415 km si patru benzi.

Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, anul trecut, la inaugurarea primilor 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, ca in 2010 ar putea fi finalizati inca 48 de kilometri. Pana la urma din 48 de kilometri, nu vor fi inaugurati decat 10.

  • Amanunte despre stadiul lucrarilor la tronsoanele autostrazii Transilvania si termenele estimate in vederea finalizarii acestora le puteti gasi aici. Dupa cum veti putea observa, termenele nu au fost respectate, cinci din cele opt tronsoane ale autostrazii urmand sa fie finalizate, potrivit proiectului, anul acesta.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro